Propunere trimisa de Guvern la FMI: Contract colectiv de munca negociat obligatoriu in fiecare an pentru salarii

de R.M.     HotNews.ro
Marţi, 25 septembrie 2012, 19:53 Actualitate | Esenţial

Contractele colective de munca vor fi negociate obligatoriu in fiecare an in ceea ce priveste salariile, timpul si programul de lucru, in caz contrar urmand sa fie declansat conflictul de munca, iar contractele vor include clauze de protectie a conducerii organizatiilor sindicatelor si patronatelor, anunta Mediafax.

Propunerile modifica forma actuala a Codului de Dialog Social si au fost primite din partea mai multor organizatii sindicale si patronale de catre Guvern, care le-a transmis spre aprobare Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale.

Guvernul a propus FMI dublarea limitei maxime de valabilitate a unui contract colectiv de munca, posibilitatea prelungirii acestui contract de mai multe ori decat o singura data si eliminarea interdictiei ca in contracte sa fie incluse alte drepturi in bani si natura decat cele din legea in vigoare. Astfel, contractul colectiv de munca va fi incheiat pe o perioada determinata, care nu poate fi mai mica de 12 luni si mai mare de 48 luni, iar partile pot hotari prelungirea aplicarii contractului pe o durata cel mult egala cu durata initiala.

Pe lista propunerilor transmisa catre FMI se regaseste si un articol care stabileste ca anual, in mod obligatoriu, vor fi initiate negocieri colective avand ca obiect cel putin salariile, timpul si programul de lucru, conditiile de munca si formarea profesionala.

Negocierea colectiva va avea loc cu cel putin 60 de zile inaintea expirarii contractelor colective de munca incheiate pe minimum un an sau cu cel putin 60 de zile inaintea expirarii perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate in actele aditionale la contractele colective de munca, in cazul in care acestea sunt incheiate pe mai mult de un an.

Pentru functionarii publici, functionarii publici cu statut special si ceilalti angajati din sectorul bugetar, negocierile purtate in vederea incheierii acordurilor colective de munca sau contractelor colective de munca vor incepe cu cel putin 60 de zile inainte de fundamentarea proiectelor de buget pentru anul urmator, la nivelul fiecarui ordonator de credite, si vor fi finalizate in cel mult 30 de zile dupa aprobarea bugetului.

Contractele colective de munca/ acordurile colective vor cuprinde si clauze referitoare la protectia celor alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale si patronale, respectiv a reprezentantilor angajatilor, care pot fi negociate la un nivel superior fata de prevederile legale care privesc aceasta protectie.

 Daca angajatorul refuza sa inceapa negocierea unui contract colectiv de munca, angajatii vor avea dreptul sa declanseze conflictul colectiv.

Comparativ cu legislatia actuala care stabileste ca, pe toata durata participarii la greva, contractul individual de munca al angajatului se suspenda de drept si in perioada suspendarii se mentin doar drepturile de asigurari de sanatate, propunerea transmisa FMI prevede ca, pe toata durata participarii la greva, contractul individual de munca se suspenda, dar ca in perioada suspendarii se mentin drepturile care decurg din acest contract, cu exceptia drepturilor de natura salariala "cu privire la care partile pot conveni modalitati de acordare/recuperare ulterior incheierii conflictului".

O alta propunere este ca pentru spatiile din imobilele aflate in domeniul public sau privat al statului in care isi desfasoara activitatea confederatii sindicale sau patronale sa fie incheiate contracte de comodat pe durata existentei organizatiilor, iar acestea sa primeasca in concesiune terenuri din proprietatea statului pentru construirea de sedii proprii. In acelasi timp, bunurile si serviciile care fac obiectul activitatii sindicale sau patronale sunt scutite de TVA.

























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ca voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

4539 vizualizari

  • +15 (17 voturi)    
    Iarasi? (Marţi, 25 septembrie 2012, 20:06)

    vonwest1 [anonim]

    Doamne, de parca FMI-ul da salariile. Iar masuri populiste care promit doar inflatia anilor 1990 din perioada de glorie ai celor din spatele guvernului ponta din 2012.
    • -7 (9 voturi)    
      Mai bine... (Marţi, 25 septembrie 2012, 20:22)

      lucky luck [utilizator] i-a raspuns lui vonwest1

      Masuri "populiste" (dar e vorba de masuri sociale, nu populiste), decat masurile criminale, de batjocura antinationala si de protectie a mafiilor oranj luate de guvernele Boc/Mru...
      • +4 (4 voturi)    
        Pai nu ai vrea sa protejeze mafiile oranj... (Marţi, 25 septembrie 2012, 22:58)

        Alius [utilizator] i-a raspuns lui lucky luck

        cei de la USL. Si le protejeaza pe-ale lor.
        • 0 (0 voturi)    
          Adica pe bugetari (Miercuri, 26 septembrie 2012, 22:01)

          ty [utilizator] i-a raspuns lui Alius

          Sunt singuri care conteaza pentru ei.
    • 0 (8 voturi)    
      Masuri populiste? (Marţi, 25 septembrie 2012, 21:54)

      petronel [anonim] i-a raspuns lui vonwest1

      La OMV Petrom, multinationala care face profit de 1 mil de euro / an, CCM-ul se negociaza in fiecare an intre Patronat si Sindicat.

      Asta nu-i impiedica sa faca profit de 1mil. euro / an si nici sa dea oamenii afara...

      Dar la patronii nostri tugulani autohtoni, asta este o masura populista; de-aia nu castiga ei destui bani. Imi faceti o greata, de-mi intoarceti matele pe dos... Daca nu sunteti in stare sa faceti bani din afacerea voastra, poate ca nu sunteti potriviti pentru asta...
      • +6 (6 voturi)    
        negocieri (Marţi, 25 septembrie 2012, 23:09)

        vonwest1 [anonim] i-a raspuns lui petronel

        Uiti un amanunt esential: cei de la OMV fac profit, au de unde sa negocieze in fiecare an.Toata administratia statului nu face nici un fel de profit in frunte cu guvernul.E un anunt doar ca sa mai salte putin procentele electorale care incep sa cada in tabara USL. Srry...
        • 0 (0 voturi)    
          uiti un amanunt esential (Miercuri, 26 septembrie 2012, 12:27)

          Xu [anonim] i-a raspuns lui vonwest1

          Inexistenta profitului este un argument destul de solid pentru refuzarea maririi salariale.

          In cazul firmelor private presupun ca esti de acord ca acest lucru nu poate fi pus la indoiala la fel cum, in cazul existentei profitului, este normala o rasplata.

          In cazul bugetarilor acest lucru ar trebui sa se vada prin cresterea economica a tarii sau lipsa acesteia.

          In schimb, daca doar vroiai sa ne spui cat e de rau guvernul sau cat de mult iti doresti sa plece astia ca sa vina ailalti e alta treaba.
      • +3 (3 voturi)    
        pff (Miercuri, 26 septembrie 2012, 9:55)

        Alistar [anonim] i-a raspuns lui petronel

        de ce nu te angajezi la OMV prietene, cine te opreste ?
        Ma indoiesc ca ai lucrat vreodata la o multinationala.
  • +4 (4 voturi)    
    Ce au patit? (Marţi, 25 septembrie 2012, 21:11)

    ovidiu [anonim]

    Ce au patit? Ce i-a apucat? Sigur FMI au zis asta???
  • +12 (12 voturi)    
    Mita electorala (Marţi, 25 septembrie 2012, 21:49)

    fefe [anonim]

    pentru incolonarea la vot in umbra sindicatelor mafiote.
  • +9 (9 voturi)    
    fraier sa fii sa mai platesti impozit in tara asta (Marţi, 25 septembrie 2012, 21:56)

    gigel [anonim]

    beneficirii acetor propuneri: exclusiv liderii de sindicat si patronat, majortatea lideri pe viata.
    prin scutire de TVA si comodat (inchiriere gratuita) pt sindicate, banii mei din impozit se duc in buzunarele sindicatelor (pe toata durata de existenta a acestora). spatiile respective ei le vor inchiria pe bani mai departe.
    nici salariatii, nici actionarii si nici contribuabilii nu vor avea nimic de castigat din aceasta masurea. nu e altceva decat discriminare a celor care vor sa miste lucrurile in tara asta
    • 0 (0 voturi)    
      impozite (Miercuri, 26 septembrie 2012, 9:31)

      @ [anonim] i-a raspuns lui gigel

      pt dl anonim. nu trebuie sa fie fraieri. e bine ca toti sa-si plateasca impozitele. cei mai multi sunt smacheri. si au facut mai multe case -pe bani mai curand mai putin la vedere. astia rad in nasul celorlalti spunand ca ei se descurca si asa e. un stat democrat traieste din taxae si impozite. deci asa tre sa fie. uitate la cei cu masinile inmatric in bulg. daca ai nenorocul sa te acidenteze unul din astia, esti bun deplata fara sa mai recup ceva. e bn ? desigur nu.
  • +7 (7 voturi)    
    iar ? (Marţi, 25 septembrie 2012, 22:21)

    scartarul [anonim]

    Nu pricep de ce nu se privatizeaza sindikakatele si ssa sa dea ele ce salarii si drepturi vor si cu care nu mai santajeaza administratia firmelor? Sa faca ei firme ca am auzit ca ei "LIDERII" sunt foarte darnici in firmele lor , firmele lor capusa !!
  • +1 (1 vot)    
    Nu-ti trebuie o lege sa negociezi anual. (Miercuri, 26 septembrie 2012, 8:12)

    mircea [anonim]

    Masura este intradevar pentru prostirea unora.La fiecare societate comerciala daca salariatii isi aleg corect un lider care sa-i reprezinte si nu lideri impusi care fac jocuri politice sau patronale,contractul colectiv de munca se poate negocia de ori cate ori este nevoie.Este o mare hotie chestia asta cu negocierea la nivel national a CCM.Se imbogatesc unii si se creaza niste structuri sindicale care umfla artificial costul activitatii.Sa-i intrebam pe actualii lideri sindicali nationali,unde sunt banii de cotizatie colectati si cati din banii colectati au fost folositi pentru nevoile sindicalistilor?
  • +4 (4 voturi)    
    Traiasca sindicatele (Miercuri, 26 septembrie 2012, 9:12)

    Nichi [utilizator]

    Alta aberatie a USL-ului. Pana unde vor sa ajunga cu toate aceste "daruri" sociale? De unde bani? Inseamna ca investitiile vor fi la pamant, iar amaritii de prin sate care sunt inglodati in praf si noroaie pe drumurile din sat nu vor mau vedea asfalt in veci, si multe alte investitii. Bine ca le mai scot ochii cu cate un sfant in plus care oricum nu-l vor avea in buzunare pentru ca vor creste taxele si impozitele si preturile. Dar ei nu inteleg asta. Ei inteleg "Hai sa votam USL ca astia tin cu noi, ne dau bani, PDL-istii aia ne-au taiat pensia, ajutoarele sociale si altele. Si sindicalistii lasa sa le mearga si mai bine si sa capuseze cu firmele lor si mai nestingheriti firmele de stat. Cand a fost legea data de Boc, ca intreprinderile sa nu mai vireze cota de 6,5% din fondul de salarii catre sindicate, am citit in presa la vremea respectiva ca un director de la o termocentrala care a vrut sa aplice legea si sa nu mai plateasca aceasta taxa a fost imediat schimbat de marele sindicalist Condescu.
  • 0 (0 voturi)    
    gata (Miercuri, 26 septembrie 2012, 11:14)

    ravenka [anonim]

    ma simt in Aliens... e culmea...


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică