Rezultatele de la definitivat 2013 au adus o promovabilitate la nivelul judetului Arges de 48%. Examenul national de definitivare in invatamant este format din doua probe: una a constat in sustinerea a doua inspectii la clasa si a avut caracter eliminatoriu, iar a doua este examenul scris care a avut loc saptamana trecuta.

In judetul Arges, doar 4 candidati la definitivat nu au reusit sa ia 10 la ambele inspectii la clasa. Rezultatele arata ca dintre cei 155 de candidati, 151 au luat 10 la ambele inspectii la clasa. Cu toate acestea, jumatate dintre candidati au picat la examenul scris. Exista si candidati care la proba scrisa au luat note de 2 sau de 4, dar care la inspectiile de la clasa au 10 pe linie.

97,4% dintre candidatii prezenti la examenul de definitivat au luat nota 10 la ambele inspectii la clasa, in judetul Arges. Cu toate acestea, 52% dintre candidati nu au reusit sa obtina nota de promovare la examenul scris care a avut loc joi, 18 iulie.

Florin Gardin, inspectorul scolar general al judetului Arges: Este o gafa ca un candidat sa ia 2 la examenul scris si 10 la inspectii. Devin suspecte aceste rezultate

Contactat de HotNews.ro, inspectorul scolar al judetului Arges, Florin Gardin, a declarat ca "ar trebui sa se faca o calibrare a subiectelor. Noi avem 48% care au promovat, ceea ce este un procent extraordinar de mic. Cadrele didactice ar trebui sa ia acest examen in proportie de peste 90%. Ne cam facem de ras in fata elevilor".

"Nu am spus ca subiectele sunt mai dificile, s-ar putea ca si pregatirea celor care sunt la inceput de drum sa fie deficitara si sa nu ia in serios aceste examene", a continuat inspectorul scolar general din Arges.

In ceea ce priveste faptul ca aproape toti profesorii au luat note de 10 la ambele inspectii, dar au luat examenul scris de definitivare doar jumatate dintre ei, Gardin sustine ca pentru inspectia la clasa candidatii au "o lectie pregatita foarte bine cu mult timp inainte si cu cunostintele pe care le au din universitati sau din liceele pedagogice reusesc sa ia 10, pentru ca e activitate practica la clasa. Pe cand subiectele sunt probabil mai dificile si nu mai primesc acele note. Poate si la inspectiile de la clasa, asistenta trebuie sa fie mai responsabila".

Inspectiile speciale la clasa sunt realizate "de catre profesori care au gradul I, care sunt programati dinainte cu jumatate de an si nu sunt titulari ai scolii pe care o inspecteaza", iar rolul acestora este de a vedea "cum se descurca la catedra candidatul".

Referitor la paradoxul de a avea profesori cu note de 10 la ambele inspectii, dar cu note de 2, 3 sau 4 la examenul scris de definitivare, Florin Gardin a declarat pentru HotNews.ro ca "acolo rusinea este cu atat mai mare. Cred ca ar trebui facuta o analiza cu metodistii care fac asta, este o gafa ca un candidat sa ia 2 la examenul scris si 10 la inspectii. Devin suspecte aceste rezultate".

Intrebat daca va exista o comisie de analiza a acestor cazuri, inspectorul scolar general a precizat ca fiecare inspector, pe fiecare specialitate, va face un raport. "Cand vom avea intalnirea cu ministrul Educatiei, in toamna, vom prezenta raportul si poate vom lua masurile care se impun pentru a gasi cai astfel incat pentru cei care vor sa devina cadre didactice, definitivatul sa fie o mobilizare si nu un dezastru", a precizat Gardin pentru HotNews.ro.

Vezi aici listele cu notele la examenul de definitivare 2013 - judetul Arges

Rezultate Definitivat 2013: Promovabilitatea la nivel national este de 47,83%, cu 14,4 puncte procentuale mai mica decat anul trecut

Rezultatele examenului national de definitivat 2013 au adus o rata de promovare de 47,83%, inainte de depunerea si solutionarea contestatiilor. Anul trecut, promovabilitatea la examenul de definitivat a fost de 62,23%. Scaderea cu 14,4 puncte procentuale a numarului de cadre didactice care au promovat aceasta proba vine in contextul in care, anul acesta, nota minima de promovare a examenului national de definitivare in invatamant este 8, si nu 7, si au avut dreptul sa participe la proba si debutantii cu un an vechime la catedra (fata de vechimea minima necesara la catedra de 2 ani, cum era pana acum).

Candidatii prezenti la examenul de definitivare au avut de sustinut doua probe:

Potrivit Legii Educatiei Nationale, cadrele didactice care promoveaza examenul de definitivat dobandesc titlul de profesor cu drept de practica in invatamantul preuniversitar. Cadrelor didactice angajate cu contract de munca pe o perioada determinata, care au promovat examenul de definitivat, li se poate asigura continuitatea pe postul didactic/catedra ocupat(a), prin hotararea consiliului de administratie din scoala respectiva.

Persoanele care nu promoveaza examenul de definitivare in invatamant pot participa la cel mult doua alte sesiuni ale acestui examen, in conditiile reluarii de fiecare data, anterior sustinerii examenului, a stagiului de practica cu durata de un an scolar, se mai arata in lege. Persoanele care nu promoveaza examenul de definitivare in invatamant pot fi angajate in sistemul national de invatamant preuniversitar numai pe perioada determinata, cu statut de profesor debutant.

Ulterior definitivatului, evolutia in cariera se realizeaza prin gradul didactic II si gradul didactic I.

Citeste si: