Fostii proprietari cer Guvernului o dezbatere publica reala privind noua lege a retrocedarilor: "Proiectul nedreptateste sute de mii de oameni si este redactat in graba"

de Victor Cozmei     HotNews.ro
Marţi, 19 martie 2013, 15:31 Actualitate | Esenţial

Asociatiile fostilor proprietari cer Guvernului o dezbatere publica pe marginea proiectului de lege privind retrocedarile, proiect pe care executivul vrea sa isi angajeze raspunderea in fata parlamentului. "Suntem santajati, in raport cu termenul impus de CEDO, sa adoptam o lege redactata in graba fara niciun fel de consultare publica", considera fostii proprietari care susint ca proiectul avansat de guvern "care nedreptateste din nou sute de mii de oameni" si "propune termene lungi de solutionare a notificarilor si mentine procedura prin care dosarele de despagubiri sunt plimbate de la o autoritate administrativa la alta".

"Asociatiile de proprietari constituite in Uniunea Nationala a Asociatiilor de Proprietari Expropriati din Romania au solicitat imediat dupa publicarea proiectului de lege sa fie organizate discutii publice cu autoritatile implicate in elaborarea legii in speranta ca s-ar mai putea indrepta ceva in acest proiect de lege care nedreptateste din nou sute de mii de oameni. Nu am primit niciun raspuns, ceea ce ne determina sa apreciem ca nu exista consultare publica desi potrivit guvernului ne aflam in perioada in care legea se afla in 'plina' dezbatere publica", se arata intr-un comunicat remis HotNews.ro.

Fostii proprietari considera ca adoptarea rapida, fara o consultare publica, prin procedura angajarii raspunderii guvernului reprezinta un santaj in raport cu termenul impus de CEDO prin decizia pilot impotriva Romaniei in domeniul retrocedarilor.

"Fara a avea o situatie cu date exacte despre cuantumul cererilor de retrocedare ramase nesolutionate Guvernul lanseaza, aproape la intamplare, cifra de 8 miliarde de euro care ar mai trebui platita proprietarilor cu titlu de despagubiri. Dupa ce initial guvernul precedent a lansat alte sume (21 de miliarde de  euro si apoi 16 miliarde de euro) care nici acestea nu aveau o acoperire reala, algoritmul aritmetic care a dus la concluzia ca cifra de 8 mld este cea reala este cel putin neserios", sustin reprezentantii fostilor proprietari.

Acestia mai sustin ca suma inaintat de actuala guvernare ca necesara pentru despagubiri - 8 miliarde de euro - a fost calculata "printr-o medie aritmetica. S-a avut in vedere suma totala a despagubirilor acordate pana la un anumit moment, numarul total de cereri solutionate si s-a impartit aceasta suma la numarul de cereri. S-a obtinut o valoare pentru fiecare cerere si apoi aceasta valoare a fost inmultita cu numarul de cereri care a ramas de solutionat si in acest fel s-au obtinut suma de 8 miliarde de euro.

De altfel, intr-o dezbatere privind situatia despagubirilor, organizata in noiembrie anul trecut de Grupul de Dialog Social reprezentantii autoritatilor implicate in procesul de elaborare a noii legi au recunoscut ca cererile de despagubire care se afla inca la primarii (si care sunt cele mai multe) nici nu au fost luate in calcul".

Fostii proprietari considera ca impozitarea cu 85% a veniturilor obtinute de "samsari" nu va determina scaderea numarului de vanzari de drepturi litigioase si nici nu ii va avantaja pe fostii proprietari.

"Acestia din urma vor fi nevoiti sa accepte sume de bani mai mici, in timp ce contractele vor mentina, probabil, ca vanzarea s-a facut conform numarului de puncte avut. Spre exemplu, un proprietar al carui bun a fost evaluat la 100.000 de puncte (adica echivalentul a 100.000 de lei) chiar daca va primi o mica parte din aceasta suma, va accepta sa precizeze in contract faptul ca pretul incasat este de 100.000 de lei.

In caz contrar, tranzactia nu s-ar mai incheia iar el nu ar mai primi in acest moment nicio suma de bani, ramanand sa astepte multi ani de acum inainte. 'Samsarii' nu vor plati impozit pentru ca nu realizeaza vreun venit: cumpara cu 100.000 de mii de lei un bun de 100.000 de lei. In realitate, ei vor continua sa profite de situatia in care se afla fostii proprietari, unii dintre ei bolnavi si foarte batrani", se arata in comunicat.

Mai mult, asociatiile fostilor proprietari sustin ca alti beneficiari ai proiectului de lege vor fi notarii.

"Proprietarii sunt in aceeasi situatie precum in urma cu 20 de ani: fie asteapta sa se indeplineasca promisiunile desarte ale guvernantilor, fie accepta sa-si vanda drepturile pentru bani putini, gandind ca, oricum ceva este mai mult decat nimic", se mai precizeaza in comunicat.

Ce presupune noua lege a retrocedarilor

Cererile privind privind restituirea proprietatilor nationalizate de regimul comunist ar urma sa fie solutionate pana cel tarziu 2017, potrivit proiectului noii legi a retrocedarilor publicate de ANRP si pe care Guvernul Ponta isi va angaja raspunderea in Parlament. Potrivit proiectului de lege, intaietate vor avea despagubirile in natura care la nivel local vor trebui sa fie realizate pana la 1 ianuarie 2016. Procesul de despagubire va avea mai multe etape: restituire in natura pe plan local, compensarea prin puncte decisa la nivel central, licitatii cu acele puncte pentru imobile din fondul national si, abia din 2017, valorificarea punctelor in numerar in transe anuale de 14%. Legea prevede si un impozit de 85% pentru cei care cumpara punctele de despagubire de la fostii proprietari.

In cazul dosarelor solutionate pana la data intrarii in vigoare a noii legi, plata sumelor de bani se va face in termen de 5 ani, in transe anuale egale, incepand de la 1 ianuarie 2014.

Citeste si:



Citeste mai multe despre   




















Articol sustinut de BRD Groupe Société Générale

Atelier de idei. Cum te ajuta tehnologia sa-ti faci mai mult timp pentru tine si planurile tale

Munca multa, stres, ore peste program, termene limita, sedinte lungi. Uneori, asa arata ziua de lucru a multora dintre noi. Din acest motiv e foarte important sa investesti in lucruri care te pot ajuta sa iti folosesti mai bine timpul petrecut la birou. Sa lucrezi mai bine, mai usor si mai repede poate insemna mai mult timp pentru tine si pentru cei dragi. Iti propunem, asadar, cinci directii care te pot ajuta pe plan profesional si personal.

1100 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    lege ilegitima (Marţi, 19 martie 2013, 16:40)

    rozbo [utilizator]

    oameni buni, nu vedeti ca NU SE VREA? nu vedeti ca totul este praf in ochi? nu vedeti ca populatia de rind nu are dreptul la viata? ( aici aviz celor care sustin aceasta ipocrita formulare " legislativa " si care pot oricind si in orice mod sa fie victimele acestor politicieni de tejghea ). mai aveti sperante de a rezolva ceva? Constitutia? nu exista pentru acesti nefericiti. traim intr-un lagar mai periculos decit ce a existat vre-odata pe acest pamint. SCAVI! daca vreti ceva - CERSITI ! asta ne explica aceste aberatii de legi facute de soferi, bucatari, proxeneti, " elite " ale societatii, puscariabili care decid si dispun de societatea romaneasca in prezent. Credeti-ma , mi-e GREATA si FRICA sa traiesc intr-o astfel de orinduire sclavagista si sigur nu sint singur in aceasta situatie si cu aceeasi parere.
  • +2 (2 voturi)    
    FARA ESALONARE; HOTUL ARE BANI! (Marţi, 19 martie 2013, 17:18)

    dincannes [utilizator]

    Dacà se recunoaste ilegalitatea confiscàrilor fàcute de comunisti, dacà hotul a fost definit si recunoaste, despàgubirea trebuie sà se facà imediat.
    In cazul de fatà, hotul nu poate spune cà n-are bani. Sunt zeci de miliarde la "saltea" (visterie).
    In dreptul civil, nu se fac esalonàri, cind hotul are bani.
    Dacà statul nu vrea sà ia din visterie, sà se imprumute el, pentru 7 sau 10 ani si sà dea banii pàgubasilor imediat.
    • +2 (2 voturi)    
      corect (Marţi, 19 martie 2013, 17:42)

      rozbo [utilizator] i-a raspuns lui dincannes

      nici nu stiu cit sa estimez cita dreptate ai .........
      dar oare asta tine de foame? ne ajuta cu ceva?
      mai trebuie sa mentionam ca cel mai mare hot este statul? ca atunci cind are de recuperat taie in carne vie, iar cind are de dat nu e acasa?
    • -2 (2 voturi)    
      Are bani? (Marţi, 19 martie 2013, 17:53)

      Nicomad [utilizator] i-a raspuns lui dincannes

      Unde? Traiesti in Romania? Ai vazut ca se disponibilizeaza in disperare oameni? Ai vazut ca nu mai sunt bani de sanatate? De educatie?
      Cine are banii aia de care vorbesti? Si daca statul s-ar imprumuta cine crezi ca ar platii dobanzile si banii datorati?

      Inca odata iti spun, cei de care ti se rupe, nu sunt aia care ti-au deposedat parintii/bunicii de bunuri, sunt niste amarati care au suferit si atunci si sufera si acum, ba din intamplare unii dintre iei au si incercat sa darame comunistii si au facut posibil ca tu acum sa iti ceri "integral si la valoare actualizata" drepturile.
      • +2 (2 voturi)    
        are bani! (Marţi, 19 martie 2013, 18:48)

        rozbo [utilizator] i-a raspuns lui Nicomad

        draga nicomad
        in momentul in care afirm ca are bani, stiu ce spun. hai sa facem o mica incursiune in acest domeniu pe care tu il percepi eronat.
        bani de sanatate : cite sute de milioane este casa de asigurari de sanatate in gaura? cine este vinovat? infrastructura : autostrazi - cit costa un km la noi? dc? cine plateste? industria: cine si pe ce sume s-au vindut/licitat acestea? dc? cine plateste?
        sa mergem mai departe cu rationamentul ... cei care suporta cheltuielile cu aceste despagubiri nu crezi ca sunt si cei care beneficiaza de ele? nu si ei platesc salariile impertinente ale acestor comisii si paracomisii pe durata intregului proces de restituire? crezi ca este frumos ca unii ca tine sa beneficieze de avantajul urban venind de la coada calului ( vac, porc, gaina etc. ) pe spinarea celor care au platit mai mult decit era necesar? tu daca stai si te lafai la bloc pe terenul cui stai? acei oameni au muncit o viata sa detina ceva si sa lase ceva in urma lor, nu catine, care stai prin birturi infecte si intinzi mina de citeori nu mai ai bani de distractie spre statul roman sa-ti plateasca subventii. fi realist, obiectiv si impartial in rationament. ceea ce afirmi este varza ! traiesti la oras pe spatele acelor oameni care au pierdut un drept legal !!! mai citeste, mai informeaza-te, iar daca virsta nu-ti permite sa faci comentarii, TACI, si vezi-ti de treaba ta . ceea ce tu afirmi, se poate considera pura ipocrizie.
  • +2 (2 voturi)    
    A auzit cineva... (Marţi, 19 martie 2013, 19:19)

    lucky luck [utilizator]

    De vreo lege realmente dezbatuta (cu societatea civila, cu cei interesati, cu specialistii) si dotata de un studiu de impact (social, financiar, etc.) care sa iasa de sub mana vreunui guvern al Romaniei pana acum?!?
    Eu, nu.
    In Romania legile nu se dau ca sa se rezolve probleme de interes public, ci pt a feri bugetul de cheltuiala, guvernantii de efort (intelectual), iar interesul ramane cel de clan...


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version