¬Aproape doua milioane de romani care poarta numele Sfantului Ioan sau derivate ale acestuia isi sarbatoresc ziua onomastica luni, 7 ianuarie, de Soborul Sf. Proroc Ioan Botezatorul si Inaintemergatorul Domnului. Potrivit statisticilor Directiei pentru Evidenta Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, citate de Agerpres, 1.957.468 de cetateni romani, dintre care 1.429.887 barbati si 527.581 femei, poarta numele Sfantului Ioan Botezatorul.

Din totalul romancelor, 369.219 se numesc Ioana, 140.333 - Ionela, 11.323 - Nela, iar 6.706 - Ionelia.

Majoritatea barbatilor se numesc Ioan - 521.561, Ion - 418.448, Ionut - 317.270, Ionel - 146.035, Nelu - 21.847 sau Ionica - 4.726.