Numarul absolventilor de studii superioare s-a dublat in ultimii zece ani, de la 7,1% in 2002 la 14,4% din populatia stabilita a Romaniei, potrivit rezultatelor definitive privind populatia ale Recensamantului din 2011, scrie Mediafax. Dublarea numarului de licentiati s-a produs pe fondul aparitiei a numeroase universitati private, acuzate ca au scazut sensibil standardele in selectia studentilor.

Din totalul populatiei stabile de 10 ani si peste, de aproximativ 17,5 milioane de persoane, 44,2% au nivel scazut de educatie (primar, gimnazial sau fara scoala absolvita), 41,4% - nivel mediu (posticeal, liceal, profesional sau tehnic de maistri) si 14,4% - nivel superior.

La 20 octombrie 2011 erau 245.400 de persoane analfabete, reprezentand 1,4% din totalul populatiei stabile de 10 ani si peste, potrivit datelor anuntate joi de Institutul National de Statistica.

La recensamantul din 2002, 7,1% din totalul populatiei stabile de 10 ani si peste erau absolventi de studii superioare. Tot comparativ cu datele recensamantului din 2002, procentul persoanelor cu nivel mediu de educatie a crescut de la 39,6 la 41,4, transmite Mediafax.

In acelasi timp, procentul persoanelor cu nivel scazut de educatie a scazut de la 53,3 in 2002 la 44,2 la Recensamantul din 2011. De asemenea, a scazut si procentul persoanelor analfabete, de la 2,6 in 2002 la 1,4.

Populatia stabila a Romaniei la 20 octombrie 2011 era de 20.121.641 de persoane, in scadere cu 1.559.300 de persoane, fata de recensamantul anterior, din 2002, conform rezultatelor definitive privind populatia ale Recensamantului din 2011.