Acceptarea posibilitatii ca Parlamentul, prin Camerele sale, care are in competenta analizarea situatiilor privind imunitatea, sa procedeze la examinarea probelor ce stau la baza cererii de retinere, arestare sau perchezitie a unui deputat sau senator ori a cererii de incepere a urmaririi penale a unui membru al Guvernului care are si calitatea de parlamentar, ar echivala cu admiterea unei ingerinte a Legislativului in activitatea altor autoritati publice, in contradictie cu dispozitiile constitutionale referitoare la separatia puterilor in stat, arata Curtea Constitutionala a Romaniei, intr-o motivare citata de Agerpres.

CCR a publicat joi motivarea deciziei din 19 iunie prin care a admis obiectia presedintelui Traian Basescu si a constatat ca sunt neconstitutionale dispozitiile art. I pct. 18 si pct. 19 din Legea pentru modificarea si completarea Legii 96/2006 privind Statutul deputatilor si senatorilor.

"Acceptarea in consecinta, in conditiile unei lipse de precizie a dispozitiilor criticate, a posibilitatii interpretarii lor in sensul ca Parlamentul, prin Camerele sale, precum si comisia parlamentara care are in competenta analizarea situatiilor privind imunitatea, sa procedeze la examinarea probelor care stau la baza cererii de retinere, arestare sau perchezitie a unui deputat sau senator ori a cererii de incepere a urmaririi penale a unui membru al Guvernului care are si calitatea de deputat sau senator, asemenea unui organ de jurisdictie, ar echivala cu admiterea unei ingerinte a Parlamentului in activitatea altor autoritati publice, in contradictie cu dispozitiile constitutionale referitoare la separatia puterilor in stat", se arata in document.

Curtea sustine ca modul de redactare a dispozitiilor criticate si anume referirea, intarita prin repetitie, la 'motive temeinice', conduce la interpretarea potrivit careia Camerele sesizate cu astfel de cereri realizeaza mai mult decat o apreciere a seriozitatii si loialitatii masurii in cauza, interferand nepermis cu activitatea specifica instantelor de judecata, singurele in masura sa se pronunte asupra calificarii juridice sau a temeiniciei imputatiei.

CCR constata ca si textul constitutional de referinta in materia imunitatii parlamentare utilizeaza notiunea de 'temei', insa intr-un alt inteles juridic decat cel la care se refera normele criticate.

Astfel, art. 72 alin. (3) teza finala din Constitutie prevede ca, 'in cazul in care Camera sesizata constata ca nu exista temei pentru retinere, va dispune imediat revocarea acestei masuri'.

Judecatorii apreciaza ca sensul notiunii de 'temei' este cel explicitat de Curte in jurisprudenta sa, de exemplu atunci cand, examinand dispozitiile incidente in aceasta materie cuprinse in Regulamentul Senatului, a retinut, cu privire la imunitatea parlamentara, ca aceasta 'constituie o masura de protectie constitutionala a mandatului parlamentar (...). Esenta acestei protectii consta in aceea ca poate fi ridicata numai de Camera si numai in considerarea temeiului de fapt si de drept care justifica retinerea, arestarea, perchezitionarea sau trimiterea in judecata, penala sau contraventionala, a senatorului'.

"Asadar, in sensul art. 72 din Constitutie, notiunea de 'temei' vizeaza fundamentare in fapt si in drept a masurilor solicitate, iar nu si aprecierea temeiniciei ca insusire a deciziei organelor de jurisdictie de a reflecta realitatea obiectiva a faptelor, intrucat aceasta din urma ar presupune o analiza si apreciere a probelor care au condus la respectiva decizie sau masura (concretizata in cererea de retinere, arestare sau perchezitie a deputatului ori a senatorului). Din examinarea dispozitiilor criticate rezulta ca acestea nu se refera la 'temeiuri' de fapt si de drept ale cererii in cauza, in intelesul art. 72 din Constitutie, ci la temeinicia motivelor ('motive temeinice') care justifica luarea masurii preventive sau dispunerea perchezitiei", se spune in motivare.

Curtea sustine ca aprecierea temeiniciei acestor motive presupune o activitate de analiza si evaluare care excedeaza cadrului activitatii parlamentare, intrucat antameaza problematica probelor existente in cauza, putand produce consecinte directe si indirecte pe terenul asigurarii intereselor urmaririi penale sau al judecatii.

Instanta constitutionala subliniaza ca in acest sens este de altfel chiar punctul de vedere transmis in cauza de presedintele Camerei Deputatilor, in care se retine ca procedura parlamentara in acest caz ar presupune 'o apreciere a membrilor Camerei respective, atat asupra sustinerilor si probelor depuse de Parchet, cat si a sustinerilor si probelor parlamentarului din cauza respectiva', concluzia exprimata fiind aceea ca 'pentru a constata se analizeaza probe si nu simple referate ale procurorilor'.

"Incuviintand sau respingand cererea - care fara indoiala trebuie sa fie motivata in fapt si in drept - Camerele Parlamentului nu se transforma intr-un organ de jurisdictie. Acestea nu 'spun dreptul', competenta ce revine exclusiv instantei de judecata, ci apreciaza daca masura solicitata are un temei serios pentru a justifica intreruperea exercitiului mandatului parlamentar. In acest scop, Parlamentul, prin Camerele sale, comisiile parlamentare, pot solicita furnizarea de informatii si precizari, fara a impieta insa asupra cercetarii penale in cauza. Astfel fiind, pentru evitarea oricarei confuzii intre activitatea Parlamentului si a organelor de jurisdictie in materia procedurii ridicarii imunitatii parlamentare se impune o redactare precisa si univoca a dispozitiilor legale care guverneaza aceasta procedura", mai sustine Curtea.

CCR a retinut ca dispozitiile criticate, in ansamblul lor, sunt neconstitutionale, fiind in contradictie cu prevederile Legii fundamentale care reglementeaza principiul separatiei puterilor in stat, principiul legalitatii si la realizarea justitiei, intrucat, intreaga reglementare a procedurii in caz de retinere, arestare sau perchezitie a deputatului ori a senatorului, respectiv a procedurii in cazul cererii de incepere a urmaririi penale a unui membru al Guvernului care are si calitatea de parlamentar este lipsita de claritate si precizie, generand confuzii sub aspectul exercitarii competentelor specifice Parlamentului, pe de o parte, si a celor specifice instantelor judecatoresti, pe de alta parte.

Decizia CCR este definitiva si general obligatorie, se comunica presedintelui Romaniei, presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru.