Autoritatile au descoperit la Gradina Zoologica din Craiova un alt pui de leu, in varsta de patru luni, care fusese ascuns de catre conducerea parcului zoologic, dupa ce in urma cu o saptamana o leoaica a nascut patru pui, care insa nu au supravietuit, iar reprezentantii zoo au ascuns situatia. Primarul Craiovei, Lia-Olguta Vasilescu, a anuntat, intr-o conferinta de presa, ca la Gradina Zoologica a fost descoperit un pui de leu in varsta de patru luni, despre care autoritatile nu fusesera anuntate.

"Am fost surprinsa sa aflu despre acest pui de leu. Este femela si era separata de leoaica si leu. Este un pui sanatos", a spus Lia Olguta Vasilescu, citata de Mediafax.

Puiul de leu a fost tinut intr-o cusca, ascuns de catre conducere, si a fost descoperit in urma procesului de predare-primire incheiat dupa demiterea administratorului Gradinii Zoologice, Ion Cojocaru. "Comisia de inventariere a descoperit ca mai avem un pui de leu. Administratorul mi-a spus ca il aveau sub observatie si ca vroia sa il declare la Agentia de Mediu mai tarziu. Puiul a fost inchis intr-o incapere, fara sa stim de el. Eu exclud posibilitatea sa fi fost tinuti puii pentru comercializare", a declarat, la randul sau, Florin Lungu, directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public Craiova.

Pe de alta parte, primarul Craiovei a mai spus ca in 15 iulie autorizatia de functionare a Gradinii Zoologice din Craiova inceteaza si a fost depusa o cerere catre Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara pentru a se prelungi perioada de functionare cu inca 60 de zile, timp in care vor incepe lucrarile de reconstructie. "Azi am primit o cerere de prelungire a functionarii Gradinii Zoologice si noi am trimis-o mai departe. Noi am obtinut fonduri de la Ministerul Mediului pentru reconstructia Gradinii Zoologice, in acest moment este pe SEAP. In situatia in care nu vom obtine posibilitatea de prelungire va trebui sa relocam animale catre alte gradini zoologice din tara", a afirmat Olguta Vasilescu.

Ea a mai spus ca nu crede ca angajatii vroiau sa vanda puii de leu, ci ca le-a fost teama sa nu fie sanctionati pentru ca DSP le-a interzis sa permita reproducerea animalelor in captivitate pentru ca la Gradina Zoologica din Craiova nu sunt conditii.

Conducerea Regiei de Administrare a Domeniului Craiova a declansat o ancheta, in 20 iunie, in cazul disparitiei unor pui de leu de la Gradina Zoologica din Craiova, care s-ar fi nascut, cu o zi inainte, in captivitate, dar cand mai multi jurnalisti au mers sa vada si sa filmeze puii acestia disparusera.

Jurnalistii au intrat in posesia unui filmulet realizat in 19 iunie de o persoana care a asistat la nasterea a trei pui de leu la Gradina Zoologica din Craiova. Pe filmulet se vede cum una dintre leoaice isi alapteaza puii, care par sanatosi si jucausi. Jurnalistii care au mers a doua zi sa fotografieze si sa filmeze puii au constatat, cand au ajuns in fata custii leilor, ca puiutii disparusera.

Cautati pentru a explica aceasta situatie, administratorii Gradinii Zoologice nu au putut fi gasiti, ei punand lacatele la porti si inchizandu-si telefoanele mobile.

Conducerea Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public si Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova, in subordinea careia este Gradina Zoologica, a declarat ca initial nu a fost informata ca leoaica ar fi gestanta. "Noi nu am fost informati initial de cei de la Gradina Zoologica despre faptul ca leoaica ar fi fost gestanta si in acest sens o sa facem o ancheta, vedem cine este responsabil de acest lucru, vedem daca este vorba de prostie, iresponsabilitate sau alte lucruri. O sa facem o ancheta si vom lua masurile necesare. Ce stiu eu in momentul de fata este ca s-a intamplat ca una dintre leoaice a facut un avort spontan si puii s-au nascut morti. Asta mi-au spus apoi reprezentantii de la Zoo", declara Florin Lungu, directorul RAADPFL Craiova.

In dupa-amiaza zilei de 20 iunie, cadavrele a doi pui de leu au fost aduse de catre un ingrijitor al Gradinii Zoologice la Directia Sanitar Veterinara Dolj, existand presupunerea ca este vorba despre doi dintre puii nascuti cu o zi in urma, care au disparut intre timp.

Potrivit reprezentantilor Directiei Sanitar Veterinare Dolj, ingrijitorul de la Gradina Zoologica din Craiova a lasat cadavrele a doi pui de leu, recent nascuti, fara sa ofere alte explicatii, medicii veterinari urmand sa faca autopsia cadavrelor pentru a se stabili conditiile in care au murit animalele.

In 21 iunie, reprezentantii Regiei Autonome de Administrare a Domniului Public si Fondului Locativ au anuntat ca in urma anchetei declansate in acest caz s-a stabilit ca leoaica de la Gradina Zoologica a nascut patru pui, care insa nu au supravietuit.

Reprezentantii Regiei Autonome de Administrare a Domniului Public mai spuneau ca administratorul Gradinii Zoologice, Ion Cojocaru si tehnicianul veterinar Ghreorghe Diaconeasa vor fi cercetati disciplinar pentru ca nu si-au anuntat superiorii despre faptul ca leoaica era gestanta. "Cei doi nu au adus la cunostinta superiorilor ierarhici directi si nici conducerii regiei faptul ca leoaica a fost gestanta in toata aceasta perioada, cu toate ca in urma controlului DSVSA Dolj, efectuat in luna martie, li s-a pus acestora in vedere sa ia masurile necesare pentru a preintampina reproducerea animalelor din Gradina Zoologica, deoarece aceasta nu indeplineste standardele impuse de Directiva Europeana 99/22/CE", mai preciza sursa citata.

In urma acestui scandal, administratorul si tehnicianul veterinar de la Gradina Zoologica au fost demisi.

La Gradina Zoologica din Craiova sunt trei leoaice.