Ierarhii ortodocsi pot trimite propuneri de revizuire a Constitutiei la Cancelaria Sfantului Sinod, acestea urmand sa fie studiate de Oficiul canonico-juridic al Patriarhiei, in consultare cu alti specialisti in domeniul relatiilor dintre Stat si Biserica, iar BOR va avea un punct de vedere unitar si oficial, a informat joi Patriarhia Romana intr-un comunicat.

"In legatura cu propunerile unor ierarhi ortodocsi romani privind revizuirea textului Constitutiei Romaniei, precizam: potrivit Statutului pentru organizarea si functionarea Bisericii Ortodoxe Romane (articolele 14 si 26) si hotararilor Sfantului Sinod (nr. 3886/2011 si 575/2013) pentru exprimarea unitara a unor puncte de vedere publice in probleme de importanta nationala si internationala, pozitia oficiala a Bisericii Ortodoxe Romane este exprimata de Sfantul Sinod, Sinodul Permanent si Patriarhia Romana, fiind adusa la cunostinta opiniei publice prin Biroul de Presa al Patriarhiei Romane", se arata in comunicatul Patriarhiei, citat de Agerpres.

Potrivit presei locale, Sinodul Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, in frunte cu IPS Teofan, vrea sa initieze o actiune de sensibilizare a oficialitatilor, dorind ca numele lui Dumnezeu sa apara in viitoarea Constitutie a Romaniei.

De asemenea, clericii doresc ca in Legea fundamentala sa se sublinieze rolul familiei in societate, importanta traditiei crestine a poporului roman, necesitatea predarii religiei in scoala, rolul pe care Biserica Ortodoxa Romana l-a avut in istoria tarii, precum si importanta sustinerii romanilor in afara granitelor.