Ministrul Apararii Nationale, Corneliu Dobritoiu, participa joi la Ziua Distinsilor Vizitatori a exercitiului Blonde Avalanche 2012 in Poligonul Varsatura din judetul Braila, a informat MApN.

Peste 200 de militari din Romania, Slovacia, Ucraina si Ungaria participa la acest exercitiu multinational care se desfasoara in perioada 17-21 septembrie in judetul Braila, potrivit Agerpres.

Blonde Avalanche 2012 are ca obiectiv principal antrenarea personalului Batalionului multinational de geniu 'TISA' pentru executarea misiunilor specifice, de limitare si inlaturare a consecintelor dezastrelor naturale. La exercitiu participa observatori militari din China, R. Moldova, Serbia si Statele Unite ale Americii.