La Sinaia se va construi o noua telegondola, intre Cota 1.400 si Cota 2.000

de I.R.     HotNews.ro
Sâmbătă, 27 aprilie 2013, 9:54 Actualitate | Esenţial


La Sinaia va fi construita o noua telegondola intre Cota 1.400 si Cota 2.000, a anuntat primarul statiunii, Vlad Oprea, potrivit Agerpres.

"La Sinaia sunt doi operatori. Este un operator privat, care are vechile telecabine si vechiul telescaun, si este un operator public, o societate, la care unicul actionar e primaria din Sinaia. Noi am investit in tot ce inseamna transporturi pe cablu aproape 15 milioane de euro. Inca de la inceput am vrut sa facem un sistem comun cu operatorul privat, am introdus acelasi sistem de ticketing, se poate face in cateva ore. Din pacate nici pana in ziua de azi nu am gasit intelegere la ei, pentru a face o cartela comuna si avem mari probleme cu turistii care ne ocolesc si pleaca in alte zone.

De aceea ultima solutie pe care o avem si la care am apelat deja anul acesta, negasind alta solutie, vom construi o noua telegondola de la 1.400 la 2.000, care va lega cele doua zone schiabile, acum fracturate, care apartin orasului Sinaia", a explicat primarul, in cadrul seminarului "Instrumente structurale, o sansa de modernizare pentru Romania" care se desfasoara vineri si sambata la Sinaia.

El a adaugat ca proiectul va fi incheiat pana in septembrie, iar de anul viitor ar urma sa inceapa constructia efectiva. Edilul a mentionat ca in cazul in care nu va fi posibila utilizarea fondurilor europene pentru acest proiect, se va recurge la bugetul local si la un credit.

"E vorba de partea de jos de telegondola - telegondola apartine primariei, impreuna cu partia noua care are zapada artificiala pe ea - si e vorba de zona de sus, de Valea Soarelui, Valea Dorului, unde sunt inca 12 kilometri de partii. Ele vor fi legate de o noua telegondola, lucram deja la proiect. Din acel moment nu cred ca vom mai avea aceasta problema care e efectiv de ras, nici nu stiu cum sa o caracterizez. Toata lumea ne reproseaza", a mai spus Oprea.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1782 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    sinaia muribunda (Sâmbătă, 27 aprilie 2013, 10:13)

    inlocsadorm [utilizator]

    orasul are aspect de balci de prost gust. murdar, invadat de atv-uri, neintretinut, amenajat dupa imaginatia unor analfabeti, fara un sistem civilizat de accese si parcari, cu poiana stanii si zonele cotelor 1400 si 2000 desfigurate barbar, sinaia e ocolit de fapt de iubitorii de munte si de eleganta urbana. desi am schiat toata copilaria si adolescenta acolo si mi-e dor de locurile si de peisajele sinaiei, mai merg doar foarte rar, poate odata la doi ani, cate o zi, de dragul copilului, jurand de fiecare data sa nu ma reintorc.
    • +1 (1 vot)    
      daca ne e sila sa mergem la vot (Duminică, 28 aprilie 2013, 11:40)

      rov [utilizator] i-a raspuns lui inlocsadorm

      si ii lasam pe cei cu patru clase+stefan gheorghiu sa voteze.
      Cei cu bun simt suntem deja minoritari iar ei mizeaza pe dezgustul nostru.
      DESTEPTAREA!!!!
  • +1 (1 vot)    
    Comentariu sters de utilizator (Sâmbătă, 27 aprilie 2013, 11:05)

    [anonim]

  • 0 (0 voturi)    
    operator privat ?! (Sâmbătă, 27 aprilie 2013, 13:28)

    SSL [utilizator]

    Domnule Primar, poate va interesati care din ilustrii Dvs. predecesori a vandut instalatia veche acelui operator privat, de ce, care au fost spagile, etc.
    E un pic ridicol sa va lamentati pe tema "lipsei de intelegere" azi, odata ce in trecut ati fost foarte fericiti sa scapati de instalatile vechi vanzandu-le.
    Cu ocazia asta, poate incercati sa va ocupati si de oras, ca in primavara cel putin trotuarele aratau ca dupa bombardament...
  • +1 (1 vot)    
    in zadar (Duminică, 28 aprilie 2013, 11:47)

    rov [utilizator]

    daca nu faceti o parcare adevarata la baza(plecarea de la 1400 m) si daca stram cate 2ore la coada pentru cartele. Apropo mai adaugati 100-200 de euro la investitie pentru un culoar de diijare al cozii-sa nu mai intre lumea in fata sa nu va cer o casiera in plus. Daca nu exista banii astia (100 euro) ii donez eu sa nu mai fie nervoasa lumea in cele 2 ore de coada...
    vai de noi
    cu prosti ca voi...
    • +1 (1 vot)    
      rectificare (Duminică, 28 aprilie 2013, 18:22)

      rov [utilizator] i-a raspuns lui rov

      ma refeream la parcarea si la casieria de la plecare telegondola- Taverna Sarbului, seful de acolo ma stie- sunt cel ce ti-a explicat civilizat(de doua ori) ca oamenii nu au venit la munte sa stea la coada!!! Ti-am explicat si babeste cati bani pierdeti pentru ca lumea foloseste partia in cele 2 ore...Do you remember???
      Hai copacel ca nu-i greu...


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by