Regele Mihai si Principesa Margareta au sarbatorit Sfintele Pasti in Elvetia. Sunt alaturi de Regina Ana care in ultima vreme a avut probleme de sanatate. Regele Mihai ramane in Elvetia si pe 10 Mai, de Ziua Regalitatii. La festivitatile de la Bucuresti va fi reprezentat de Principesa Margareta care vine in tara, in perioada urmatoare, transmite TVR.

Este pentru prima data din 1997 cand Regele Mihai nu va putea participa la festivitatile din luna mai dedicata Monarhiei. Majestatea Sa ramane alaturi de Regina Ana care este internata in spital, in Elvetia.

"Datorita starii fragile de sanatate a Reginei Ana, Majestatea Sa Regele si Alteta Sa Regala Principesa Mostenitoare au decis sa stea alaturi de Majestatea Sa Regina, in Elvetia, pe perioada sarbatorii Pastelui. (...) La sarbatoririle regale de 10 Mai vor lua parte Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare, Principele Radu si Principele Nicolae, precum si sora Principelui, Elisabeta-Karina" se arata intr-un comunicat trimis de biroul de presa al MS Regelui Mihai I.

Monarhistii au transmis mesaje emotionante pe retelele de socializare unde au format grupuri de sustinere a Casei Regale. A fost lansata si pagina de Facebook "Alaturi de Regina". Casa Regala s-a limitat doar la comunicatul oficial.

Surse apropiate Casei Regale au precizat ca Regina Ana si-ar fi luxat glezna si nu ar fi vorba despre o suferinta grava. Medicii sunt prudenti, dat fiind si varsta pacientei.

Majestatea Sa a ales, ca de obicei, sa nu se desparta de Regina Ana si va lipsi de la festivitatile dedicate Regalitatii. Evenimentele dedicate datei de 10 mai incep vineri dimineata cu un maraton regal, deschis de Principele Nicolae.

Principele Radu se va afla la Academia Romana, la o dezbatere despre "Rolul Monarhiei in modernizarea Romaniei". Principii vor depune apoi flori la statuia Regelui Carol I din Piata Palatului Regal.

In aceeasi dupa-amiaza, la Palatul Elisabeta, va fi organizat un "Garden Party", la care sunt invitate sute de personalitati.