Fizicianul si inginerul Paul Dan Cristea, membru titular al Academiei Romane, s-a stins din viata in ziua de 17 aprilie, a anuntat joi Biroul de presa al prestigiosului for de cultura, potrivit Agerpres.

Nascut in 13 februarie 1941 la Bucuresti, academicianul Paul Dan Cristea a absolvit ca sef de promotie cursurile Liceului 'Sf. Sava', dupa care a urmat Facultatea de Electronica si Telecomunicatii, Sectia Fizica Teoretica a Politehnicii si Facultatea de Fizica, Sectia de fizica teoretica a Universitatii bucurestene. Si-a inceput cariera didactica in anul 1962, ca preparator, urmand toate treptele ierarhiei universitare, ajungand profesor, desfasurand totodata si o bogata si rodnica activitate de cercetare.

Dintre functiile pe care le-a indeplinit si care dimensioneaza aria preocuparilor multi si interdisciplinare, amintim: director al Centrului de Inginerie Biomedicala a Universitatii Politehnica din Bucuresti, consilier al ministrului secretar de stat la Ministerul Educatiei si Cercetarii, director de studii la Departamentul de Stiinte Ingineresti, acum Facultatea de Inginerie in Limbi Straine din cadrul Universitatii Politehnica din Bucuresti.

A fost coordonator de masterat si doctorat in inginerie electrica, electronica si tehnologii informatice.

Spirit inovator, a abordat un larg evantai de specialitati ca bioinformatica, semnalele genomice, prelucrarea numerica a semnalelor si imaginilor, bazele electrotehnicii, teoria si proiectarea circuitelor electrice si electronice, retele neuronale, agenti inteligenti evolutivi, aparatura medicala computerizata s.a.

Rezultatele acestor cercetari sunt expuse in peste 280 de lucrari publicate in volumele unor conferinte stiintifice din tara si de peste hotare, peste 280 de contributii in lucrari si manuale de specialitate. Acad. Paul Dan Cristea este detinatorul a 11 patente.

Este initiatorul domeniului semnalelor genomice nucleotidice, in care a elaborat lucrari publicate in tara si strainatate, cum sunt: 'Conversion o Nucleotides Sequences into Genomic Signals', 'Representation and Analysis of DNA sequences' s. a. A fost profesor invitat la universitati din Anglia, Australia, Belgia, SUA, India, Finlanda s.a., organizator si coordonator a numeroase conferinte internationale si a participat la numeroase manifestari stiintifice de specialitate.

Din bogata si prolifica sa activitate mai notam ca a fost editor la mai multe reviste de specialitate, membru al mai multor societati profesionale. Este detinatorul a doua premii ale Academiei Romane - 'Constantin Miclescu' si Traian Vuia' - si premiul pentru cea mai buna lucrare speciala a Fundatiei pentru medicina celulara si moleculara.

Pentru valoarea contributiilor stiintifice, Paul Dan Cristea a fost ales in 2006 membru corespondent si, in 2011, membru titular al Academiei Romane.