Consiliului Suprem de Aparare a Tarii se va reuni in sedinta luni, de la ora 17.00, la Palatul Cotroceni, sub conducerea presedintelui Traian Basescu, informeaza Administratia Prezidentiala. Victor Ponta a declarat ca la sedinta va discuta cu presedintele punctele legate de ordinea de zi cu referire la continuarea implicarii tarii noastre in Afganistan si la celelalte probleme care tin de securitatea noastra nationala.

El a evitat sa se pronunte daca va mai discuta cu seful statului despre reprezentarea Romaniei la reuniunea Consiliului European de la sfarsitul saptamanii, adaugand doar ca pentru el este important ceea ce oamenii doresc, nu scandalurile si certurile politice.

Mai mult, Victor Ponta spune ca liderul PNL, Crin Antonescu, copresedinte al USL, isi exprima pozitiile public referitor la suspendarea sefului statului, in numele functiei pe care acesta o are in cadrul Uniunii.

"Din punctul meu de vedere, Crin Antonescu exprima pozitia politica a USL. Pe mine oamenii m-au pus prim-ministru, imi fac datoria ca prim-ministru", a adaugat Ponta.

"Eu trebuie sa ma ocup de locurile de munca, de situatia noastra economica. Restul - scandaluri, certuri cu presedintele... Nu vreau sa discutam. La CSAT discutam despre ceea ce avem pe ordinea de zi a CSAT-ului. In mod sigur, vreau sa discut cu presedintele Romaniei ceea ce am discutat si cu Parlamentul: cum facem ca, in perioada urmatoare, Romania sa aiba o pozitie cat mai puternica, sa obtina in perioada 2014-2020 un buget consistent din partea Uniunii Europene pentru fondurile structurale si de coeziune si mai ales cum facem ca in perioada imediat urmatoare sa imbunatatim ceea ce tine de capacitatea noastra administrativa, pentru ca, iata, am avut si in 2007-2013 alocat in bugetul UE destul de multi bani si de-abia am ajuns la nici 10% absorbtie", a argumentat premierul, potrivit Agerpres.

Pe ordinea de zi a sedintei sunt incluse tematici referitoare la:

1. Fortele si mijloacele pe care Ministerul Apararii Nationale si Ministerul Administratiei si Internelor le pot pune la dispozitie pentru participarea la misiuni si operatii in afara teritoriului statului roman, in anul 2013;

2. Implicarea Romaniei in eforturile comunitatii internationale de reconstructie a Afganistanului;

3. Conceptia privind diminuarea graduala a contingentului national din Teatrul de operatii din Afganistan si incheierea participarii la operatia NATO ¬Forta Internationala de Securitate si Asistenta¬/(ISAF);

4. Desfasurarea, in Romania, a Conferintei Comitetului Militar NATO (MCC) Sibiu, 14-16 septembrie 2012;

5. Activitatile desfasurate si rezultatele obtinute in procesul de prevenire si combatere a evaziunii fiscale;

6. Masurile necesare pentru implementarea unor servicii si sisteme informatice de interes national;

7. Activitatea Sistemului National de Prevenire si Combatere a Terorismului, in anul 2011.

Pe timpul sedintei vor fi abordate si alte subiecte de interes pentru securitatea nationala.

Precedenta sedinta CSAT a avut loc pe 29 martie, iar pe agenda de la acea data au fost incluse tematici referitoare la activitatea desfasurata de Ministerul Administratiei si Internelor, in perioada 2007-2011, in domeniul gestionarii resurselor umane, activitatile desfasurate si rezultatele obtinute in procesul de prevenire si combatere a evaziunii fiscale.