Consumul intern de carne de vita a scazut cu cel putin 10% comparativ cu perioada similara a anului trecut, iar exporturile de carne de vita si cal au ajuns aproape de zero ca urmare a scandalurilor de pe piata din ultima perioada, a declarat miercuri presedintele Federatiei Pro Agro, Alexandru Jurconi, citat de Mediafax.

"Consumul de carne de vita si cal pe piata interna a scazut in aceasta perioada cu zeci de procente. Nu stim insa daca scaderea este din cauza intrarii in Postul Pastelui sau din cauza scandalurilor din piata", a spus Jurconi in urma unei intalniri cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

Jurconi a declarat recent, pe aceasta tema, ca nu se mai asteapta pentru acest an la vanzari de carne de cal pe pietele externe, aratand ca volumul de 6.000 - 7.000 de tone cat se exporta anterior scandalului era semnificativ, agricultura avand nevoie de acesti bani. Cea mai mare cerere pentru carnea de cal venea din Franta si Italia.¬