Afaceristul Costel Casuneanu a scapat de inchisoare fiindca a cooperat, iar prin declaratiile complete pe care le-a dat procurorilor si judecatorilor a contribuit la aflarea adevarului si la justa solutionare a cauzei, demascand limbajul disimulat al senatorului Voicu, arata Inalta Curte, in motivarea deciziei, citata de Mediafax.

Costiniu, Casuneanu, LocicFoto: Agerpres

Inalta Curte de Casatie si Justisie (ICCJ) a publicat miercuri motivarea deciziei prin care senatorul PSD Catalin Voicu a fost condamnat, de catre un complet de trei judecatori, la cinci ani de inchisoare cu executare.

In documentul citat, instanta reia sumar rechizitoriul procurorilor in care sunt detaliate faptele fiecaruia dintre inculpatii din acest dosar, respectiv senatorul Catalin Voicu (ce s-a autosuspendata din PSD - n.r.), judecatorul Florin Costiniu - fost sef al Sectiei ccivile a ICCJ - si oamenii de afaceri Costel Casuneanu si Marius Locic.

In ceea ce-i priveste pe omul de afaceri Costel Casuneanu si fostul presedinte al Sectiei Civile a ICCJ Florin Costiniu, "Inalta Curte apreciaza, raportat la pozitia procesuala a celui dintai, respectiv la contributia efectiva a celui de-al doilea la savarsirea infractiunii de trafic de influenta retinuta in sarcina inculpatului Voicu Catalin, ca pronuntarea fata de acestia a condamnarii in conditiile art.861 Cod penal referitoare la suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere constituie un avertisment pentru ei si chiar fara executarea pedepsei, nu vor mai savarsi infractiuni".

Asa cum s-a aratat in cele ce preced, notaza judecatorii instantei supreme, "este de necontestat faptul ca infractiunea de cumparare de influenta pentru care a fost trimis in judecata inculpatul Casuneanu Costel, respectiv infractiunea de complicitate la trafic de influenta, pentru care a fost deferit justitiei inculpatul Costiniu Florin, sunt infractiuni grave, de natura a afecta increderea cetatenilor onesti in actul de justitie, a insufla opiniei publice falsa impresie ca anumite persoane sunt mai presus de lege si oricand pot face demersuri juridice in orice sens doresc".

De asemenea, mai arata ICCJ, este adevarat faptul ca gradul de pericol social concret al faptei comise este unul din criteriile prevazute de articolul 72 din Codul penal ce trebuie avute in vedere de instanta de judecata la individualizarea pedepsei.

"Dar, tot atat de adevarat este faptul ca si persoana infractorului si imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala sunt prevazute de textul de lege sus-mentionat ca si criterii de individualizare a sanctiunii si de care instanta nu poate face abstractie la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate persoanei gasite vinovate de savarsirea unei infractiuni si a modalitatii de executare a acesteia", arata judecatorii.

ICCJ a constatat ca, "desi nu se poate retine apararea acestuia ca nu a comis infractiunea pentru care a fost trimis in judecata, este singurul dintre inculpati care a cooperat cu organele judiciare in sensul ca, prin declaratiile complete pe care le-a dat in cursul urmaririi penale, cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala si in faza cercetarii judecatoresti atat cu ocazia solutionarii propunerii de arestare preventiva, cat si ulterior in prezenta cauza, a contribuit la aflarea adevarului si la justa solutionare a cauzei".

"Astfel, in declaratia data in fata judecatorului in 9 aprilie 2010, cu ocazia judecarii propunerii de arestare preventiva facuta de Parchet, Casuneanu a relatat aspecte privitoare la o convorbire telefonica purtata in 12 octombrie 2009 cu Voicu, despre care organul de urmarire penala nu avea cunostinta la momentul respectiv si care la finalizarea cercetarilor a fost retinuta ca unul din mijloacele de proba pe care s-a fundamentat trimiterea in judecata a sa si a celorlalti inculpati", noteaza instanta.

De asemenea, mai noteaza judecatorii, Casuneanu este singurul care in cursul cercetarii judecatoresti, cu ocazia ascultarii in sedinta publica a inregistrarilor convorbirilor telefonice mentionate in rechizitoriu, "a recunoscut ca in discutiile telefonice, atunci cand se referea la dosar, inculpatul Voicu Catalin folosea un limbaj disimulat si a explicat semnificatia reala a cuvintelor folosite de acesta".

"Astfel, inculpatul sustine ca atunci cand Voicu Catalin folosea expresii de genul 'procedura medicala', 'tratament' se referea la dosarul nr.3360/2/2009, expresia 'Directia Nationala de Sanatate Publica' insemna Directia Nationala Anticoruptie, expresiile 'doamna doctor' si cele 'doua doamne adjuncte' se refereau la judecatorii care au compus completul de judecata investit cu solutionarea dosarului sus-mentionat" , se mai arata in actul instantei.

Nu lipsita de relevanta, arata magistratii, este imprejurarea ca, niciodata, Casuneanu nu l-a sunat pe Voicu pentru a se interesa de dosar. "De fiecare data, cel care a avut initiativa de a-l contacta telefonic pe inculpatul Casuneanu Costel si de a-l tine la curent cu evolutia dosarului in care recurenta era societatea PA&CO International a fost inculpatul Voicu Catalin".

Instanta respinge sustinerea procurorilor anticoruptie in sensul ca in cursul urmaririi penale Casuneanu si-a exercitat abuziv dreptul la aparare fata de imprejurarea ca prima declaratia a dat-o abia la data de 28 aprilie 2010 cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penala.

ICCJ noteaza ca dreptul la tacere de care a uzat omul de afaceri la debutul cercetarilor este expres reglementat in normele legale in vigoare si nu poate fi interpretat ca un abuz sau refuz al acestuia de a coopera cu organul de urmarire penala.

La data de 1 iunie 2012, senatorul PSD Catalin Voicu a fost condamnat de instanta suprema la cinci ani de inchisoare cu executare in dosarul de coruptie in care a fost trimis in judecata alaturi de fostul judecator Florin Costiniu si de oamenii de afaceri Costel Casuneanu si Marius Locic, decizia nefiind definitiva.

Catalin Voicu a fost condamnat la doua pedepse de trafic de influenta, respectiv la patru si cinci ani de inchisoare, iar pentru fals in inscrisuri a primit o pedeapsa de un an si doua luni de inchisoare, el urmand sa execute pedepasa cea mai mare, adica cinci ani.

Instanta suprema a precizat ca se deduce din pedeapsa de cinci ani perioada de arest preventiv executata de Voicu, din 30 martie 2012 pana in 18 iulie 2011.

Decizia completului de trei judecatori al instantei supreme a fost contestata la completul de cinci judecatori al ICCJ, care va decide definitiv in acest proces.

Senatorul Catalin Voicu, judecatorul Florin Costiniu si oamenii de afaceri Costel Casuneanu si Marius Locic au fost trimisi in judecata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), pentru trafic de influenta, complicitate la trafic de influenta, cumparare de influenta si, respectiv, fals in inscrisuri sub semnatura privata.

Florin Costiniu, fost presedinte al Sectiei civile si de proprietate intelectuala a ICCJ, este judecat pentru complicitate la trafic de influenta, Costel Casuneanu, asociat la SC PA&CO International SRL Bacau, pentru cumparare de influenta, iar Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, pentru cumparare de influenta, fals in inscrisuri sub semnatura privata in legatura cu fapte de coruptie, participatie improprie la fals intelectual la legea contabilitatii in legatura cu fapte de coruptie. Acestia au fost si ei arestati preventiv, dar in 13 aprilie 2010 au fost pusi in libertate.

Procurorii afirma ca, in perioada iulie - septembrie 2009, Catalin Voicu, "prevalandu-se de prerogativele ce deriva din calitatea sa de senator", ar fi primit de la Costel Casuneanu, in doua transe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) si 200.000 de euro, in schimbul interventiei pe langa magistrati din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (Florin Costiniu, n.r.), in vederea adoptarii unei solutii favorabile societatii comerciale la care omul de afaceri era asociat.

De asemenea, in luna august 2009, Voicu ar fi pretins si primit de la Marius Locic suma de 119.000 de lei in schimbul promisiunii ca va interveni pe langa politisti pentru a-i determina sa propuna o solutie favorabila intr-un dosar in care acesta era cercetat pentru fapte penale.

Locic a primit o pedeapsa de patru ani de detentie cu executare pentru trafic de influenta, in timp ce Costiniu a primit trei ani de inchisoare cu suspendarea executarii pedepsei, avand termen de incercare de sase ani. Tot o pedeapsa cu suspendarea executarii pedepsei a primit si omul de afaceri Casuneanu, respectiv patru ani, avand un termen de incercare de sapte ani.