Asociatia Romana pentru Cosmonautica si Aeronautica (ARCA) spune ca a sesizat Directia Nationala Anticoruptie (DNA) impotriva Agentiei Spatiale Romane (ROSA), din cauza lipsei de transparenta si a conflictelor de interese din ROSA, oficialii agentiei respingand insa acuzatiile ca nefondate.

Potrivit unui comunicat transmis luni si citat de agentia Mediafax, ARCA a introdus o actiune penala la DNA impotriva ROSA, alaturi de alte trei actiuni civile. "Obiectul actiunii penale il constituie lipsa de transparenta menita sa ascunda incompetenta si frauda in Programul de Cercetare, Dezvoltare si Inovare - Tehnologie Spatiala si Cercetare Avansata STAR, precum si conflictele de interese si abuzurile in serviciu care au marcat aceasta competitie", se spune in comunicat.

Potrivit sursei citate, ROSA este o agentie guvernamentala, condusa in prezent de Piso Marius-Ioan, "care primeste fonduri guvernamentale si distribuie in mod clientelar, la diverse organizatii din Romania, afiliate domniei sale, finantari pentru proiecte spatiale". "Desigur, niciun contribuabil roman nu a auzit de vreo actiune de succes desfasurata de aceasta agentie guvernamentala, desi fiecare dintre noi contribuie financiar la alimentarea anuala cu milioane de euro a conturilor ROSA", spune ARCA.

ARCA precizeaza ca initiativa actiunilor in justitie vine dupa ce, participand la competitia STAR in 2012, reprezentantii asociatiei "au fost martorii unui mod de operare in evaluarea proiectelor si blocarea eventualelor contestatii, pe care nu au de gand sa-l lase sa continue".

"Noi, romanii, am scos din buzunar 60 de milioane de lei pentru prima competitie si urmeaza sa mai scoatem inca 324 de milioane pana in 2017, pentru urmatoarele etape ale programului STAR. Din pacate, domnul Piso nu numai ca manageriaza programul sfidand legea, dar il foloseste si pentru razbunari personale. Fiind obsedat de distrugerea ARCA, acesta ne-a telefonat sa ne invite la concursul de proiecte, cu scopul de a ne discredita prin respingerea, in mod aberant, a proiectelor noastre", se spune in comunicatul ARCA, precizand ca in fisele de evaluare a proiectelor, care ar fi trebuit sa contina argumente stiintifice si tehnice, pot fi gasite expresii precum: "Nu va uitati la lumina in care se prezinta", "Ar putea merge, dar niciodata un ONG nu va putea deveni furnizor ESA. Ar fi premiera mondiala" etc.

"Avem, prin urmare, toate motivele sa ne indoim de impartialitatea si de competenta expertilor folositi in evaluari. Actiunile ARCA au drept scop identificarea si prezentarea faptelor incriminatilor, elemente care sa conduca la destructurarea retelei financiare clientelare constituite in jurul lui Piso Marius-Ioan, presedintele ROSA", mai spune ARCA.

Asociatia precizeaza ca a cerut DNA sa verifice "lipsa totala de transparenta prin care Agentia Spatiala Romana repartizeaza proiecte de zeci de milioane de euro destinate cercetarii spatiale, fara a publica procedura de selectie a evaluatorilor si modul de alocare a proiectelor catre acestia, in vederea evaluarii".

"Am semnalat gravul conflict de interese in care se afla conducatorul Agentiei Spatiale Romane, care aloca fonduri catre Institutul de Stiinte Spatiale (ISS), in conditiile in care domnul Piso este sef de laborator si membru in consiliul stiintific la ISS. 10 din cele 47 de proiecte propuse pentru finantare apartin ISS. Doua dintre proiectele finantate apartin unor persoane aflate in directa subordine a lui Piso la ISS, aceleasi care au fost finantate si pentru esecul satelitului Goliat. Am semnalat lipsa competentei tehnice la evaluarea proiectelor finantate de ROSA din banii publici. Am semnalat ca procedurile de selectie si modul de alocare a proiectelor catre expertii evaluatori sau numele acestora nu sunt facute publice de Agentia Spatiala Romana, desi legea ii obliga la publicarea acestor informatii", mai spune ARCA.

Potrivit comunicatului, prin aceste actiuni, ARCA urmareste sa obtina "dreptul de a concura onest la programe de finantare pe care statul roman le acorda pentru domeniul spatial". "(...) pentru ca, daca am realizat in zece ani toate lucrurile de care suntem astazi mandri, avand ca oponent o agentie a statului, sa ne imaginam ce vom realiza in urmatorii 10, 20, 30, 40 ani, fara ca o institutie a statului sa incerce activ sa ne impiedice activitatea", mai spune ARCA.

ARCA precizeaza ca timp de 10 ani a activat in domeniul aerospatial, "devenind lider national in acest domeniu si starnind interesul unor institutii internationale in domeniul spatial ca NASA sau ESA". "Printre realizarile noastre se numara: lansarea rachetei Demonstrator 2B, prima racheta moderna proiectata si construita integral in Romania, constructia si lansarea celor mai mari baloane solare din lume si a celor mai mari baloane cu heliu din tara, lansarea rachetei Helen, prima racheta spatiala romaneasca. In prezent, dezvoltam avionul supersonic IAR-111, racheta orbitala Haas 2C, motorul racheta Executor si lucram la testarea stratosferica a sistemului de parasute a navei cosmice ExoMars, o cooperare dintre Agentia Spatiala Europeana (ESA) si Agentia Spatiala Rusa (Roskosmos)", mai spune ARCA.

Contactat luni de Mediafax, Marius-Ioan Piso, presedintele Agentiei Spatiale Romane (ROSA), a declarat ca ARCA face "circ" dupa ce a pierdut o competitie de proiecte, care au fost jurizate de experti internationali. Potrivit lui Piso, ARCA urmareste prin aceasta actiune la DNA sa isi faca "publicitate".

"Din 120 de proiecte, ei s-au clasat pe locul 110 - 115 si de acolo a iesit tot circul. Intotdeauna cel care pierde are probleme. Dar aici este vorba despre intreg sistemul de cercetare din Romania, nu este nicio regula deosebita, evaluarile au fost facute cu experti straini si in sistemul asta sunt multe entitati implicate (...) ei (ARCA, n.r.), de fapt, nici nu prea exista. Sunt un ONG care, de fapt, traieste din publicitate", a spus Marius-Ioan Piso.

In ceea ce priveste ISS, care ar fi primit cele mai multe fonduri in cadrul programului STAR, Marius-Ioan Piso a spus ca acesta este "un institut de cercetare fundamentala", care are cele mai bune performante din tara si este cunoscut in strainatate.

"Sunt membru fondator. ISS a fost infiintat, la solicitarea noastra, in 1990, de la inceputul inceputului. Agentia Spatiala Romana, la fel. Nu cred ca se pune problema vreunui conflict de interese. ISS este un institut de cercetare fundamentala, care nu intamplator are poate cele mai bune performante din tara si este un institut foarte bine cunoscut in lume si persoana mea si pozitia mea si toate relatiile si lucrurile astea sunt perfect transparente, cunoscute de toata lumea, si stiintifica si administrativa", a spus Piso.

Potrivit acestuia, ISS a facut primele experimente spatiale ale Romaniei in anii 70. "De atunci, este o traditie constanta, au participat la mai mult de 40 de misiuni spatiale (...) sunt implicati in cateva misiuni spatiale foarte prestigioase, misiunea PLANCK, in urma careia s-a facut harta universului, misiunea Euclid, care acum incepe si va studia universul in toate detaliile etc.", a explicat Piso.

El a subliniat faptul ca actiunea depusa de ARCA la DNA face parte "dintr-o serie de atacuri" ale ARCA asupra ROSA. "Ei sunt o organizatie care traieste absolut din reclama, ei, acum zece ani, "trimiteau" un om in spatiu, au scris in toata lumea ca Romania va fi a patra tara care va trimite oameni in spatiu si incetul cu incetul tot asa... N-au reusit sa faca, dar din aceasta reclama formidabila se creeaza astfel de situatii. Organizatia asta este condusa de o persoana care are teologie ca specialitate, deci... Noi lucram cu ingineri, cu doctori, cu academicieni, plus ca nu prea ne face vreo problema. Problema e ca se creeaza aceasta publicitate", a mai spus Marius-Ioan Piso, precizand ca ROSA nu are resurse pentru a intra "in jocul de comunicate" pe care il face ARCA.

Potrivit lui Piso, programul STAR este o componenta a asa-numitului Plan National de Cercetare Dezvoltare, numarul 2, perioada 2007 - 2013. "Totul este public.Tot ce este competitie in sistemul Ministerului Educatiei si Cercetarii si pana recent in Agentia Nationala pentru Cercetare Stiintifica, aflata acum in reorganizare, este sub o legislatie foarte clar, coerent facuta. In domeniul spatial, Romania este a doua tara dintre fostele socialiste care a reusit, acum doi ani, sa fie admisa in Agentia Spatiala Europeana si asta datorita performantelor stiintifice, tehnologice si datorita Agentiei Spatiale Romane, care monitorizeaza de 20 de ani chestiunea asta", a mai spus Piso.

Agentia Spatiala Romana (ROSA) a fost infiintata in 1991 si reorganizata printr-o Hotarare a Guvernului in 1995 ca institutie publica finantata integral extrabugetar in sistemul Ministerului Cercetarii si Tehnologiei (in prezent Ministerul Educatiei Nationale). ROSA este coordonatorul la nivel national al activitatilor din domeniul spatial. Misiunea principala a Agentiei Spatiale Romane este promovarea si coordonarea dezvoltarii in domeniu si reprezentarea Guvernului in programele de cooperare internationala.