Dumitru Parvulescu, secretar general adjunct in ministerul Economiei, a fost retinut luni, pentru 24 de ore, sub acuzatia de instigare la infractiunea de abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave, intr-un dosar in care este anchetat primarul comuni Pestisani, Florin Pavel, scrie cotidianul online Gorj Domino.

Acesta a fost director adjunct al Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Gorj.

La ora transmiterii acestei stiri, Parvulescu se afla in sediul Parchetului Tribunalului Gorj, urmand sa fie dus, cel mai probabil, in arestul Politiei Judetene Gorj. In iunie, Dumitru Parvulescu a fost numit, prin ordin al premierului Victor Ponta, in functia de secretar general adjunct la Ministerul Economiei.

In iunie, Dumitru Parvulescu a fost numit, prin ordin al premierului Victor Ponta, in functia de secretar general adjunct la Ministerul Economiei. La inceputul lunii mai, Parvulescu fuse numit sef al Corpului de Control in Ministerul Economiei, pana la acea data el fiind sef al Directiei Contribuabililor Mici si Mijlocii Gorj.

Recent, el a fost numit si administrator special al UM Sadu.

Primarul din comuna gorjeana Pestisani, Florin Pavel, aflat la cel de-al treilea mandat, ultima data candidand din partea USL, a fost arestat preventiv la sfarsitul lunii iunie, dupa ce Curtea de Apel Craiova a emis mandat de arestare pe numele sau. El este acuzat de abuz in serviciu, abuz in serviciu cu consecinte deosebit de grave contra intereselor publice, neglijenta in serviciu si luare de mita.

In acest dosar mai sunt cercetati, in stare de libertate, presedintele PNL Gorj, Dian Popescu, si fratele sau Gabriel, acestia fiind acuzati de complicitate la abuz in serviciu.

Dian Popescu este acuzat de dare de mita, fals, uz de fals si complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice cu consecinte deosebit de grave, iar Gabriel Titus Popescu pentru fals.

Liderul PNL Gorj, Dian Popescu, si fratele sau Gabriel au fost retinuti initial in dosarul in care a fost arestat primarul comunei Pestisani, Florin Pavel. Ulterior, in 5 iulie, Tribunalul Gorj a decis ca cei doi sa fie anchetati in libertate.

Potrivit anchetatorilor, firma celor doi, Maserati Construct SRL, a inceput in anul 2008 construirea unui stadion in localitatea Pestisani, lucrarile nefiind terminate nici in prezent, desi aveau ca termen de executie un an. Cu toate acestea, firma respectiva a incasat pentru lucrari neexecutate circa 150.000 de lei, conform unui raport al Curtii de Conturi, aflat la dosarul instrumentant de catre procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Gorj.