Comisia Europeana a trimis inca de acum o saptamana o scrisoare Ministerului Justitiei in care ii atrage atentia ca procedura numirii noilor sefi la DNA si Parchetul General nu este transparenta, au declarat pentru HotNews.ro surse de la Bruxelles. Comisia explica faptul ca o procedura transparenta inseamna proiecte de management publice din partea candidatilor, interviuri publice si criterii clare de selectare a candidatilor. Noii sefi din parchete ar urma sa fie propusi CSM-ului de catre ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, in cursul zilei de miercuri. Tot in cursul acestei saptamani, Pivniceru ar urma sa faca o vizita la Bruxelles.

Mona PivniceruFoto: Hotnews
  • Seful interimar al Parchetului General, Daniel Morar, a criticat la randul sau lipsa de transparenta a procedurii. Ministerul Justitiei a replicat ca selectia candidatilor se face in acord cu sugestiile Comisiei Europene

Daniel Morar, fostul sef al DNAsi seful interimar al Parchetului General, a declarat in exclusivitate pentru TVR ca nu se va inscrie in cursa pentru sefia Parchetului General, sustinand ca nu are incredere in procedura de selectie demarata de ministrul Justitiei, Mona Pivniceru: "Aceasta procedura de selectie nu este una real transparenta si acesta este si motivul pentru care eu n-o sa-mi depun candidatura pentru vreo functie - de procuror general, ca despre asta vorbim. Am examinat acea procedura, asigura transparenta in ceea ce priveste depunerea candidaturilor, dar nu asupra a ceea ce inseamna proiecte de management, interviu, sau criteriile de selectie."

Daniel Morar a adaugat ca "Deci avem o transparenta pe ceea ce inseamna depunerea candidaturilor, pe vointa de a ne lansa intr-o asemenea competitie, dar n-avem o transparenta in ceea ce inseamna procedura de selectie efectiva. Acesta este motivul pentru care nu-mi depun candidatura. Adica trebuie sa existe o sansa."

In replica, Ministerul Justitiei a emis un comunicat in care arata ca Procedura de selectie a candidatilor la functiile de procuror general si procuror sef al DNA, initiata de M.J. " este in acord cu sugestiile Comisiei Europene si ale Sectiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii vizand asigurarea transparentei acestui demers, insa ea nu poate sa ignore substanta dispozitiilor art. 54 din Legea nr. 303/2004, potrivit carora propunerea de numire in functie se face de catre ministrul Justitiei."

Amintim ca, in urma cu doua saptamani, Consiliul Superior al Magistraturii a adus, la randul sau, o serie de reprosuri procedurii de selectie publicate pe site-ul Ministerului Justitiei. Timpul scurt de depunere al candidaturilor, faptul ca anuntul concursului n-a fost asumat prin ordin de catre ministrul Justitiei astfel incat sa poata fi eventual contestat si faptul ca etapa preliminara a procedurii de selectie a candidaturilor este netransparenta in sensul ca aceasta este realizata de ministrul justitie fara posibilitatea contestarii rezultatelor obtinute - acestea sunt cateva din criticile aduse de Consiliul Superior al Magistraturii procedurilor de selectie a viitorilor sefi la Parchetul General si DNA anuntate de Ministerul Justitiei.

In prezent, atat la DNA, cat si la Parchetul General conducerea este interimara, mandatele sefilor acestor institutii expirand la 12 august 2012 si, respectiv, pe 2 octombrie 2012. In luna august, mandatul procurorului-sef al DNA, Daniel Morar, a fost prelungit tot pentru o perioada de sase luni.Candidaturile pentru functiile de procuror-sef al Parchetului de pe langa Curtea de Casatie si Justitiei si al Directiei Nationale Anticoruptie se mai pot depune pana la data de 3 octombrie, dupa ce termenul anuntat initial, 24 septembrie, a fost prelungit de Ministerul Justitiei. Urmeaza apoi depunerea proiectelor de management, urmat de un interviu in fata unei comisii de procurori condusa de ministrul Justitiei Mona Pivniceru. Dupa aceasta data, ministrul Justitiei, Mona Pivniceru, va face propunerile in cadrul CSM.

Liderul liberal Crin Antonescu a declarat, luni seara, ca o eventuala negociere privind o rocada de functii intre Codruta Kovesi si Daniel Morar i se pare inacceptabila. La randul sau, premierul Victor Ponta a declarat la un alt post de televiziune ca mai exista si alti procurori buni in tara, precizand ca incearca sa fie diplomat.

Laura Codruta Kovesi a anuntat luni, intr-o declaratie de presasustinuta cu prilejul finalizarii mandatului de procuror general al Romaniei, ca l-a delegat in functia de prim-adjunct al procurorului general pe procurorul sef al DNA, Daniel Morar. Acesta ar urma sa asigure, incepand de marti, pentru sase luni, interimatul in functia de sef al Ministerului Public. Pe de alta parte, procurorul Laura Oprean a fost delegata, incepand de marti, in functia de procuror-sef al DNA pentru sase luni, prin ordin al lui Daniel Morar, prim-adjunct al procurorului general, potrivit unui comunicat al PICCJ.