Cod galben de canicula: Trenurile au intarzieri din cauza restrictiilor impuse de caldura

de R.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 21 iulie 2012, 15:18 Actualitate | Esenţial

Trenurile ajung la destinatii cu intarzieri, in medie, de 15-20 de minute, din cauza restrictiilor de viteza impuse de canicula, iar cele care tranziteaza judetele din sud si sud-est avertizate cu cod galben ar putea avea intarzieri de pana la 60 de minute, informeaza, sambata, compania CFR SA, citata de Mediafax.

Trenurile circula cu restrictii de viteza, sambata si duminica, ca urmare a atentionarii cod galben de canicula, se arata intr-un comunicat de presa al Companiei Nationale de Cai Ferate "CFR" SA.

Incepand de sambata, ora 12.00, au fost introduse restrictii de viteza la nivelul intregii retele feroviare, intarzierile inregistrate la aceasta ora fiind, in medie, de 15-20 de minute.

Intarzieri mai mari, de pana la 50-60 de minute, se vor inregistra la trenurile care tranziteaza regionalele aflate in sudul si sud-estul tarii, in special in judetele avertizate cu cod galben, a precizat sursa citata.

 Codul galben de canicula este valabil, sambata si duminica, pentru Bucuresti si judetele Iasi, Vaslui, Galati, Braila, Tulcea, Constanta, Calarasi, Ialomita, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dambovita, Mehedinti, Vrancea, Buzau, Prahova, Dambovita, Arges, Valcea si Gorj.

In zilele caniculare, viteza de circulatie a trenurilor de calatori si de marfa se reduce cu 20-30 de kilometri pe ora fata de viteza normala de circulatie, pe durate bine determinate, astfel incat traficul feroviar sa se desfasoare in siguranta.

Reducerea vitezelor de circulatie in intervalele de timp in care temperaturile depasesc limitele normale este o masura obligatorie pentru siguranta traficului feroviar si este aplicata de toate administratiile de cale ferata. In perioada de canicula, temperaturile inregistrate la nivelul sinei sunt cuprinse intre 45 si 55 de grade Celsius.

Personalul de intretinere a caii ferate efectueaza revizii suplimentare pe intreaga retea feroviara (insotiri de trenuri, verificari directe ale caii, masurarea si inregistrarea permanenta a evolutiei temperaturilor in sina etc.).

Calatorii sunt sfatuiti ca, in perioada de valabilitate a avertizarii cod galben de canicula, inainte de efectuarea calatoriei sa solicite informatii despre intarzierile produse in traficul feroviar, la statiile si agentiile CFR din Bucuresti si din tara, la telefon 021/9521.

In Capitala si in 21 de judete din sudul si estul tarii avertizate cu cod galben de canicula temperaturile ajung la 36-38 de grade, iar indicele temperatura-umezeala (ITU) depaseste pragul critic de 80.


Citeste mai multe despre   























Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

663 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri