Ministrul de Finante, Daniel Chitoiu, a anuntat ca in legea restituirii proprietatilor pe care Guvernul isi va angaja raspunderea in Parlament se va stipula un impozit de peste 50% pentru persoanele care vor primi despagubiri dupa ce au cumparat drepturi litigioase, scrie Mediafax, care citeaza gandul.info.

Potrivit ministrului, in Guvern si USL se discuta un impozit cuprins intre 50 - 84% pentru taxarea celor care vor fi despagubiti dupa ce au cumparat drepturi litigioase.

"Intr-adevar, drepturile litigioase, cumparate si revandute sau sumele cu care vor fi despagubiti cei care au castigat de pe urma drepturilor litigioase vor fi impozitate, dar nu s-a luat o decizie finala politica si guvernamentala. Se va aplica un impozit cuprins intre 50 - 84% pentru ca se considera ca procentul care ramane la dispozitie este destul de bun ca rata a profitului", a declarat Daniel Chitoiu.

El sustine ca in lege "nu vor mai exista portite pentru cei care cumpara si revand drepturile litigioase".

"Nu am facut o estimare cat se va castiga de pe urma acestui impozit. Pentru cel care vinde si revinde drepturile litigioase, profitul care ii ramane este destul de mare pentru o tranzactie financiara. Din punct vedere liberal, impozitarea trebuie sa fie cat mai redusa, dar la activitatile speculative nu se mai pune problema din punct de vedere al impozitarii, este o tranzactie financiara speculativa. Va fi un impozit special", a precizat ministrul de Finante, pentru Gandul.info.