"Coridorul IV (n.r. autostrada Constanta-Bucuresti-Pitesti-Sibiu-Nadlac) va fi gata in 2016, iar Sibiu-Nadlac va fi gata in 2014. [...] Cred ca la sfarsitul lui 2013, inceputul lui 2014 vom putea avea un constructor pe tronsonul Sibiu-Pitesti", a declarat intr-un interviu pentru Agerpres,directorul CNADNR, Mircea Pop. Pentru anul 2013, Pop a precizat ca bugetul de investitii al companiei pe 2013 urmeaza sa se cifreze la 1,4 miliarde lei, din care o mare parte sunt destinati platilor pentru lucrarile efectuate in 2012.

Autostrada in RomaniaFoto: Hotnews

"Coridorul IV (n.r. autostrada Constanta-Bucuresti-Pitesti-Sibiu-Nadlac) va fi gata in 2016, iar tronsonul Sibiu - Nadlac, de care se vorbeste atat de des in ultima vreme, in 2014, cu toate intarzierile si problemele de pe acest tronson. Pe tronsonul Nadlac - Arad, cel reziliat, vom avea un constructor in martie 2013, cel mai probabil, iar tronsonul Sibiu - Deva va fi gata undeva in vara anului 2013", a declarat directorul CNADNR, Mircea Pop intr-un interviu pentru Agerpres.

Executia Autostrazii Sibiu-Pitesti, din 2014

Tronsonul de A1 Sibiu - Pitesti "se va face cu fonduri europene. Acum, documentatia realizata de noi este la JASPERS, organismul de asistenta european pentru astfel de proiecte, pentru a fi verificata astfel incat sa puteam realiza studiul de fezabilitate necesar pentru a obtine finantarea. Cred ca la sfarsitul lui 2013, inceputul lui 2014 vom putea avea un constructor pe acest sector extrem de important", a mai precizat Pop.

El a mai aratat ca, printre problemele cu care se confrunta acest proiect, se numara si multitudinea de avize de mediu, avand in vedere ca autostrada trece printr-o zona cu 22 de obiecte protejate Natura 2000.

Referitor la autostrada Comarnic - Brasov, directorul CNADNR a declarat ca in decembrie 2013 ar putea lansa licitatia de executie, daca va exista interes din partea bancilor, proiectul fiind unul realizat in concesiune, si daca va fi un consultant in martie-aprilie 2013.

6,5 km de autostrada A3 intre Centura Capitalei si oras, gata in doi-trei ani

In plus, Pop a declarat ca portiunea de 6,5 km A3 de la Centura Bucuresti si pana In Capitala ar putea fi gata undeva in 2015-2016.

"In martie 2013 vom avea toate terenurile predate, stiti ca au fost probleme mari, litigii, legate de exproprieri. De la momentul predarii terenurilor, undeva in doi ani - trei ani va fi gata si aceasta portiune", a declarat seful CNADNR.

1,4 miliarde lei pentru investitii in 2013, din care 500 milioane reprezinta plati pentru lucrari realizate in 2012

Referitor la bugetul institutiei pe anul 2013, Mircea Pop a precizat ca o mare parte din banii alocati pentru investitii in anul urmator vor reprezinta palti pentru lucrari executate in 2012.

"Avem un buget de investitii de 1,4 miliarde lei, din care insa 500 milioane de lei reprezinta plati pentru lucrari realizate in 2012. Anul viitor vom putea finaliza centura de Nord, pe o portiune de 11 kilometri intre DN 7 si DN 1 A, centura Cluj Est si Centura Suceava. Proiectele pe fonduri europene vor lucra in viteza maxima", a spus Pop.

Dezapezirea pe 2012-2013: 250 de milioane de lei

In ceea ce priveste fondurile pentru dezapezirea drumurilor in iarna aceasta, seful CNADNR a precizat ca suma este aceeasi ca si in 2011.

"Anul acest vom avea cam aceeasi suma ca si in 2011. Este vorba despre 250 milioane de lei, chiar putin sub anul trecut, cand am cheltuit 277 milioane de lei pentru deszapezire. Este un subiect in voga sa zic asa. Insa inainte de a arunca cu cifre astronomice, trebuie sa realizam ca este posibil sa nu platim nici macar aceasta suma, daca vremea ne ajuta. Cifrele vehiculate prin presa erau maximale, adica plafonul maxim de cheltuieli admise, avand in vedere tiparul iernii din Romania nu se plateste niciodata valoarea maxima a contractelor, ci lucrarile efectiv derulate", a mai declarat directorul CNADNR.