Biserica Ortodoxa cauta in continuare sa obtina si de la stat sumele de bani necesare pentru a finaliza Catedrala Mantuirii Neamului. Dupa ce in decembrie 2012 HotNews.ro scria ca Patrarhia cere primariilor din tara donatii de peste un milion de euro de fiecare pentru Catedrala, reprezentantii BOR sustin acum ca, din cauza crizei economice donatiile de la credinciosii si clericii din romania si din strainatate nu mai sunt la nivelul celor din anul 2011" si, astfel, "atat autoritatile centrale, cat si cele locale trebuie sa sustina financiar construirea catedralei mantuirii neamului".

Catedrala Mantuirii Neamului - machetaFoto: Patriarhia Romana

"Avand in vedere faptul ca suntem intr-o perioada de criza economica, donatiile de la credinciosii si clericii din Romania si din strainatate nu mai sunt la nivelul celor din anul 2011. Atat autoritatile centrale, cat si cele locale trebuie sa sustina financiar construirea catedralei mantuirii neamului", a declarat purtatorul de cuvant al Patriarhiei, parintele Constantin Stoica pentru Realitatea TV.

Reprezentantul Patriarhiei s-a mai referit si la costul ridicarii Catedralei Mantuirii Neamului care se ridica la aproape 100 de milioane de euro.

Sursa citata precizeaza ca pana in acest moment, proiectul a fost realizat in proportie de 50% si ca, in cei doi ani de constructie, Patriarhia a investit aproximativ 50 de milioane de euro.

Cu toate acestea, o parte din banii investiti au provenit din donatiile si sprijinul financiar al statului Roman. Astfel, in 2012 statul roman a sprijinit constructia catedralei cu aproape 8,4 milioane de euro, din care 4,2 milioane de euro de la Guvern si 2 milioane de euro de la Primaria Generala a Capitalei.

HotNews.ro a scris in decembrie 2012 ca Patrarhia a cerut mai multor primarii din Romania donatii de peste un milion de euro fiecare pentru continuarea lucrarilor la Catedrala Mantuirii Neamului.

Purtatorul de cuvant al Patriarhiei, parintele Constantin Stoica, a declarat atunci pentru HotNews.ro ca "este probabil" ca Patriarhia sa fi trimis astfel de cereri de donatie, intrucat legea prevede acest lucru.

Ca reactie la solicitarile Patriarhiei, Asociatia Secular - Umanista din Romania (ASUR) cerea primariilor si consilierilor locali sa refuze cererile Patriarhiei Romane de finatare a Catedralei Mantuirii Neamului.

In anul 2012, Primaria Capitalei a donat pentru Catedrala Mantuirii Neamului 10 milioane lei. "L-am rugat pe Preafericitul sa ne faca si noua o strana unde sa scrie "Primaria Municipiului Bucuresti, iar Preafericitul ne-a binecuvantat", a declarat primarul general, Sorin Oprescu, in iunie 2011 cand s-a adus vorba pentru prima data despre aceasta donatie. In 2011 si Guvernul a acordat aceeasi suma.

Catedrala Mantuirii Neamului este construita in spatele Palatului Parlamentului, va avea o inaltime de 110 metri, o lungime de 120 de metri si o latime de 70 de metri.

Catedrala se va desfasura pe o suprafata de 38.000 de metri patrati si va avea doua hramuri: "Inaltarea Domnului" (Ziua Eroilor) si "Sfantul Apostol Andrei" si va dispune de o capacitate pentru 5.000 de enoriasi.

Citeste si: