Prima ninsoare din acest sezon s-a inregistrat joi noapte, in masivele Bucegi si Fagaras ningand pe tot parcursul noptii, iar la Balea Lac stratul de zapada depasind 30 de centimetri, relateaza Mediafax.

Conform meteorologilor de la statia meteo de la Varful Omu, situata la peste 2.000 de metri altitudine in Masivul Bucegi, in noaptea de joi spre vineri au fost precipitatii pe munte sub forma de lapovita, care s-au transformat in ninsoare, in conditiile in care temperaturile au scazut pana la -4 grade Celsius.

La munte, la altitudini mari in Bucegi, a nins toata noaptea, astfel incat la peste 1.800 de metri s-a format un strat de zapada de 10-12 centimetri., iar acolo unde vantul a batut cu putere s-au format troiene care ating jumatate de metru, mai spun meteorologii.

Vineri, in Masivul Bucegi continua sa ninga si este ceata. Si in Masivul Fagaras a nins pe parcursul noptii.

Potrivit reprezentantilor Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, doar la Balea Lac s-a depus strat de zapada, care ajunge la 31 de centimetri.

La Balea Lac a inceput sa ninga in cursul noptii de joi spre vineri, iar la ora transmiterii acestei stiri continua sa ninga slab.