Agentia Nationala de Integritate a constatat existenta starii de incompatibilitate in cazul a 42 de alesi locali din judetele Sibiu si Constanta ca urmare a exercitarii simultane de catre acestia atat a functiei de primar sau viceprimar, cat si a calitatii de reprezentant al unitatii administrativ - teritoriale in cadrul Adunarii Generale a Actionarilor a societatilor comerciale de interese local, contrar prevederilor legale care reglementeaza regimul juridic al incompatibilitatilor.

Toate persoanele care sunt in aceasta situatie au fost informate despre declansarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum si drepturile de care beneficiaza - de a fi asistati sau reprezentati de un avocat si de a prezenta date sau informatii pe care le considera necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

"Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat [...] incalcarea obligatiilor legale privind [...] starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinara si se sanctioneaza potrivit reglementarii aplicabile demnitatii, functiei sau activitatii respective [...]".

"Persoana [...] fata de care s-a constatat [...] starea de incompatibilitate este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publica [...] pe o perioada de 3 ani de la data eliberarii, destituirii din functie ori demnitatea publica respectiva sau a incetarii de drept a mandatului. Daca persoana a ocupat o functie eligibila, nu mai poate ocupa aceeasi functie pe o perioada de 3 ani de la incetarea mandatului", arata un comunicat al Agentiei Nationale de Integritate.