Andrei Marga despre referendumul in strainatate: Daca vor cere comunitatile, se pot deschide si alte puncte de vot

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 14 iulie 2012, 15:54 Actualitate | Esenţial

Romanii din strainatate vor vota la referendumul din 29 iulie in ambasade, consulate si in alte spatii apartinand statului roman, existand disponibilitatea ca, in cazul in care comunitatile cer, sa se deschida si in alte locuri puncte in care sa se poata prezenta la urne, a declarat sambata, ministrul Afacerilor Externe, Andrei Marga, transmite Agerpres.

"Aceasta a fost decizia Guvernului care mai continea insa si aceasta disponibilitate ca in cazul in care comunitatile cer sa deschidem si in alte locuri puncte in care sa se poata vota. Nu exista nicio retinere in acest sens, iar noi am cerut acum ambasadelor sa faca uz de aceasta disponibilitate de a organiza si alte locuri in care se voteaza, in functie de necesitati si de capacitatea de gestionare", a precizat Marga, intr-o conferinta de presa.

El a spus ca deschiderea a noi puncte de votare depinde de efectivul de functionari, dar si de partide, pentru ca ele trebuie sa fie reprezentate in comisii.

"La aceasta ora, procesul de stabilire a efectivului de locatii este in desfasurare si cred ca marti vom putea prezenta situatia adusa la zi. Din punctul nostru de vedere, important este ca oamenii sa aiba unde sa voteze. Nu e nicio restrictie din punctul nostru de vedere, dimpotriva, suntem interesati ca oamenii sa mearga la referendum si sa-si exprime vointa", a subliniat ministrul.

El a mentionat ca in Spania sunt 11 puncte de votare, iar daca se vor solicita mai multe se vor organiza, prin intermediul consulatelor. "In Spania sunt un milion de romani. Inregistrarea lor nu e simpla. Acestia sunt inregistrati acolo. Efectivul si distributia locatiilor de vot se adapteaza la nevoile populatiei de acolo, aceasta este optiunea politica care conteaza", a aratat seful diplomatiei romane.

Marga a spus ca s-a consultat si cu Ministerul de Interne pe aceasta tema, precizand ca nu se poate stabili cu exactitate "milimetrica" numarul de votanti. "Trebuie sa admitem ca mai merg rude in vizita. Cum le contabilizez? Nu excludem, pot fi si oameni care lucreaza la negru si nu doresc sa se identifice. Nu excludem sa fie mutatii dintr-o localitate in alta, este o mobilitate care nu-ti permite sa ai aceasta dimensiune", a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, sunt luate in calcul si masuri de precautie pentru a se evita fraudarea. "Stiti bine lunga discutie in legatura cu ce a fost la ultimele alegeri in strainatate. Mergem de la inceput cu locatiile - ambasade generale, ambasade, consulate si alte locatii apartinand statului roman, iar, daca e nevoie, aducem si altele. Prin urmare, evident ca efectivul de consulate si ambasade e mai redus decat totalul, dar totalul acesta este in miscare, in functie de nevoie. Deci, nimeni nu a redus si nu e interesul USL-ului sa reduca sansa de votare. E o problema fals pusa", a conchis Marga.


Citeste mai multe despre   







  


3345 vizualizari
  • +29 (29 voturi)    
    Pai uite , (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 16:11)

    micul [utilizator]

    iti cer acum !
    • +1 (3 voturi)    
      sau mai bine lasa , nu mai votez (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 18:46)

      GeorgeT [utilizator] i-a raspuns lui micul

      mai bine nu mai votez , sau se dau sarmale cu ardei?
    • +2 (2 voturi)    
      VA ESTE TEAMA SAU DE CE, TOVARASI?! (Duminică, 15 iulie 2012, 8:01)

      genutzu [utilizator] i-a raspuns lui micul

      e ghimpele in coaste si va deranjeaza?..
    • -1 (1 vot)    
      foarte bine (Duminică, 15 iulie 2012, 9:43)

      comentez [utilizator] i-a raspuns lui micul

      O sa ti se raspunda la cerere in 2013. Acum nu e timp ca trebuie sa-l suspende pe Basescu.
    • 0 (0 voturi)    
      nu se pune. (Duminică, 15 iulie 2012, 13:30)

      nash pandelica [utilizator] i-a raspuns lui micul

      cererea trebuie facuta la buc. si depusa personal la registratura mae.
      raspunsul in termen legal, 30 zile.
  • +24 (24 voturi)    
    Specialistul in desfintari (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 16:19)

    Barbu [anonim]

    Zisa Marga groparul PNT-CD.
  • +17 (17 voturi)    
    ce chestii grele... (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 16:21)

    romarol [anonim]

    pai ia faceti cum ati facu si pana acum domnilor si nu va mai tineti de declaratii politice ca sunte membrii unui guvern cu lideri de sector. Bine? apropo cum cerem mai multe sectii?
  •    
  • +24 (24 voturi)    
    o problema fals pusa (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 16:23)

    pehash [utilizator]

    pai atunci sa deschida si in Romania doar 11 sectii de votare la fiecare milion de alegatori...
  • +35 (35 voturi)    
    Care comunitati? (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 16:32)

    Duras [utilizator]

    Probabil Marga se refera doar la comunitatile USL, daca sunt votanti anti Basescu, li se deschide urna la adresa de domiciliu, ei sunt "cetateni deplini" cum zicea Antonescu.
    Cetatenii anti demitere sunt cenzurati, dreptul lor de vot nu conteaza, pentru ca trebuie sa iasa cum vrea USL, se comporta exact ca bolsevicii.

    Apoi acopera ilegalitatile comise printr-o spoiala de explicatii puerile, bune pentru bazinul lor electoral (asistati social, IQ redus, militari pensionari la 40 de ani, tarani scosi de primari USL la vot, etc.), dar o adevarata jignire pentru intelectuali.

    Romanii din Europa, pt ca Romania incepe sa iasa din Europa, vom vota impotriva abuzurilor, impotriva nulitatilor penale care vor sa puna mana pe Romania!
    • +21 (21 voturi)    
      Bravo, domnule! (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 18:27)

      Clop [utilizator] i-a raspuns lui Duras

      Excelent comentariu!
    • +11 (11 voturi)    
      foarte corect si obiectiv comentariul (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 18:41)

      reco [anonim] i-a raspuns lui Duras

      romani fiti romani europeni, treziti-va!
  • +22 (22 voturi)    
    Lasati-ne sa votam! E dreptul nostru! (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 16:33)

    IOD [anonim]

    http://www.thepetitionsite.com/264/944/826/ajutai-ne-s-putem-vota-la-referendum-i-n-strintate/

    Semnati petitia de mai sus pentru votul in diaspora!
  •    
  • +21 (21 voturi)    
    marga, imi provoci scarba (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 16:37)

    turistul2 [utilizator]

    tu si toata sleahta din care faci parte.

    de ce trebuie sa ceara comunitatile din spania centre de votare ?!?!

    sunt convins ca aveti la minister date despre romanii din strainatate, in ce zone sunt mai multi si e de datoria ta sa deschizi acolo sectii de votare !!!
  • +17 (17 voturi)    
    Sectiile de votare din diaspora reduse cu 80%! (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 16:43)

    Clop [utilizator]

    Romani din diaspora, desi nu meritati asta, cereti deschiderea de noi centre de votare si, daca veti considera necesar, dati in judecata Guvernul Romaniei pentru acest efort.

    *Guvernul, ameninţat să fie dat în judecată de românii din diaspora: secţiile de vot din Italia şi Spania, reduse cu 80%.
  • +12 (12 voturi)    
    Ma intreb ce treaba au Partidele (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 16:44)

    Mihail AD [utilizator]

    cu prezenta obligatorie in comisii, cand se voteaza pentru sau contra unui Presedinte care nici macar nu face parte din vreun partid
  •    
  • +20 (20 voturi)    
    borfasii bolshevici (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 16:54)

    oilman [utilizator]

    Camarade Marga: sint citeva de milioane de romani cu drept de vot in diaspora. Ati redus sectiile de votare la mai putin de jumatate si acum asteptati sa fiti 'solicitati' sa redeschideti o parte din ele. absolut tot cea ce faceti sau spuneti nu trece nici macar testul mirosului. Adica PUTE. Minciuna peste minciuna, abuz dupa abuz. Muta sectia principala de vot la Kremlin, Europa e buna doar sa va plimbati si sa cheltuiti banii furati sau mosteniti de pe la diverse matusi Tamara... Dar nu cumva (vezi timpeniile belicoase ale lui Crin...) sa va spuna voua Europa ce sa faceti, in Romania voastra elitele bolshevice pot face ce vor. Chiar in putinul timp care a ramas, sper ca romanii sa se trezeasca si nu dea cu piciorul la 20 ani - in loc sa va dea voua un picior - sper final - in spate
  • +19 (19 voturi)    
    Asta e prof univ?!?! (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 16:58)

    Leora [utilizator]

    Pai de ce sa va mai agitati sa deschideti sectii de votare? oricum stiti dinainte rezultatul referendumului, asa ca n-are sens sa va obositi intr-atat sa ne intrebati si pe noi cam ce vrem. Oricum, romanii din strainatete, care beneficiaza si de alte surse de informare in afara antenelor si a posturilor rusia 1 si 2, va sunt dusmani declarati....mare profesor universitar my ass!
  • +10 (10 voturi)    
    Referendum (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 17:03)

    referendum [anonim]

    La alegerile din Egipt si Algeria folosesc o cerneala speciala in care se inmoaie degetul aratator de la mana dreapta cand voteaza cineva, ca sa nu poata vota si a doua oara. Mult mai sigur si vizibil pentru toata lumea decat abtibildul lipit pe plasticul cartii de identitate, care se poate usor scoate. Sau ignora, intre 4 ochi (votatnt - membrul comisiei de votare)
    D-le Marga, vrem cerneala aceea, care nu se spala cateva zile.
    Este o ipocrizie sa spui ca pot 'cere' comunitatile sectii suplimentare, cum exact se consulta, cine are initiativa, cum comunica intre ei, cum fac cererea catre guvern, cum inchiriaza sali si pe banii cui, cum se face publicitatea.... Nu este timp. Totul are un aer de pripeala si improvizatie, un fel de 'da si fugi'.
  • +13 (13 voturi)    
    "Daca vor cere comunitatile" (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 17:05)

    ty [utilizator]

    Asta-i ca treaba cu avocatul poporului, ala Dorneanu. Putea sa-i solicite vreo 18 milioane de romani sa conteste la CCR cele doua ordonante ale guvernului (Privind Funcţionarea CCR Şi Referendumul)
    ca tot nu a auzit nimic.
  • +12 (12 voturi)    
    Dl. Marga lasa... (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 17:11)

    Mihail AD [utilizator]

    ...sa se inteleaga ca aceasta graba a fost impusa de undeva din Ceruri si nu hotarata de colegii Domniei Sale.
    Prin urmare, tor Cerurilor si Sortii le-ar reveni datoria sa distribuie votantii in sectii, dupa posibilitati. Rezultatele, insa, se vor centraliza in locatii mult mai pamantene.
    In cazul in care, din cauza numarului mic de sectii, se va ajunge sa se voteze la foc automat, aceasta va fi cu siguranta opera Fortelor Malefice Falsificatoare.
  • +14 (14 voturi)    
    De ce nu spuneti si termenul (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 17:13)

    denvarel [utilizator]

    In EVZ aceeasi stire este completata si cu termenul pana la care aceste cereri sunt luate in considerare.
    Marti, saptamana viitoare.
    Tot e bine ca nu anunta ca a expirat ieri termenul de depunere a cererilor anuntate astazi.
  • +10 (10 voturi)    
    ce-ar fi daca... (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 17:14)

    ger [anonim]

    Ce-ar fi daca si in tara s-ar aplica aceeasi regula: Sa se deschida sectii de vot doar acolo unde cer comunitatile...
  • +14 (14 voturi)    
    Marga ne scoate din UE si ne baga in CSI!!! (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 17:17)

    MARGA-ITA [anonim]

    Marga este o mare susine ptr Romania!!!
  • +13 (13 voturi)    
    Pai cerem (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 17:17)

    HP [utilizator]

    Cerem, bineinteles ca cerem !! Dupa ce ca ne tampiti de cap cu taxele voastre imense pe la consulate, unde stam la cozi in soare cu zilele pentru niste nimicuri de procuri (aveti 10 oameni dintre care 5 sunt casiere la consulatul din Cardenal Herrera Oria, Madrid pentru 200 de oameni zilnic), cand vine vorba sa votam, ne puneti la drumuri de 500 de km.

    Daca nu sunteti in stare de mai multe puncte de vot, cerem urne mobile ! E dreptul nostru !
  • +13 (13 voturi)    
    Am cerut la ambasada! (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 17:26)

    stranier [anonim]

    Am scris la ambasada din Italia unde locuies pentru ca 7 sectii sunt mult prea putine. Trebuie minim 20!
  • +13 (13 voturi)    
    sectii de vot (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 17:29)

    diktatoru' [anonim]

    facea un raspandac pesedist teoria chibritului ca sa demonstreze ca nu se putea ca 3700 de oameni sa voteze intr-o singura sectie la paris in 2009.

    http://optimvs.wordpress.com/2009/12/10/frauda-de-la-sectia-speciala-din-paris/

    uite ca acuma o sa fie multumiti uselistii daca cei 1.2 milioane de romani vor vota la 7 sectii, adica 171.428 oameni pe sectie. COMUNITATILE CER, MARGA, asa ca ati face bine sa nu mai incalcati constituia si sa ne respectati unul dintre drepturile constitutionale, cel de a vota.

    http://www.ziare.com/articole/romani+sua+protest+sectii+votare

    PS Ponta, dupa cum vezi, am dat referinte si la un amarat de comentariu la un articol, la lucrarea de doctorat NU AI SCUZA!!!! DEMISIA, asa cum ai promis. si ia-l si pe crin, ca nu l-a cerut nimieni presedinte.
    PPS NU sunt PDList si nici basescist.
  • +13 (13 voturi)    
    o caricatura (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 17:30)

    Crisabela [utilizator]

    Domnule Marga , sunteti cel mai incapabil ministru de externe pe care l-a avut Romania de-a lungul istoriei ei . Ne-ati facut de ras in afara tarii , ati mintit cu nerusinare , ati dezinformat . Probabil ca asa e scris in fisa postului : minciuna , ipocrizia , nerusinarea sunt esentiale pentru a face parte din guvernul USL . Va rog sa tineti cont ca romanii din diaspora nu uita si nu iarta raul pe care l-ati facut Romaniei si romanilor impreuna cu primul ministru Victor Ponta . De acea si numarul de sectii de votare din afara tarii e mult mai mic . Pentru ca va e frica . Si frica ca veti pierde inca o data va da fiori . O sa primiti cea mai simpla lectie de democratie pe care romanii o vor da USL . VOTUL !!!
  • +12 (12 voturi)    
    Deja au fost facute solicitari (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 17:31)

    Mercalos [anonim]

    Sunt deja facute solicitari din partea comunitatilor din Italia si SUA. Daca nu au ajuns, d-l Marga sa faca publica procedura de solicitare in conferinta de presa si pe site-ul MAE ca sa nu invoce apoi faptul ca nu a primit nimic.
  • +12 (12 voturi)    
    la cererea publicului... (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 17:32)

    dorul [utilizator]

    inca doua sectii in Italia si un concert de manele.

    Ce inseamna asta domnule Marga? Limitati drepturile oamenilor? Limitati democratia si regulile acestui stat?

    Ma intreb care-i limita acestor smecheri.
  • +16 (16 voturi)    
    Voi vota impotriva USL (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 17:47)

    Dana Bunea Elvetia [anonim]

    Cu sau alte sectii de votare, voi face 260 km dus si alti 260 intors, voi merge la Berna si voi vota impotriva USL-ului.
    M-as duce si la Honolulu, daca as sti ca pot ajuta tara sa scape de impostori.
    Sa vedem daca vor face alte sectii de votare, veti vedea ca se va comunica ca, noi comunitatile romane nu vrem asta, deoarece suntem f bucurosi sa facem sute de km ca sa mergem sa votam.
    Romani, cine va vota impotriva lui Basescu va vota impotriva democratiei, impotriva ramanerii Romaniei in UE. Basescu a fost pus la ambitie, dar se vede ca s-a saturat si el de presedentie. El acum apara institutia presedentiei.
    Chiar daca formularea referendului este daca il vrem sau nu pe Basescu, in spatele intrebarii este alt adevar: ii vrem pe Plagiatorul si Mincinosul Ponta Impreuna cu Repetentul si Chiulangiul Antonescu? Este de la sine inteles, daca va ramane Basescu, astia doi va trebui sa dispara, cu tot neamul lor cu tot. Asa cum Ponta l-a mazilit in modul cel mai jalnic pe Geoana, asa vor face PSD-isti si cu el
    Eu cred ca toata lumea cu bun simt va vota impotriva acestoi doua gunoiaie umane, carora le-a intrat in cap ca Romania nu mai poate merge inainte fara ei. Eu cred (si ca mine majoritatea 95% din romanii pe care ii cunosc aici) ca acesti domni daca vor ramine la carma tarii, pana maxim in toamna vor aduce tara in sapa de lemn, afara din UE. Pe urma sa vedem de unde vor mai scoate bani sa plateasca pensii si salarii.
    Atentie pensionari, astia promit marea cu sarea, dar cand va vor lasa fara pensii de loc, atunci sa nu va plangeti, ca voi ati muncit si cotizat. Pe timpul lui Ceasca se cotiza 2%, bani care s-au papat de mult, acum traiti in spinarea celor care muncesc si suntem prea multi. Trebuie sa avem bun simt si sa ne gandim la copiii si la nepoti nostri. Daca veti vota asa incat impostorii sa ramana la carma tarii si veti ajunge muritori de tara, va veti merita soarta
    • -4 (4 voturi)    
      Basescu si democratia, ce gluma buna! (Duminică, 15 iulie 2012, 6:54)

      Alexx [anonim] i-a raspuns lui Dana Bunea Elvetia

      Nu ne mai credeti pe toti tampiti! Daca vreti sa vi-l votati pe Basescu de ce nu veniti voi in Romania sa traiti cu el pe cap?

      Nu exista un mafiot mai mare ca el - 3 dosare suspendate din cauz aimunitatii de care se bucura - Flota, casa din Mihaileanu, spalarea de bani (dosarul Casuneanu).

      Ce sa spun, Basescu - aparatorul democratiei! Pe ce lume traiesti, fata draga??? S-au facut cele mai mari abuzuri. Mai intreaba-i si pe cei care traiesc in Romania, nu mai judeca doar privind la televizor!
      • 0 (0 voturi)    
        certitudine (Luni, 16 iulie 2012, 13:40)

        baboi [anonim] i-a raspuns lui Alexx

        Noi nu credem ca sunteti cum ai zis tu, penruca suntem siguri ca asa este. Panimaes ?
  • -13 (13 voturi)    
    ?? (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 18:00)

    luc [anonim]

    Daca au plecat in strainatate, ar trebui sa nu voteze pentru ca oricum ii doare in cot de ce e aici. Costuri inutile pentru stat. Votezi doar daca stai in RO
    • +7 (7 voturi)    
      rusine (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 18:57)

      Crisa [anonim] i-a raspuns lui luc

      Luc , ar trebui sa iti fie rusine ! Sunt romani si au dreptul sa voteze . De unde stii tu unde-i doare ? Costuri inutile pentru stat e acest referendum ! Ar trebui sa le faca unora un IQ test inainte sa mearga la vot sau mai bine sa completeze un chestionar cu niste intrebari esentiale : daca este asistat social , daca este bugetar , daca se uita prea mult la tv ( la anumite canale) etc. Bineinteles ca fabulez ... Nu uitati ca orice roman cu drept de vot trebuie sa mearga sa voteze ! Mai ales cei din diaspora !
    • +4 (4 voturi)    
      atunci (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 19:36)

      dj [utilizator] i-a raspuns lui luc

      sa voteze si strainii care stau in Romania!
  • +13 (13 voturi)    
    Ce vor romanii din strainatate? Convingeti-va! (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 18:07)

    Sorin111957 [utilizator]

    Apel pentru sesizarea M. Public pt. cercetarea guvernului Ponta

    http://www.petitieonline.com/apel_pentru_sesizarea_procuraturii

    Doamna Procuror General,



    Constatam cu indignare ca in ultima perioada au fost generate de catre Domnul Prim Ministru Victor Ponta, de catre Domnii Ministrii Marga, Pop, Corlatean, Rus si de catre Domnul Crin Antonescu - atat pe plan intern cat si la nivelul Uniunii Europene - actiuni prezentate pe larg in mass-media interna si internationala, actiuni care intra sub incidenta Codului Penal (art. 240 - uzurparea de calităţi oficiale, 242 - sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, 246 - abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, 247 - abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, 248 - abuz în serviciu contra intereselor publice, 249 - neglijenţa în serviciu, 250 - purtarea abuzivă, 2531 - conflict de interese, 257 - trafic de influenta, 262 - nedenunţarea unor infracţiuni / cazul procurorului Panait, etc), a Legii nr. 8 / 1996 (plagiat - "in legislaţia americană referitoare la drepturile de autor, plagiat se consideră utilizarea repetată a mai mult de 8 cuvinte, fără precizarea sursei originale, considerând că în acest fel, lucrarea plagiată este prezentată ca o lucrare originală" - conform Universitatii de Medicină şi Farmacie din Craiova 2009 / Comisia pentru Probleme Juridice, Etice şi Disciplină Universitară), a Legii 1/2011 - Legea Educaţiei Naţionale - art. 310 si a Legii nr. 78 / 2000 (art. 13, 131, 132, 15, 17, etc.).

    Actiunile celor de mai sus aduc o atingere grava democratiei din Romania si din Uniunea Europeana si sunt menite sa destabilizeze Curtea Constitutionala a Romaniei, Justitia, Institutia Prezidentiala din Romania, Guvernul, etc.

    Actiunile celor de mai sus sunt fara precedent in ultimii 79 de ani in Europa - fiind similare actiunilor declansate de catre Adolf Hitler in Germania anului 1933 (Wikipedia, enciclopedia liberă:"In martie 1933 Hitler s-a hotărât să propună noului parlament Legea de împuternic
  • +10 (10 voturi)    
    Food for Thought.. (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 18:12)

    Wits [utilizator]

    Marga, taica, da' cum s-a stiut face aceasta numaratoare in 2009, ati uitat sa numarati in 3 ani?
    Acesta poate fi unul din simptomele specifice primului stadiu in Alzeimer, nu e o veste prea buna.
    Refresh acordat gratis: din 2009 pana acum au emigrat si mai multi romani, asadar ar trebui sa inmultiti nr de sectii de votare nu sa-l reduceti, ori cel putin pastrati numarul anterior.
    Use some logic, you don't need to make a doctoral school for this now, do you?
  • +13 (13 voturi)    
    Un comunist sinistru (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 18:14)

    Jack Inghoff [anonim]

    "Daca vor cere comunitatile". Doar e un mizilic care se aplica reactiv, nu proactiv, de parca n-ar fi obligatia MAE sa puna la dispozitia cetatenilor din strainatate sectii de vot.
  • +7 (7 voturi)    
    Comunistilor :) (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 18:41)

    Vizitiul [utilizator]

    Pai ne credeti prosti? Pai o astfel de cerere trebuie solutionata in 30 de zile, adica o veti solutiona dupa referendum, comunistilor!
  • +4 (4 voturi)    
    parasutele useliste (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 18:44)

    florin_f [utilizator]

    ce impocrizie, pai am vazut de fiecare data ca sa stat la imense cozi ca sa voteze lumea, la Barcelona, la Roma, Torino, Paris, Londra..... deci chiar si astea care sunt sunt prea putine.
    Frica lor este de electoratul din diaspora care este foarte bine informat, care simte la fata locului dezastrul produs de AntoPontisti.
    Nr de secti trebuie estimata si pusa la dispozite dupa nr de cetateni romani estimati.
    Spania cu aproximativ 1 milion, Italia cu peste 1 milion, franta, germania.
    Frica e ca marea parte de votanti vor fi din diaspora care si asa voteaza cu Basescu.
    Dara de ce le frica de aea nu scapa.
    Ponta, numai poti sa dormi noaptea, ai tot motivul!
  • +4 (4 voturi)    
    sa vorbim (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 18:46)

    visio [utilizator]

    nenea marga, esti platit sa gandesti si sa rezolvi lucrurile la timp; hai ca nu te mai retin; vezi cum faci si pe cine bagi in comisiile electorale ca usl a fost ocupat sa schimbe toate ambasadele, sa isi puna oamenii lor numai sa fure mai usor...
  • +5 (5 voturi)    
    Iata omul neom ! (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 19:02)

    uzurpatorul [utilizator]

    Intelege cineva rationamentul acestui individ care are indrazneala sa stea pe scaunul de ministru de externe al tarii noastre ? Iat cum zice el: Romanii din diaspora ,sa ia legatura unii cu altii si sa se numere cati vor sa voteze si cati nu,dupa care sa-l anunte pe Marga,pentru ca el sa infiinteze sectii de votare in raport de aceasta. El nu asigura sectii de votare in functie de numarul inscrisilor pe liste cum scrie legea si cum este normal sa fie ,ci ,potentialii votanti trebuie sa-si anunte in prealabil intentia de vot. Pai ,pe ce lume traieste Marga ,fratilor ? Acest om e intreg la cap ? Iata cum gandeste Marga si vedeti cum gandeste intregul guvern usl cu de la Dan Voiculescu pornire. Asa gandeste Dan Voiculescu. El a intors totul cu fundul in sus si vrea sa convinga pe toata lumea ca asa este normal sa fie. El cu Fenechiu si cu Nasatse si cu Catalin Voicu si alti nenorociti cu care useleul este intesat,sunt infracori,hoti si banditi cu dosare penale sau condamnati deja,iar ei striga in gura mare ca Basescu este vinovat ei fiind curati ca lacrima. Am vazut-o pe proaspata primar al Craiovei afirmand fara sa clipeasca faptul ca Basescu a furat flota. Eu l-am auzit si vazut pe Basescu explicand ca Vacaroiu a semnat documentele prin care s-au vandut 25 de nave de mare tonaj,iar restul au fost trecute in fondul proprietatea si acest fond le-a vandut printr-un oarecare DIMA. Cine este acest Dima ,ramane de vazut.Basescu,in calitate de ministru al transporturilor nu a facut decat sa scoata de sub pavilion romanesc navele deja vandute. A scoate o nava pe care Vacaroiu sau Dima a vandut-o , de sub pavilion romanesc nu inseamna a o vinde.Olguta Vasilescu minte si imprastie zvonuri mincinoase, asa cum ne-a obisnuit si asa cum o fac toti uselistii.Minciuna si dezinformarea este adevarul lor ,care-i va baga in mormantul istoriei. Privind-o pe aceasta scorpie,am observat ca sub masca unei frumuseti aparente se ascunde hidosenia sufletului ei de scorpie veninoa
  • +4 (4 voturi)    
    program zzz; (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 19:02)

    The Knight [utilizator]

    Acest pachet de Margarină este folositor pentru penetrare ușoară în MS-Dos Ponta din exterior. If Marga = corupție, then do begin. Ctrl+A + Ctrl+X. Direcția Mother Russia. If Antonescu = false then Somn = true, uses crt, graph1, graph2; cls; do begin
  • +5 (5 voturi)    
    Pentru Presedinte (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 19:09)

    Pentru Presedinte [anonim]

    Trebuie sa creasca punctele de votare, limitarea acestora inseamna in fapt o limitare a dreptului la vot.

    www.facebook.com/pentrupresedinte
  • +5 (5 voturi)    
    Petitie (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 20:02)

    Alexandra Dumitriu [anonim]

    Pentru cine vrea mai multe sectii de votare in strainatate, semnati petitii ca cea de mai jos sau trimiteti mailuri la MAE:

    https://www.change.org/petitions/guvernul-romaniei-ministerul-de-externe-al-romaniei-deschiderea-mai-mult-sectii-de-votare-pentru-romanii-din-diaspora#
    • +1 (1 vot)    
      Drepturile omului, (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 22:20)

      romanca [anonim] i-a raspuns lui Alexandra Dumitriu

      Dragi romani din diaspora daca nu se pun la dispozitia noastra suficiente sectii de votare trebuie sa apelam la Organizatia internationala a drepturilor omului.Dreptul de vot al fiecarui cetatean este scris in constitutie.
      Sa mergem cu totii la vot pt ca acesti comunisti sa plece odata pt totdeuna din viata noastra,in Romania sa fie respectate legile si constitutia sa nu ne mai faca de ris in CE si pe tot globul.
      JOS COMUNISII!
    • 0 (0 voturi)    
      Referendum (Duminică, 15 iulie 2012, 14:30)

      Alexandra Dumitriu [anonim] i-a raspuns lui Alexandra Dumitriu

      Apreciez faptul ca sunt atat de multe persoane care reactioneaza la decizia MAE, dar nimeni nu va lua in considerare comentariile de pe acest forum ... Daca vreti sa ajutati, va rog semnati petitia de mai sus. Momentan sunt doar 112 voturi stranse, dar sunt sigura ca interesul e mult mai mare. Daca toata lumea care a reactionat impotriva limitarii numarului de sectii de votare ar semna, am avea cum raspunde ministrului Marga ...
  • +1 (1 vot)    
    cum e cu Putin ? (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 20:47)

    roman [anonim]

    D-le Marga , cind ati preluat mandatul ati inceput sa-i aduceti ode lui Putin! sunteti de partea Rusiei sau cum? Da-i in ma-sa de UE si americani!
  • +1 (1 vot)    
    intrebare (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 21:36)

    marele anonim [anonim]

    Comunitatile/persoanele care considera ca nu au avut conditii de a vota (distante foarte mari) sau nu au putut vota stind la cozi infernale s/ar putea plinge direct la Bruxelles? Se pot formula acele plingeri cit mai frumos posibil pentru a nu deningra tara/usl/guvernul/ministrul externist?
  • +1 (1 vot)    
    De ce votam? (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 21:39)

    Raju [utilizator]

    Pentru a fi siguri ca Ponta nu trece voi sta acasa si voi bea o sticla de sampanie cu prietenii in cinstea lui Traian.
  • +1 (1 vot)    
    PROTEST ! (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 21:51)

    ing.Die Nicolae Alexandru [anonim]

    ASOCIATIA "ROMENI DI PADOVA"
    Din 2007 romanii din Padova au avut la dispozitie sediu electoral pentru rundele electorale desfasurate in tara.
    La Padova sunt peste 10 mii de rezidenti romani !
    Actualul guvern de la Bucuresti a gasit de cuviinta sa ne frustreze de acest derpt constitutional devnit rutina la Padova.
    Domnilor din " turnul de fildes" va invitam sa luati aminte ca diaspora reprezinta jumatate din Romania (10-13 milioane de pribegi an toata lumea ).Contributia noastra la balanta financiara a Romaniei fiind determinanta !
    Decizia noului guvern de la Bucuresti de a reduce sediile electorale din Italia ,in particular Padova,constituie un afront la adresa noastra ,a romanilor ce trudim an occident ,pe care nu-l putem accepta !
    Va vom judeca dupa fapte !
    Sa auzim si de bine .
    De la Padova
    ing.Die Nicolae Alexandru-Presedintele Asociatiei "Romeni di Padova"
  • +2 (2 voturi)    
    Marga ar trebui sa nu mai predea la Hebrew (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 22:56)

    Grammaticus [anonim]

    University tocmai "the European University" dupa ce a fost si e partas cu un hot in guvern.
  • +1 (1 vot)    
    Scandalos (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 23:18)

    Manu [anonim]

    In Sardinia,Italia, la referdendumul trecut exista o singura sesctie de votare, in Olbia (un orasel port). Anul asta am sperat sa se mai deschida cel putin una in Cagliari (orasul principal de pe insula). In schimb ce au facut? In Sardinia NU mai exista sectie de votare, au exclus-o si pe cea din Olbia!
    Cu alte cuvinte, este imposibil sa mergi la vot, pt ca iti ia o noapte sa traversezi cu bacul, si inca una inapoi, sau ma rog, mergi cu avionull!!! Adica nu se poate asa ceva. Familia mea locuieste acolo, eu voi fi in vizita in acea perioada, si cam imposibil sa mergem toti la cea mai apropiata sectie de votare, pe continet. Ca si cost, ca si timp, ca si tot! Deja planuiam sa mergem cu masina in Olbia, inainte sa publice lista sectiilor de votare! Si desi e al naibii de departe si asa, macar iti ajunge o singura zi , dus intors plus ca nu te costa atat de mult.
    MIe mi se pare inadmisibil, si asta numai pentru ca usl nus-i asuma un referendum fair play!
  • +1 (1 vot)    
    Dar de ce le-ati scazut numarul? (Duminică, 15 iulie 2012, 4:48)

    Bogdan [anonim]

    Pai bine mai fratilor, intii le luati si dupa aia spuneti ca daca vrem sa cerem mai multe.
    Voi sunteti normali ?
    Domn' Dino de Externe, tare esti mata binevoitor ....
    Hai ca sinteti ridicoli de stupizi, sau ne credeti complet prosti si aiuriti !!
  • +1 (1 vot)    
    sectii devotare (Duminică, 15 iulie 2012, 5:36)

    Nicolae Corcodoaie [anonim]

    Locuiesc in Irlanda, sper ca sectia de votare a Ambasadei Romaniei sa functiuneze,trebuie sa pot vota pe presedintele Basescu.USL mergeti la .....naiba...Comunistoizi..fara scrupule
  • +2 (2 voturi)    
    Tovarasu' Marga.. pai nu este greu de loc (Duminică, 15 iulie 2012, 8:42)

    Inna100 [utilizator]

    Nu-ti mai bate capsoru' matale. LASATI TOATE SECTIILE DE VOTARE DIN STRAINATATE SA FUNCTIONEZE , asa cum a fost si pana la puci, si gata cu prefacutele griji pentru noi. Economiile sa le faceti la pungile cu zahar si ulei , galeti, si la autobuzele cu care o sa-i carati pe "votantii" vostri acolo unde este nevoie , pentru a va indeplini opera!
    Stiu ca va ingrijoreaza ca, neavand cum sa platiti pensiile " municipale" promise la locale, pensionarii s-ar putea trezi din naivitate si sa se razgandeasca cu votul, da' vedeti voi, ca sunteti priceputi la a scorni ceva. Dac ingrijorarea va fi reala, bagati benzina la propaganda antenista ... ei nu se dau in laturi de la nimic...
  • 0 (0 voturi)    
    termen (Duminică, 15 iulie 2012, 13:51)

    ariciu [anonim]

    Probabil trebuie sa ceara cu 60 de zile in avans, au uitat comunistii sa precizeze :)
  • 0 (0 voturi)    
    folosit (Duminică, 15 iulie 2012, 14:12)

    baboi [anonim]

    De asemenea specimene sau folosit hitler si stalin; asta se intampla in anii '30 secolul XX.. Acum suntem in secolul XXI a doua decada si datorita unor indivizi care si-ar vinde si sufletul pentru bani (datorita lipsei unui elementar BUN SIMT - "7 ani de acasa "), Romania, natia romana, este aruncata inapoi in timp cu cel putin 90 ani. Singura cale de revenire la normalitate este PREZENTAREA LA VOT. Daca stam acasa, ca dobitoacele in grajd, ne meritam soarta. Puneti in balanta bunului simt si comparati cine condamna (toate cancelariile europene) si cine sustine (iliescu, varanu felix si toti infractorii subordonati lor in frunte cu HOTULponta si CHIULANGIULantonescu) actiunile usl..
  • 0 (0 voturi)    
    informatia e putere (Duminică, 15 iulie 2012, 14:41)

    baimareanka [anonim]

    avem nevoie de o harta si informatii precise unde se poate vota (cu DA sau NUU). in toata diaspora. Stiti cumva unde exista aceasta informatie?
    Apoi, mergem sa votam: cat de dimineata (remember cozile, programul scurtat, etc), cat mai multi....
    Si cat de des....:))
    Spuneti DA lui NU!
  • 0 (0 voturi)    
    Patru sectii de votare in SUA (Miercuri, 18 iulie 2012, 7:35)

    Alice SUA [anonim]

    Romanii din Miami, Florida au de parcurs 1200 de mile pana la Washington D.C. ca sa voteze. Cei din Atlanta, GA au 650 de mile; cei din Texas vreo 800 -1000 de mile pana la cea mai apropiata sectie de votare s.a.m.d. Este un abuz grosolan! Aveti contract cu companiile aeriene din SUA? Faceti vot electronic, prin corespondenta, aduceti-ne urna mobila daca nu sunteti in stare sa ne deschideti sectii de votare. Noi suntem cetateni romani si avem dreptul sa votam. Nu e treaba noastra sa cerem sectii de votare, e obligatia voastra sa ne asigurati conditii sa votam daca vreti. Referendum. Noi cerem sa ne respectati un drept fundamental - dreptul la vot.


Abonare la comentarii cu RSS


Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică