Cei care sunt educatori si invatatori nu sunt conditionati de finalizarea cursurilor unei facultati in urmatorii 6 ani pentru a-si pastra locurile de munca de la catedre, a declarat, marti, pentru Agerpres, fostul ministru al educatiei, Ecaterina Andronescu. HotNews.ro a scris luni despre OUG 92/2012 semnata de Andronescu care spune ca "educatorii si invatatorii incadrati in sistemul national de invatamant au dreptul sa isi continue activitatea in functiile didactice din invatamantul prescolar, respectiv invatamantul primar pe care le ocupa, cu conditia absolvirii studiilor universitare de licenta, in profilul postului, in cel mult 6 ani de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta". Acum, Andronescu declara ca aceasta prevedere va fi scoasa de tot cand ajunge OUG-ul in Parlament.

"Legea Educatiei Nationale acolo unde sunt precizate functiile didactice nu cuprinde functiile didactice de educatori si invatatori. Ca urmare trebuia sa reintroducem aceste functii pentru ca in sistem sunt circa 40.000 de educatori si invatatori pe care nici macar nu aveam cum sa ii mai salarizam, aceste functii nemaifiind prevazute in lege. Principalul obiectiv al acestei ordonante (OUG 92/2012) in aceasta materie a fost reintroducerea functiilor de educatori si invatatori ca sa ne racordam la realitatea acestui sistem. Inexistenta acestor functii in lege presupune ca nu aveam baza legala pentru salarizarea lor'', sustine Ecaterina Andronescu, citata de Agerpres.

"In momentul in care am cerut avizul Ministerului Justitiei acesta a propus ca prevedem un termen pana la care invatatorii actuali pot sa treaca de pe aceasta treapta de educator si invatator pe treptele superioare de profesor pentru invatamantul prescolar, respectiv profesor pentru invatamantul primar, prin saltul pe care trebuie sa il faca prin studii. Pentru cei care sunt educatori si invatatori cu Liceul Pedagogic raman in continuare pe aceste functii fara niciun fel de probleme", mai spune fostul ministru al Educatiei.

Andronescu sustine ca va scoate prevederea in cauza atunci cand OUG-ul va ajunge in Parlament pentru a deveni Lege

"Ordonanta devine lege atunci cand trece prin votul Parlamentului. In Parlament o sa scoatem de tot aceasta prevedere, nu am putut sa avem o intelegere cu Ministerul Justitiei pana nu am pus in ordonanta acest articol", a explicat Andronescu.

Reamintim ca o ordonanta de urgenta (OUG) produce efecte din momentul in care a fost emisa de guvern si urmeaza sa ajunga in Parlament unde poate fi adoptata ca lege sau respinsa de catre parlamentari.

HotNews.ro a scris luni ca, potrivit unei ordonante de urgenta (OUG) aparuta in Monitorul Oficial in decembrie 2012, in ultimele zile ale Ecaterinei Andronescu la Ministerul Educatiei, toti educatorii si invatatorii din Romania trebuie sa absolve studii de licenta in urmatorii 6 ani pentru a-si continua activitatea in functiile didactice pe care le ocupa in sistemul de invatamant.

Peste 22.000 invatatori si educatori fara facultate

"Parerea mea este ca masura asta este doar ca sa dam banii unora la facultati particulare. Un profesor care a facut Liceul Pedagogic si are 30 de ani vechime, este un meserias. Nu-l schimba acum o hartie dupa 2-3 ani la facultate", a declarat pentru HotNews.ro, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Simion Hancescu.

"Nu ne-a intrebat nimeni cand ministerul a facut modificarile acestea. Noi speram ca se va rediscuta Legea educatiei, ca asa am inteles ca intentioneaza USL-ul, si ca atunci se vor lamuri toate aspectele, printre care si aceasta", a mai spus Hancescu.

Liderul sindical a mai declarat ca, din informatiile sale, sunt peste 22.000 de educatori si invatatori in toata tara care nu au studii de licenta.

"Oamenii au intrat in panica. Sunt educatori sau invatatori care au 50 si ceva de ani risca sa-si piarda postul la cativa ani inainte de pensie. Sunt speriati pe buna dreptate. Trebuie gasita o formula ca cei care sunt in prag de pensie sa nu trebuiasca sa mai faca facultate si sa ia licenta pentru cativa ani. E clar ca legea trebuie modificata", a mai spus Hancescu.