Premierul Victor Ponta a anunţat, duminică seară, că şase dintre cetăţenii români implicaţi în accidentul rutier din Franţa au fost externaţi, adăugând că au început şi verificările tehnice în acest caz, scrie Agerpres.

"Din păcate, s-a confirmat decesul unuia dintre pasageri, un copil foarte mic. Sunt 12 dintre cei răniţi în stare foarte gravă, încă 20 într-o stare care nu le pune în pericol viaţa, iar şase dintre ei au fost externaţi în urmă cu câteva minute. Autorităţile franceze s-au comportat şi s-au mobilizat extraordinar, inclusiv ministrul Transporturilor a fost acolo, prefectul zonei", a declarat Ponta, la Realitatea TV.

Potrivit acestuia, cel mai probabil, românii externaţi se vor întoarce în ţară, compania care deţinea respectivul autocar fiind cea care se va ocupa de acest lucru.

El a subliniat că Ministerul Afacerilor Externe a creat două linii verzi, pentru ca rudele celor aflaţi în autocarul implicat în accidentul din Franţa să poată afla amănunte despre aceştia.

"În acest moment, viaţa a cel puţin 12 dintre ei este în mâna medicilor francezi", a spus Ponta.

Premierul a precizat că cetăţenii implicaţi în accident provin din familii de români care locuiesc în Spania şi care veneau în România.

"Au început verificările pe zona tehnică, cui aparţinea autocarul, când a făcut ultima revizie. Deci, nu era un autocar care efectua aşa pur şi simplu un drum de vacantă, ci care efectua o rută regulată", a spus Ponta.

MAE a informat că pe 2 septembrie a avut loc un accident rutier în jurul orei locale 9,30, pe autostrada A8, în dreptul localităţii Vidauban (lângă Marsilia), în care a fost implicat un autocar transportând 40 de cetăţeni români, care se deplasa din direcţia Madrid către România.