Secretarul american de stat Hillary Clinton a avertizat asupra pericolelor la adresa valorilor democratice si a drepturilor omului in anumite tari europene si din Asia Centrala, mentionand cu ingrijorare ca "exista semne de recul democratic in Ungaria si atacuri la adresa procesului constitutional in Romania", care este mentionata printre statele in care guvernele aplica "restrictii asupra drepturilor omului". Puteti citi aici discursul original in engleza al secretarului de stat american.

Hillary ClintonFoto: Agerpres

Ea a mentionat Romania alaturi de Ungaria, Rusia, Belarus, Ucraina, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan si Kazahstan.

"Hillary Clinton a acuzat anumite guverne ca devin , inainte de a denunta situatia din Rusia, Belarus, Ucraina, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Kazahstan, sau chiar Romania si Ungaria", dupa cum scrie agentia AFP.

"Sunt tot mai ingrijorata pentru viitorul acestei organizatii si valorile pe care le-a aparat intotdeauna", a spus Clinton, in cadrul reuniunii anuale a ministrilor Afacerilor de externe din cele 57 de tari membre ale Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa (OSCE), joi, la Dublin.

"La peste 20 de ani de la finalul Razboiului Rece, sarcina de a construi o Europa libera si pasnica ramane neterminata", a spus oficialul american.

Cu putin timp inainte, Hillary Clinton s-a intalnit cu 11 reprezentanti ai societatii civile din sapte tari, care si-au exprimat ingrijorarile lor in materie de drepturile omului.

"Din pacate, sunt semne de declin democratic in Ungaria si atacuri la adresa procesului constitutional in Romania si spectrul urat al antisemitismului, xenofobiei, discriminarii impotriva imigrantilor, a populatiei rroma, a homosexualilor si altor persoane vulnerabile persista", potrivit discursului postat pe site-ul Departamentului de Stat.

Ea a deplans faptul ca mai multe tari incearca sa blocheze ajutorul financiar american, criticand in special decizia din acest an a Moscovei de a interzice activitatile Agentiei americane pentru dezvoltare internationala (USAID). "Tot ce am facut noi a fost considerat, de guvernul rus, drept nepotrivit si chiar subversiv", a comentat inaltul oficial american.

Cu cateva ore inaintea unei intalniri cu omologul sau rus Serghei Lavrov, ea a denuntat si "o miscare destinata sa re-sovietizeze regiunea", referindu-se la proiectul unei uniuni comerciale intre Rusia si foste republici sovietice. "Incercam sa gasim mijloace eficiente pentru a incetini sau a impiedica" acest proiect, a admis secretarul de stat american.