Comisia Europeana pregateste o scrisoare de oprire a unei plati la autostrada Arad-Nadlac. Sunt suspiciuni de frauda

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 13 iulie 2012, 17:24 Actualitate | Esenţial

Comisia Europeana pregateste o scrisoare de intrerupere a uneia din platile solicitate de catre Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale (CNADNR) pentru un contract de constructie a autostrazii Arad-Nadlac in contextul in care au fost identificate "iregularitati si suspiciuni de frauda", anunta Mediafax.

Posibilitatea intreruperii platilor este mentionata intr-un document oficial obtinut de agentia Mediafax si redactat dupa discutia pe care ambasadorul Romaniei la UE, Mihnea Motoc, a avut-o in urma cu zece zile, la 3 iulie, cu Walter Deffaa, directorul general al DG REGIO (Directoratul General pentru Politica Regionala al Comisiei Europene) si Angela Martinez-Sarasola, sefa Unitatii pentru Romania din cadrul acestui directorat.

In aceasta discutie, reprezentantii Comisiei Europene au transmis mai multe nemultumiri in contextul existentei unui risc ridicat de suspendare a programelor gestionate de DG REGIO.

"In ceea ce priveste POS Transporturi, oficialul Comisiei a precizat ca, in contextul identificarii unor iregularitati si a unor suspiciuni de frauda, in prezent se afla in pregatire o scrisoare cu privire la intreruperea uneia din platile solicitate de catre CNADNR pentru un contract de lucrari legat de constructia unei autostrazi", se arata in document.

Surse oficiale au declarat agentiei Mediafax ca autostrada vizata de acest caz este Arad-Nadlac.

Constructia autostrazii Nadlac-Arad a fost impartita in doua loturi, pe o distanta totala de apropae 39 kilometri. Primul va fi executat de asocierea romano-portugheza Romstrade-Monteadriano Engenharia e Construcao-Donep Construct, pentru 115,8 milioane euro, iar lotul al doilea trebuie proiectat si executat de compania germana Alpine Bau, valoarea contractului fiind de 124,45 milioane euro.

Finantarea este asigurata din Fondul de Coeziune al Uniunii Europene.

Lucrarile au inceput in toamna anului trecut, termenul de finalizare a ambelor tronsoane ale Autostrazii Nadlac-Arad fiind anul 2013.

In luna martie, ministrul Transporturilor de atunci Alexandru Nazare le-a reprosat constructorilor autostrazii Nadlac-Arad intarzieri la derularea lucrarilor, el cerandu-le sa isi dubleze capacitatile de lucru pentru a finaliza asfaltarea in acest an.

Romania nu mai trimite catre Comisia Europeana cereri de rambursare pentru patru programe operationale incepand cu 1 iulie si pana la o data care urmeaza sa fie decisa, interval in care Executivul comunitar va analiza daca autoritatile romane au respectat conditiile asumate la finele anului trecut.

Cele patru programe operationale pentru care nu mai sunt trimise cereri de rambursare sunt legate de sectorul regional, de mediu, de transport si de competitivitate.

Oficialii CE deruleaza, in perioada 5-17 iulie, misiuni de audit pentru cele patru programe.

In decembrie 2011, Comisia Europeana (CE) a permis reluarea platilor catre Romania pentru aceste patru programe, dar cu conditia ca autoritatile de la Bucuresti sa indeplineasca pana la sfarsitul lunii iunie 2012 o serie de cerinte legate de organizarea interna a autoritatilor de management si de achizitiile publice.


Citeste mai multe despre   




















Articol sustinut de Superbrands

JW Marriott, orasul din mijlocul orasului

Unul din cei mai mari jucatori de pe piata hoteliera locala, hotelul JW Marriott Bucharest Grand Hotel si-a castigat in cei 17 de existenta reputatia de un oras in mijlocul orasului datorita impresionantei desfasurari de produse si servicii: 402 camere si apartamente elegante, cele mai mari camere de 5 stele din zona, cu o suprafata medie de 36.8 mp, sase restaurante si lounge-uri, 12 sali de evenimente, dintre care doua ballroom-uri ce pot gazdui impreuna pana la 1.200 de persoane. Cladirea mai adaposteste un centru de fitness si spa, cu piscina interioara, o galerie de magazine de branduri internationale de lux ce acopera o suprafata de peste 2.700 mp, spatii de birouri de 11.000 mp si o parcare generoasa de 550 de locuri.

3424 vizualizari

  • +12 (12 voturi)    
    UIte d-aia nu vor politicienii bani de la UE! (Vineri, 13 iulie 2012, 17:26)

    CezarN [utilizator]

    Exact acest este motivul pentru care guvernantii (TOTI) nu au dorit si nu doresc bani de la UE: nu pot fura din ei, nu merge parandaratul!
  • -6 (16 voturi)    
    Șoarecii din grotă se îmbată cu aer de stâncă (Vineri, 13 iulie 2012, 17:32)

    The Knight [utilizator]

    Hopa, proiectul de pe vremea guvernării PDL, ghidată de căpitanul atotputernic megaloman Traian BăȘescu? Nu pot să cred. Ce aveți mă UE, v-ați lovit la cap, vreți să îl linșeze oamenii pe tiran?
  • +2 (10 voturi)    
    S-a terminat cu joaca.. (Vineri, 13 iulie 2012, 17:45)

    EuM [utilizator]

    De furat, au furat toti.. Stim clar.. Comisia a rabdat .. a rabdat...
    Da', Ponto, le-au venit dracii astora din UE dupa nenorocirile pe care le-ati facut.
  • +3 (9 voturi)    
    Hai sa plecam naibii din tara asta, (Vineri, 13 iulie 2012, 17:51)

    anonim1234 [utilizator]

    pe bune, eu m-am cam saturat. Numai hoti peste tot.
    • +3 (3 voturi)    
      vorbe din bătrâni: (Vineri, 13 iulie 2012, 22:14)

      IoanB [utilizator] i-a raspuns lui anonim1234

      - Băi ţarane îţi arde satul!
      - Nu-i nimic, mă mut în altu'...alţi bătrâni mai înţelepţi şi patrioţi ziceau: "Apa trece pietrele rămân"
  • +3 (9 voturi)    
    Pontocratia cucereste Romania (Vineri, 13 iulie 2012, 18:07)

    V.R. [utilizator]

    Gata, s-a terminat! De-acum inainte trebuie sa ne obisnuim cu ideea ca nu vom mai primi nici macar 1 eurocent de la Brussel.

    Vom ramane cu autostrada Soarelui + cele facute sub Boagiu. Si cam atat.
    • 0 (10 voturi)    
      e vara (Vineri, 13 iulie 2012, 18:30)

      Xu [anonim] i-a raspuns lui V.R.

      Ochelarii de cal si insolatiile sunt la moda. Verifica te rog cine a facut proiectul, cine l-a verificat (inainte de trimitere la UE), cine se afla in spatele Romstrade si apoi comenteaza aici.

      Nesimtirea n-are limite la voi postacii pedelici. Poate o sa-mi spui ca suspendarea fondurilor POSDRU (deja de doua ori) este tot din vina lui ponta? La fel ca si monitorizarea care a dus la sistarea finantarii acestor proiecte, monitorizare inceputa cu o luna in urma? Da-i mai bine inainte cu plagiatul sau reactia CE, caci la subiectul asta e de rau pentru partidul tau
  • +6 (8 voturi)    
    Romstrade = hoti (Vineri, 13 iulie 2012, 18:14)

    popa [anonim]

    este vorba de Romstrade care a luat 22 mil euro ca avans pentru lotul 1 si nu lucreaza nimic.
    Normal ca sunt suspiciuni de frauda.
  • -3 (7 voturi)    
    Cum.. aici niciun comentariu?! nu cred... hai hai (Vineri, 13 iulie 2012, 18:18)

    gabriel [anonim]

    asteptam pozitii de forta acuze etc...

    hai postacii mei dragi

    doctorasul ponta = colonelul MRU = adormitul crin = cea mai buna nmisitra udrea = etc...

    PLECATI cu totiiiiiii!
  • 0 (4 voturi)    
    Romstrade (Vineri, 13 iulie 2012, 19:13)

    marian [anonim]

    Romstrade a luat avansul de 22 mil euro si a revitatizat Blue Air-ul. In rest asteapta alti bani sa se apuce de treaba, iar la final in loc de 4 mil euro per km o sa se plateasca 7 mil pentru ei si vreo alti 4 mil spaga.
    De cu fondurile europene nu prea merge.
    Silaghi, cu bechtel e bine, acolo nu controleaza EU.
    • +1 (1 vot)    
      hehe..dar al cui e romstradeul? (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 14:13)

      toni [anonim] i-a raspuns lui marian

      si vine ponta si in interviu declara cumca efirma pdlistilor..:)) Uita insa saadauge ca dupa ce-au ajuns la guvernare l-au pus sef la cndar tocmai pe directorul de la romstrade. Care a stat doar 2saptamani in functie timp in care a reusit sa mai semneze cteva 'de bine' pt romstrade. Si cica e firma pdlistilor...ha...
  • +2 (4 voturi)    
    HOTI (Vineri, 13 iulie 2012, 19:34)

    1acolo [anonim]

    Nu-i mai satura Dumnezeu de furat ....
  • -2 (2 voturi)    
    CINSTIT (Vineri, 13 iulie 2012, 22:13)

    vic [anonim]

    USL-ul este de vina!
  • +1 (1 vot)    
    Numai acum i-ati prins ? (Vineri, 13 iulie 2012, 23:36)

    dezamagitul [utilizator]

    Daca primul ministru Mr. paste a furat inchipuiti-va ceilalti cum fura .
    • 0 (0 voturi)    
      e vorba de pdl . (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 10:53)

      adrian8 [utilizator] i-a raspuns lui dezamagitul

      auditul nu se refera la ultimele 2 luni ...

      fi dezamagit pe cine trebuie ...
  • 0 (0 voturi)    
    ... (Sâmbătă, 14 iulie 2012, 9:51)

    nety [anonim]

    Desi era de asteptat ca aici sa nu fie basisti (nci ei nu pot scuza furaciunile firmelor de casa - firma lui Iordache, adica cel cu elicopterul pentru dna Udrea) care sa comenteze, iata ca unii, fie au probleme de rationalitate, fie au lipsit de la impartirea rusinii. Au ne. simti. rea sacomenteze cum ca usl e de vina!!!


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri