UPDATE 12.45 Sectia de contencios administrativ a Curtii de Apel Bucuresti a decis joi sa respinga cererea de suspendare a deciziei CNA formulata de Dan Diaconescu, astfel incat postul OTV ramane fara licenta, transmite Romania TV.

UPDATE 15.30 Dupa decizia de astazi a instantei, presedintele CNA, Laura Georgescu, a declarat ca "nu am facut altceva decat sa aplicam legea si asta vom face si de acum inainte" Ea a spus ca in cazul unei alte decizii ar fi putut "inclusiv sa cer membrilor CNA o demisie in alb" si a declarat ca "toate cauzele CNA-SC Ocram Televiziune SRL au nimerit absolut aleatoriu la acelasi domn judecator. Este tot ce am de spus".

Laura Georgescu, presedinte CNA, despre disputele legale cu OTV:

  • Practica ridicarii licentei in Europa este frecventa. Va rog sa luati in calcul ca CNA a solicitat punctul de vedere a 14 membri EPRA (Platforma Europeana a Autoritatilor de Reglementare - n.red.). Toti ne-au raspuns ca in toate tarile se ridica licente frecvent. Ofcom UK (CNA-ul britanic - n.red.), care niciodata nu ne-a raspuns, ne-a spus ca in 2012 a inchis Press TV pe neplata obligatiilor ce le revin prin aplicarea licentei, adica un numar de amenzi.
  • Nu am facut altceva decat sa aplicam legea si asta vom face si de acum inainte
  • intrebata daca a a luat in considerare o posibile demisie in cazul unei decizii diferite a instantei: Da, as fi putut, daca se intampla ceva, inclusiv sa cer membrilor CNA o demisie in alb. am venit sa aplicam legea, nu sa continuam un dans politic absolut neproductiv pentru toti actorii din piata audiovizualului.
  • Toate, toate, toate cauzele CNA-SC Ocram Televiziune SRL au nimerit absolut aleatoriu la acelasi domn judecator. Este tot ce am de spus.

(N.red.: Potrivit relatarilor The Guardian, Press TV - postul la care face referire in declaratiile sale Laura Georgescu - este postul de limba engleza al televiziunii de stat din Iran, iar Ofcom i-a retras licenta pentru incalcari ale legislatiei britanice prin faptul ca postul era condus editorial de la Teheran, nu din Marea Britanie. The Guardian mentioneaza ca in aceeasi perioada Press TV e esuat in a aduce dovada platii unei amenzi aplicate de Ofcom.)

UPDATE 17.00 La 9 zile dupa ce i-a fost retrasa licenta, OTV a fost amendat si astazi de CNA, cu 10.000 de lei, pentru ca pe 17 ianuarie a facut publicitate politica unui candidat la alegerile locale partiale, in afara perioadei de campanie, potrivit Mediafax.

La termenul de miercuri s-a discutat cererea de suspendare a deciziei CNA, iar judecatorii au amanat pronuntarea cu o zi, pentru ca avocatul CNA sa ia act de documentele reprezentantilor OTV si sa depuna concluzii scrise, scrie Agerpres.

Sectia de contencios administrativ a CAB urmeaza sa judece cererea de anulare a deciziei CNA de suspendare a licentei OTV.

Saptamana trecuta, Consiliul National al Audiovizualului a ridicat licenta de emisie SC Ocram Televiziune SRL pentru postul Oglinda TV. Decizia, adoptata in unanimitate, a intrat in vigoare de la momentul informarii postului de catre CNA.

Patronul OTV, Dan Diaconescu, a criticat decizia Consiliului, sustinand ca aceasta hotarare are un substrat politic.

Saptamana trecuta avocatii OTV au depus, separat, la Curtea de Apel si o cerere de anulare a deciziei prin care CNA a retras licenta de emisie, termenul stabilit in acel dosar fiind 6 martie.

Perioada licentei actuale a postului ar fi expirat la sfarsitul lunii martie. Incepand cu saptamana trecuta OTV a inceput sa transmita online.