Cel putin doi moguli de presa, Dan Diaconescu (OTV) si Dan Voiculescu (Intact), vor candida, foarte probabil, la alegerile din toamna, insa sunt si alti oameni de afaceri care tatoneaza intrarea in politica folosind ca rampa de lansare presa. Sebastian Ghita a declarat pentru HotNews.ro ca "nu exista aceasta optiune" dupa ce liderul PDL, Vasile Blaga, afirmase ca proprietarul Romania TV va candida pe listele USL la Prahova. Informatiile despre candidatura lui Ghita au inceput sa circule de cateva saptamani in presa locala. Nu doar "marii moguli" ataca Parlamentul sau politica, ci si o serie de politicieni locali care au investit de-a lungul timpului in media.

  • UPDATE 1: "Conditia inscrierii mele in Forta Civica a fost de a nu candida pentru nici un post de parlamentar, la nici unul din sectoare sau alte judete, lucru agreat impreuna cu Mihai Razvan Ungureanu si alti membri ai aliantei. M-am inscris in partid pentru a da un semnal celor din zona de businnes, dar nu pentru a candida", ne-a transmis fostul ministru, Ionut Bazac.
  • UPDATE 2: In ziua in care Sebastian Ghita a negat pentru Hotnews.ro ca va candida, declarand ca "nu exista aceasta optiune, presedintele PSD Prahova, Mircea Cosma, confirma pentru agentia Mediafax ca patronul Romania TV va candida pe listele USL intr-un colegiu din Prahova. Intrebat daca partidul i-a propus lui Ghita sa candideze sau el si-a exprimat aceasta dorinta, presedintele PSD Prahova a raspuns: "Propunerea privind candidatura domnului Ghita a venit din partea organizatiei de tineret a PSD Prahova".Mircea Cosma a mai spus pentru Mediafax ca forul de condcere al PSD Prahova a validat inca de acum o saptamana candidatura lui Sebastian Ghita pe colegiul 4, in conditiile in care acest colegiu a fost castigat de PSD in 2008, insa titularul Marian Saniuta a plecat intre timp din partid. Marian Saniuta, fost ministru PSD in guvernul Nastase, in prezent vicepresedintele Fortei Civice) va fi contracandidatul lui Sebastian Ghita (USL) in Prahova.

Sebastian Ghita

Sebastian Ghita

Foto: AGERPRES

"Nu exista aceasta optiune", a declarat Sebastian Ghita (33), proprietarul Romania TV, pentru HotNews.ro. Pesedintele PDL, Vasile Blaga, afirmase, marti seara, la Nasul TV ca Sebastian Ghita "candideaza pe listele USL Prahova". Zvonuri privind candidatura sa pe listele USL au inceput sa circule in urma cu trei saptamani. Pe data de 5 septembrie, Observator de Prahova scria ca "surse din PNL si PSD Prahova dau ca sigura candidatura tanarului om de afaceri Sebastian Ghita la alegerile parlamentare din decembrie". Ghita insusi si-ar fi marturisit intentia de a intra in politica. Potrivit unor informatii, proprietarul Romania TV ar fi intentionat sa candideze in colegiul 4 Plopeni-Slanic din circumscriptia 31 Prahova. Sebastian Ghita este din Ploiesti, unde detine si un trust local de presa. Nu este clar la ce i-ar folosi intrarea in Parlament, daca in final se va decide totusi sa candideze. Potrivit unor surse, Ghita ar putea urmari promovarea propriilor interese de afaceri in comisiile de specialitate. Compania 2K Telecom, controlata de familia Ghita, a castigat recent 2 blocuri de frecventa in telefonia mobila, valabile pentru perioada 2014 - 2029, intrand astfel in piata marilor operatori alaturi de Orange, Vodafone , Cosmote si RCS-RDS.

Dan Diaconescu, scandal la Oltchim

Dan Diaconescu, scandal la Oltchim

Foto: Captura Realitatea TV

Dan Diaconescu (45), proprietarul televiziunii OTV, ar intentiona sa candideze la Gorj, adica in judetul unde premierul Victor Ponta doreste sa obtina inca un mandat. Informatia a fost confirmata saptamana trecuta de catre presedintele interimar al PP-DD Gorj, Catalin Zamfira, citat de TVSud. Zamfira sustine ca organizatia i-a propus lui Diaconescu sa candideze si ca "sunt sanse foarte mari ca acest lucru sa se intample" pentru a concura cu "liderii marcani ai USL", dar ca nu e clar daca la Camera Deputatilor sau la Senat. In urma cu doua zile, Dan Diaconescu a evitat un raspuns clar pe tema unei eventuale candidaturi in Gorj. "In aceste zile, nimic nu e sigur. Nu ca sunt nehotarat; pur si simplu, in aceste zile in care sunt preocupat numai de Oltchim, nu pot sa confirm si nici sa infirm daca voi candida la alegerile parlamentare in Gorj. Putem vorbi despre asta in trei, patru zile". Diaconescu a mai spus, citat site-ul domino.com: "M-ar interesa ca Ponta sa nu mai ajunga in Parlament, pentru ca face mult rau acestei tari". Pe Dan Diaconescu imunitatea parlamentara l-a apara impotriva unor eventuale procese penale deschise de inselaciune si fals in declaratii deschise impotriva sa in cazul privatizarii Olthcim. Premierul Victor Ponta si seful OPSPI, Remus Vulpescu, au avertizat in repetate randuri ca daca Dan Diaconescu nu va plati suma ofertata pentru cumpararea Oltchim risca sa fie tras la raspundere penala. Diaconescu este trimis in judecata si catre DNA, intr-un dosar in care este acuzat de santaj. Intre 1992 si 1995 a fost director general la Jurnalul National, fiind angajat asadar la trustul detinut de Dan Voiculescu, un alt mogul media implicat in jocul politic.

Dan Voiculescu

Dan Voiculescu

Foto: Captura Antena 3

Dan Voiculescu (66), a carui familie controleaza trustul Intact, din care fac parte Antena 3 si Jurnalul National, vrea sa candideze pe listele USL in sectorul 4, unde a castigat un mandat de Senator in 2008. Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a plecat din PC la PDL, fiind numit chiar seful campaniei electorale pe Bucuresti, dar s-a intors in USL. Presedintele PC, Daniel Constantin, a confirmat vineri, 21 septembrie, ca Voiculescu va candida: "Nu s-au stabilit inca numele persoanelor care vor candida, insa in ceea ce il priveste pe dl Dan Voiculescu, daca vrea, si din cate stiu eu, vrea, va candida pentru un post de senator in acelasi colegiu. Nu s-a pus problema sa nu candideze". Surse PDL au declarat pentru HotNews.ro ca ARD l-ar putea desemna pe Ionut Bazac, fost ministru PSD in prezent membru in conducerea partidului Forta Civica, drept candidat in sectorul 4 in colegiul unde va candida Dan Voiculescu. Acesta a demisionat din Parlament pe 25 iunie 2012. Oficial, a invocat faptul ca i s-a respins un proiect de lege prin care propunea dublarea sanctiunilor pentru evaziuine fiscala. Neoficial, demisia a fost pusa in legatura cu un proces penal in care risca sa fie condamnat. Pierzandu-si calitatea de senator, Inalta Curte si-a pierdut competenta de judecata dosarul ICA iar Voiculescu a evitat o sentinta, procesul mutandu-se la o instanta inferioara.

Mogulii de la centru sunt cei mai vizibili, insa in Parlament sau partide exista numerosi "moguli de provincie", proprietari de presa locala, care folosesc presa pentru a-si potenta afacerile sau spori influenta politica. Cele mai cunoscute exemple sunt asa numitul grup de la Cluj (Ioan Rus si Vasile Dancu) care s-a asociat cu Paszkany, pana nu demult unul dintre principalii sponsori ai PDL, a investit intr-un trust local de presa. Nici Dancu nici Rus nu si-au exprimat insa intentia de a candida in toamna la parlametare. Primarul PDL de Piatra Neamt, Gheorghe Stefan (Pinalti) de la PDL, controleaza postul Giga TV; deputatul Silviu Prigoana (ex PDL) a detinut si inca are afaceri in media, fratii Mazare (Alexandru Mazare, senator PSD, Radu Mazare, primar PSD de Constanta) controleaza mai multe institutii media locale, deputatul Valentin Iliescu (ex PDL, in prezent PSD) face afaceri in media.