Un europarlamentar francez a gasit explicatia prezentei carnii de cal in farfuriile englezilor: Romania a interzis circulatia cailor pe drumurile publice in 2010 (de fapt, este vorba de o lege din 2007, dupa cum nota BBC, la acea data, n.r.) si multe animale au fost abandonate sau vandute abatoarelor in urma acestei modificari legislative.

Jose Bove, care este si vicepresedinte al Comisiei pentru Agricultura a Parlamentului European, a declarat luni ca, alaturi de colegii sai din grupul ecologist, i-a sesizat pe comisarii europeni "Dacian Ciolos (Agricultura), Michel Barnier (Piata interna) si John Dalli (acesta nu mai este in functie de la finele anului trecut si raspundea de Sanatate si consum, n.r.), precum si serviciul de frauda ale Uniunii, OLAF", potrivit unui interviu pe care acesta l-a acordat pentru Journal du Dimanche.

Intrebat cum se explica acest fenomen, eurodeputatul francez raspunde: "In 2010, Romania a votat o lege care interzice circulatia cailor pe drumurile publice. Existau - si exista inca - multi cai de tractiune pe drumuri. Multe animale au fost abandonate, majoritatea au fost vandute la abatoare. Acesti cai de tractiune, care nu sunt deci crescuti pentru carne, ar fi putut fi tratati cu produse care sunt interzise in alimentatia umana. Pentru moment, britanicii nu au gasit urme. Dar eu nu pot sa resping ipoteza posibile prezente a produselor nocive in carne", a afirmat acesta.

El a notat ca, "a priori, nu exista o problema de sanatate", dar trebuie intelese motivele pentru care s-a ajuns in aceasta situatie.

"De doi ani, Romania si-a marit de trei ori numarul abatoarelor de cai in scopuri alimentare. Acest lucru a antrenat o prabusire a preturilor in sector, facand din carnea de cal unul dintre cele mai bune rapoarte cantitate/pret. Acest lucru a determinat sarlatanii sa inlocuiasca vita cu calul".

Cotidianul britanic The Independent noteaza ca legea, care a fost adoptata in urma cu sase ani dar a inceput sa fie aplicata doar recent, interzice si circulatia carutelor trase de magari, generand astfel speculatii in randul oficialilor din industria alimentara franceza potrivit carora o parte carnii de cal care a ajuns in supermarketurile din Marea Britanie, Franta si Suedia ar putea fi, de fapt, carne de magar.