Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a stabilit ca Andrei Marga nu a fost colaboraror al Securitatii, desi acesta a dat mai multe note informative olografe semnate cu numele de cod "Horia", scrie Revista 22.

Potrivit deciziei CNSAS, Marga a fost verificat in calitatea sa de ministrul de Externe deoarece au aparut date noi care "nu fusesera procesate" in momentul in care obtinuse anterioara decizie.

Astfel, Marga a fost racolat de Securitate in 1977, primind numele de cod "HORIA", iar in intervalul 1977-1978 a redactat olograf mai multe note informative, dar nu a avut un angajament scris.

Potrivit deciziei CNSAS, "Horia" relata in amanunt despre vizitele pe care le faceau in Romania diversi cetateni straini.

Dupa ce prezinta o serie de note care au sursele HOREA, HORIA si MURESAN, CNSAS constata: "Elementele de mai sus nu se circumsciu prevederilor art 2 lit a si b din OUG 24/2008 privind accesul la propriul dosar si desconspirarea Securitatii (...) domnului Andrei Marga (...) nu i se poate atribui calitatea de lucrator/colaborator al Securitatii".

CNSAS precizeaza ca "identificarea sursei in persoana domnului Marga Andrei, fost bursier in RFG, redactor sef al publicatiei Napoca Universitara, mensual care in anul 1978 se tiparea la Intreprinderea Poligrafica Cluj, aflata pe Bd Lenin, rezulta din coroborarea urmatoarelor evenimente":

I. Nota (titlu adaugat ulterior de ofiter), redactata olograf si semnata de autor cu numele conspirativ HORIA, nota inregistrata la 10.041978 cu numarul 0023 pe numele HOREA de catre lt col Banciu Constanti".

"Sursa informeaza ..." urmeaza descrierea unei intalniri cu cu un grup de persoane de la televiziunea ZDF din Mainz si de la televiziunea din Viena, care poate fi citita in documentul atasat.

II Nota cuprinzand datele rezultate din dosarul de cadre apartinand asistentului universitar MARGA ANDREI din 20.03.1979

III Un document fara titlu, datat 05.07.1984 privind acordarea avizului undei deplasari in interes profesional in RFG,

IV Fisa de cadre privind pe Andrei Marga

In dosarul fond informativ nr I 264537 si I 264938 sunt identificate mai multe documente redactate olograf si semnate de autor cu numele conspirativ HORIA.

Cateva exemple:

  • "Sursa informeaza: in legatura cu M.V., rector din RFG la Universitate, sursa il cunoaste de la venirea lui in Romania, la Cluj Napoca. Cu cateva zile in urma a fost intalnit de sursa la cofetaria Tineretul etc..."
  • "Sursa informeaza: doctorandul M. de la catedra de Filosofie continua sa cerceteze la liceul Balcescu din municipiu si la inspectoratul scolar problema sanselor sociale la elevii din clasele VIII si XII (...) Mi-a spus ca este despartit de sotie sa si ca urmeaza sa-si aduca spre finalul stagiului in Romania inca odata copilul, in varsta de 7-8 ani, aici"
  • "Sursa informeaza: studentul H.B. de la sectia germana a facultatii de filosofie este redactor la revista Echinox (...) Se exprima ceva mai greoi, ceea ce ii creeaza un anumit dezavantaj. Cam boem ca mod de viata"