Fostul premier Emil Boc a declarat luni, intr-o conferinta de presa, ca amplasarea camerelor de luat vederi in sectiile de votare este posibila, deoarece se pot folosi aparatele de la examenul de bacalaureat, insa trebuie sa existe "vointa politica". Potrivit lui Boc, nu trebuie sa existe nicio suspiciune de frauda la referendum, de organizarea caruia depinde imaginea Romaniei, transmite Mediafax.

"Consider cererea PDL de amplasare de camere video in sectiile de votare ca fiind una corecta si posibila, chiar absolut necesara pentru a garanta corectitudinea referendumului", a afirmat Emil Boc, potrivit caruia si in 2009 au existat camere de luat vederi in sectiile speciale, iar decizia de atunci a Gvernului a fost contrasemnata inclusiv de unii ministri ai PSD.

Potrivit lui Boc, camerele de luat vederi ar putea proveni de la examenul de bacalaureat, pentru care au fost cumparate deja aparate, dar si de la alegerile din 2009.

"Trebuie doar vointa politica, totul depinde de decizia primului-ministru si de implementarea acestei decizii, care sa asigure transparenta. Eu spun ca cel putin la sectiile speciale se poate face imediat, dar cred ca se pot asigura camere video in toate sectiile de votare. Daca aceste camere video nu vor fi amplasate, inseamna ca nu se doreste organizarea corecta a referendumului", a afirmat primarul Clujului.

Acesta a adaugat ca situatia Romaniei este in vizorul "tuturor cancelariilor occidentale".

"Este vital ca asupra acestui referendum sa nu planeze niciun fel de suspiciune de frauda. Din acest punct de vedere, trebuie luate toate masurile legale si organizatorice, in asa fel incat referendumul sa nu aiba probleme in ceea ce priveste corectitudinea lui. Spun asta pentru ca de modul de organizare a acestui referendum se va lega in continuare imaginea Romaniei, de a putea aspira la respectarea exigentelor democratiei si a statului de drept", a declarat Emil Boc.

  • Premierul Victor Ponta spunea duminica, la Iasi, referindu-se la solicitarea PDL de a instala camere de luat vederi in toate sectiile de votare, ca el nu a mai auzit de camere video in sectii de vot, dar "daca va exista aceasta posibilitate, cu mare placere". El a spus ca referendumul va fi organizat in conditii impecabile.
  • PDL cere instalarea de camere video in toate sectiile de vot la referendum, desfiintarea sectiilor suplimentare infiintate "ilegal", dupa 16 iulie, urgentarea achizitionarii soft-ului antifrauda si ca aceia care voteaza pe liste suplimentare sa completeze o declaratie pe propria raspundere.
  • Presedintele suspendat Traian Basescu a declarat, sambata seara, ca in sectiile de votare pentru referendum sunt necesare camerele de luat vederi, motivand ca pe 29 iulie se vor organiza sectii de votare si in restaurante si baruri, "ceea ce intrece orice imaginatie".