Cei mai multi dintre romani - 70% - considera ca in Romania lucrurile merg intr-o directie gresita, potrivit unui sondaj al Institutului Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES), realizat in zilele de 14 si 15 mai si citat de Agerpres.

Potrivit sondajului, la intrebarea "Credeti ca in Romania lucrurile merg intr-o directie buna sau intr-o directie gresita", 70% dintre cei intervievati spun ca nu, 25% sustin ca directia este buna, 4% nu stiu, in timp ce 1% nu au raspuns.

Totodata, mai mult de jumatate dintre romani - 56% - spun ca traiesc mai prost comparativ cu anul 2012, 30% sustin ca la fel, si doar 14% dintre respondenti apreciaza ca traiesc mai bine.

Luand ca referinta anul 2008, romanii considera, in proportie de 68%, ca in 2013 traiesc "mai prost", 22% declara ca au o viata mai buna, 8% spun ca e la fel si 2% nu stiu.

Volumul esantionului IRES a fost de 1.160 de persoane, cu varste pornind de la 18 ani. Chestionarele au fost realizate in zilele de 14 si 15 mai. Eroarea maxima tolerata este de +/- 2,9%.