Tribunalul Bucuresti a anuntat ca va judeca joi, 28 iunie, cererea de amanare a executarii pedepsei in cazul fostului premier Adrian Nastase, noteaza Agerpres. Initial, Tribunalul Bucuresti fixase pentru 5 iulie dezbaterile pe aceasta cerere, insa instanta a admis o solicitare a avocatilor de preschimbare a termenului de judecata.

Avocatii lui Adrian Nastase au depus luni o cerere de preschimbare a termenului pentru amanarea pedepsei in cazul fostului premier si, de asemenea, o cerere pentru a se comunica daca exista un proces-verbal de incarcerare.

Ion Cazacu, unul dintre avocatii lui Nastase, a declarat luni dimineata ca s-a depus o cerere la tribunal pentru a se comunica daca exista proces-verbal de incarcerare.

''Daca exista acest proces-verbal, atunci vorbim de o stare de detentie, daca el nu exista, vorbim numai de o procedura a punerii in executare nedusa pana la capat, asa cum ati fost informati ieri de Politia Capitalei, care are acel centru de detentie temporar'', a precizat Cazacu, citat de Agerpres.

Avocatul lui Adrian Nastase, Ion Cazacu, a anuntat joi ca aparatorii fostului premier vor formula o cerere de amanare a executarii pedepsei la Tribunalul Bucuresti pe motive medicale.

"Cererea de amanare este o cerere legala, ea poate fi atacata de procuror, procurorul participa la solutionarea ei, decizia este data de un judecator. (...) In aceasta dupa-amiaza va fi depusa cererea de amanare a executarii pedepsei. (...) In situatia in care, de pilda, s-ar admite in mod definitiv cererea noastra de amanare, timp de trei luni dl Nastase nu ar mai putea fi incarcerat", a explicat Cazacu, informeaza Agerpres.

Contestatia in anulare in cazul Nastase, judecata de ICCJ pe 1 octombrie

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a anuntat ca va judeca pe 1 octombrie contestatia in anulare formulata de avocatii lui Adrian Nastase, informeaza Agerpres.

Avocatul fostului premier Adrian Nastase, Ioan Cazacu, a anuntat luni ca a depus la ICCJ o contestatie in anulare la decizia prin care clientul sau a fost condamnat la doi ani de inchisoare in dosarul "Trofeul calitatii".

Cazacu a spus ca va depune actele privind contestatia in anulare, insa nu poate formula motivele acestei actiuni, deoarece nici magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie nu au dat motivarea la decizie.

Cazacu a precizat totusi ca un punct din aceasta contestatie il prevede prescriptia raspunderii penale.

"Consecinta acestei actiuni poate fi redeschiderea cazului cu privire la acel aspect. Noi consideram ca termenul de prescriptie s-a implinit pe 10 iunie", a declarat Cazacu, citat de televiziunile de stiri.

"Am depus o contestatie in anulare prin care punem in discutie anumite motive prevazute de Codul de Procedura Penala. Un punct din aceasta contestatie il prevede prescriptia raspunderii penale. Consecinta acestei actiuni poate fi redeschiderea cazului cu privire la acel aspect - daca in cauza, de exemplu, faptele sunt prescrise din punct de vedere al raspunderii penale. Noi consideram ca termenul de prescriptie s-a implinit pe 10 iunie", a declarat luni avocatul lui Adrian Nastase, Ion Cazacu, citat de televiziunile de stiri.