Pana la 9 septembrie, toti europenii isi pot exprima parerea cu privire la intrebari precum "In ce directie ati dori sa se indrepte Uniunea Europeana in viitorul apropiat? Cum arata Uniunea Europeana in care ati dori sa traiti in 2020?"

Peste 5 500 de cetateni ai UE au participat la una dintre cele mai ample consultari online din istoria UE privind drepturile cetatenilor si viitorul Europei, dupa ce la 9 mai (Ziua Europei) Comisia Europeana a invitat cetatenii UE sa contribuie la stabilirea agendei de politica pentru anii urmatori si la conturarea viitorului Europei, scrie Adevarul.

La ultimul Consiliu European, din iunie, liderii au analizat necesitatea ca uniunea economica si monetara (EMU) sa intre intr-o "noua etapa".Cu toate acestea, aprofundarea integrarii in domeniul economic si fiscal trebuie sa fie legitima, apreciaza CE. Din acest motiv, raportul "celor patru presedinti" (presedintele Consiliului European, al Comisiei Europene, al Eurogrup si al Bancii Centrale Europene), publicat la 26 iunie, prevede in mod expres ca: "Per ansamblu, o mai mare integrare in cadrul EMU va necesita o baza democratica mai puternica si un sprijin larg din partea cetatenilor. Din acest motiv, este esential ca procesul de realizare a acestei viziuni sa se bazeze pe o consultare si o participare pe scara larga. Integrarea si legitimitatea trebuie sa avanseze in paralel."

Comisarul pentru justitie si cetatenie, Viviane reding, apreciaza ca actuala criza actuala a declansat o dezbatere publica foarte necesara privind directia in care se indreapta Europa. "Pentru ca uniunea economica si monetara sa devina cu adevarat ireversibila si pentru a se recastiga increderea, este important sa li se ofere cetatenilor si intreprinderilor posibilitatea de a avea o perspectiva asupra modului in care va arata Europa in 2020. Constat cu satisfactie ca, in acest context, propunerile de <>, <> sau chiar de <> au devenit din nou un subiect de dezbatere", a declarat Viviane Reding, vicepresedinte al Comisiei.

In consultarea lansata de Comisie "Drepturile dumneavoastra, viitorul dumneavoastra" cetatenii sunt intrebati, de asemenea, care sunt obstacolele efective pe care le intalnesc in viata de zi cu zi atunci cand isi exercita drepturile in calitate de cetateni ai UE.

Comisia doreste sa afle care sunt dificultatile pe care le intampina europenii atunci cand calatoresc in Europa, cand se muta in strainatate, cand voteaza sau cand candideaza la alegeri ori atunci cand efectueaza cumparaturi online. Raspunsurile primite vor fi utilizate direct in agenda de politica a Comisiei pentru urmatorii ani si va constitui baza pentru Raportul din 2013 privind cetatenia UE, care urmeaza sa fie prezentat la 9 mai 2013, cu ocazia Zilei Europei de anul viitor.