Oliver Florin Stan, barbatul care a intrat in amfiteatrul P6, care apartine Universitatii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iasi, cu un rucsac in care se afla material explozibil, a fost student si masterand al Facultatii de Electronica si Telecomunicatii, informeaza Agerpres. Potrivit Digi24, el fusese trimis acasa de medicii de la Spitalul de Psihiatrie din Iasi pentru ca schizofrenia putea fi tratata si la domiciliu, sub supravegherea familiei.

Incepand din 2006, barbatul, in varsta de 38 de ani, a fost internat la Spitalul de Neuropsihiatrie Socola din cauza unor "tulburari de schizofrenie paranoida". Ultima oara a fost internat in perioada 14 martie - 1 aprilie 2013.

El este descris de medicii care il cunosc ca fiind foarte inteligent, el scriind chiar si o carte - ¬Prima mea lupta¬ - in care a descris experienta sa de la prima internare in spitalul de psihiatrie.

Medicii au justificat faptul ca l-au trimis acasa prin faptul ca shizofrenia poate fi tratata la domiciliu, familiei revenindu-i obligatia sa supravegheze bolnavul daca urmeaza tratamentul corespunzator. In plus, bolnavul trebuie ajutat sa se reintegreze, intrucat schizofrenia nu face parte din afectiunile cronice de lunga durata.

In cazul in care pacientul bolnav de schizofrenie nu isi ia medicamentele el poate avea halucinatii sau sa recurga la gesturi suicidale sau chiar criminale.

Decanul acestei facultati, prof. dr. Ion Bogdan a declarat pentru Agerpres ca Oliver Florin Stan si-a finalizat cursurile de licenta 1999, la specializarea electronica aplicata, initial nu a luat examenul de licenta si a dat examenul in februarie 2000, dupa care a urmat masteratul tot in cadrul Universitatii Tehnice, la Facultatea de Electronica si Telecomunicatii.

Desi initial se vehiculase ca atentatorul a fost student si la Medicina, prof. univ. dr. Vasile Astarastoae, rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie Gr.T.Popa, a declarat ca barbatul nu figureaza printre cei care au studiat medicina sau farmacologia.

"Barbatul respectiv nu a fost student nici la Facultatea de Farmacie si nici la Medicina", a precizat prof. univ. dr. Vasile Astarastoae, rectorul UMF Iasi.

Oliver Florin Stan, a intrat in Amfiteatrul P6, sala in care 40 de studenti politehnisti sustineau examenul de licenta, spunand ca vrea sa vorbeasca cu politistii. El a avertizat in prealabil ca in spate are un rucsac in care se afla material explozibil.

Initial, toti cei din Amfiteatru au crezut ca este o alarma falsa si a fost invitat sa paraseasca locatia, moment in care individul a devenit agitat. Cativa dintre studentii aflati in primul rand din Amfiteatrul P6, au profitat de un moment si l-au imobilizat cu ajutorul profesorilor. Ei l-au predat ulterior politistilor care au fost chemati de asistentul comisiei de examinare, prin serviciul 112.

Barbatul este audiat si la aceasta ora.