Absolvent de Drept si UNATC, masterand, inspector la ANTS, expert proiecte europene - sunt etape din CV-ul unui tanar care a fost abandonat la 2 luni in maternitate si care si-a luat viata in maini, demonstrand ca si intr-un sistem institutionalizat poti gasi sprijin pentru a urca pe scara sociala, potrivit unui reportaj realizat de agentia Mediafax.

Visinel Balan are 25 de ani, o privire agera, un zambet optimist si increderea oarba ca poti realiza orice in viata daca ti se da macar sansa sa incerci. A fost unul dintre copiii care la doar doua luni a fost abandonat intr-un pat de maternitate. Amintirile lui incep intr-o casa de copii prescolari, fara imaginea parintilor sau a celor 13 frati.

Isi aminteste insa de "casa" in care a crescut cu alti peste 200 de copii, de camera pe care o impartea cu alti 14 si de nuielile primite la talpa daca faceau in pat.

"Dimineata ne trezeam la un 7.00 - 7.30. Daca eram patati sau aveam nevoile facute in pat, ne luam portia de bataie. In general, primeam la talpa", isi aminteste si acum tanarul.

Din perioada de prescolar isi mai aminteste ca niciodata nu ieseau in afara casei de copii, acolo fiind condamnati sa manance, sa faca activitati educative si sa urmareasca telenovelele la care doamnele nu puteau renunta.

"Sigur, ne zbenguiam intr-o curte, pot sa zic mare. Era o curte foarte mare si foarte frumoasa pentru ca era verde. Primavara era vremea noastra, in sensul ca mancam frunze de papadie, cozi de papadie. Erau tot felul de flori pe care le mancam in intregime. Nu stiu cum se numesc, dar stiu ca mancam tot ce era iarba", povesteste Visinel Balan.

Privind cu ochii unui adult la copilaria de care a avut parte, afirma fara retinere ca a trait precum un mic detinut.

"Un minor din penitenciar mananca si doarme. Cam asta este ceea ce am trait si eu in perioada aia", explica barbatul de astazi.

Privilegiat pentru ca era blond, cu ochii albastri

Cu toate acestea, considera ca a fost privilegiat fata de colegii sai. Ochii albastri si parul blond induiosau cu usurinta pe oricine, astfel ca era, deseori, luat acasa la cate o doamna.

"Daca marea parte a copiilor nu aveau voie sa iasa afara, eu am fost privilegiat, pentru ca mergeam la educatoare acasa, la asistentele medicale, la femeile de serviciu. Intr-adevar, pentru multi colegi de-ai mei nu a fost bine. Dar pentru mine, chiar foarte bine. Adica eu am beneficiat de un regim mult, mult mai special decat multi alti copii care au trait alaturi de mine", recunoaste tanarul.

Mare parte din amintirile sale placute din acea perioada au legatura cu micile escapade in cate o familie, finalizate, de fiecare data, cu revenirea la casa de copii.

"Ma dadeam cu capul de pereti. Si persoana care ma luase, nu stiu daca ma ameninta, dar imi spunea: "Pai nu o sa te mai iau! Pai eu te iau si tu vii aici sa-mi faci crize?" (...) Nu ma simteam strain in nicio familie in care am fost. Ma simteam altfel si ma simteam foarte, foarte bine", isi aminteste tanarul, care recunoaste ca se atasa de oricine ii dadea sansa sa petreaca un sfarsit de saptamana sau o sarbatoare intr-o familie.

Prima ruptura puternica pe care a resimtit-o a fost in momentul in care a trebuit sa fie transferat in casa de copii scolari, mutare pentru care cei mici nu erau in niciun fel pregatiti, fiind doar "smulsi" intr-o buna zi de langa "doamnele" care pana atunci le-au fost familie.

"Eram in tabara la Valea Uzului. (...) Pur si simplu m-au smuls de la doamnele care au avut grija de mine cinci ani si mi-au zis ca trebuie sa ma duc la scoala. Pur si simplu am fost luat si la revedere. Dar n-am fost nici macar anuntati, nimic. Pur si simplu ne-am trezit ca ne-au dus in tabara, ne-am intalnit si cu cei mari, cu care urma sa fim colegi, si ne-au luat in ultima zi. Ne-au zis: acesta este autobuzul catre scoala, acesta este autobuzul catre prescolari", isi continua Visinel povestea vietii.

In noua "locuinta", regulile erau altele, iar celor mici nu li se dadea nici macar ragazul de a se adapta. "Cicatricile" psihice dobandite atunci nu s-au vindecat si sunt greu de ascuns chiar si in viata de adult. Visinel recunoaste ca a luptat si lupta cu sine pentru a putea duce o viata normala, care sa nu fie afectata de traumele din trecut. Nu se fereste sa recunoasca ca investeste mult in imaginea sa, pentru ca stie ca o impresie buna de la inceput il scuteste de situatii neplacute. Nu incearca niciodata sa-si ascunda trecutul, dar nu vrea ca acel trecut sa fie vizibil pentru oamenii care abia il cunosc.

"Raportandu-ma la zilele de azi, ducandu-ma prin penitenciar, am vazut ca acolo beneficiezi de niste reguli clare. Drepturile sunt foarte clare: un detinut te poate sanctiona pe tine, ca si lucrator sau angajat al penitenciarului. Sistemul de atunci era de doua ori mai dur decat ce traiesc astazi detinutii. Deci, prima zi de scoala a fost foarte dura, in sensul ca in cinci minute trebuia sa fii spalat, echipat, aranjat si la marginea patului. Cine nu se incadra in acest termen de cinci minute, primea la palma exact cate minute a intarziat. (...) Dupa trei zile de luat la palme, preferam sa ma trezesc mai devreme. Deja se instalase in mine un ceas si ma trezeam mai devreme. Unii chiar preferam sa ne imbracam pe sub patura, ca sa fim in cinci minute langa pat. Atunci mi se parea normal, pentru ca asa era stilul. Astazi mi se pare inuman un astfel de comportament fata de un copil", spune Visinel.

Batut cu coada de matura, pentru un rulment scapat pe scari

Nazbatiile copilariei, care trezesc amintiri placute pentru orice adult, sunt niste rani deschise pentru el. Chiar daca pedepsele nu erau intotdeauna fizice, au lasat urme adanci in personalitatea fostilor copii.

"In momentul in care tu greseai, se aplica un tratament foarte dur. Si cand zic foarte dur... erai dezbracat in pielea goala si plimbat prin toata curtea caminului, ba chiar prin curtea liceului. Erai in picioarele goale, legat de maini si, daca simteau ei, te legau si de picioare. Vroiam sa zic ca un detinut, dar acela e liber. Acesta era genul de tratament in momentul in care tu greseai. De aceea, eu la varsta de noua ani am fugit din casa de copii si am preferat sa traiesc in gara din Comanesti, unde mi-a fost foarte greu".

Fuga din casa de copii a survenit unei batai primite dupa ce un rulment, care juca rolul unei roti pentru un carucior cu care se plimba, a cazut pe niste trepte. Copilul de atunci nu si-a putut explica de ce a fost atat de aspru pedepsit, din moment ce nu a lovit pe nimeni si nici nu a existat vreun astfel de pericol. Pedeapsa care i s-a aplicat atunci nu isi gaseste justificare, in opinia sa, nici macar astazi.

"Personalul de atunci, doamna Celina, m-a chemat de urgenta la ea, in cancelarie, a inchis toate usile si era un hol. Si holul se intunecase tot, a rupt coada de la matura, matura atunci era de lemn, a inchis totul, era bezna si a inceput sa dea. Eu abia imi mai miscam spatele. Luasem o bataie care a fost si va ramane toata viata pe creier. A fost o bataie pe care eu astazi nu mi-o justific. Doar de la un simplu rulment care a cazut pe scari", mai spune actorul de astazi.

In aceeasi zi, insotit de un coleg, a fugit din casa de copii, dupa ce a sarit de la o fereastra de la etajul unu. S-au adapostit in gara din Comanesti, unde mancau doar daca cerseau. Dupa trei zile au plecat catre Targu Ocna, unde experienta evadarii din casa de copii a devenit si mai sumbra.

"Acolo am avut niste experiente nefericite: era sa fiu violat de niste copii care fusesera in casa de copii. Am stat trei zile la Targu Ocna, unde au fost trei nopti foarte dificle: am fost dezbracati, am fost batuti si a fost foarte ciudat ca eu plangeam si ei nu intelegeau. Le explicam ca am fost ca ei, ca am fugit, eram vanat pe spate si era ciudat, pentru ca ei nu te tratau ca pe un coleg al lor. Devenisera foarte rai", povesteste tanarul.

Imediat dupa acel episod au luat calea catre o manastire din Targu Ocna, manastirea Magura, unde au fost nevoiti sa minta ca au bilet de voie pentru a putea fi gazduiti.

"Mie mi-a placut experienta la manastire. Cred ca a fost una dintre cele mai importante in ce priveste evolutia mea. Mi s-a parut cam dura experienta, in sensul ca la noua ani m-a pus sa-i tai cu toporul lemnele. Norocul meu ca erau niste maicute carora si astazi, daca le-as recunoaste, le-as multumi. Veneau pe furis, fara sa stie parintele, si imi taiau ele lemnele. Si imi mai carau si roaba cu lemne, sa le duc la cantina manastirii", isi aminteste Visinel.

Dupa o luna si ceva, minciuna lor a iesit la iveala, insa parintele nu i-a dat afara din prima seara. "Ba chiar m-a luat la el si in fiecare seara imi povestea cat de important este sa ne traim viata", continua tanarul.

Izgoniti din manastire, cei doi au fost sfatuiti sa se intoarca in casa de copii din care fugisera. Teama de a nu fi iar batuti a fost insa prea mare si asa au ajuns sa ceara ajutor unei educatoare din casa de copii prescolari. Desi au fost sprijiniti, primirea in centrul din care au fugit a fost facuta de catre politie.

"A fost sinistru, pentru ca devenisem un tanar care comisese zece violuri, o mie de infractiuni. M-am trezit acolo cu o satra de politisti, am fost trantit de perete, mi s-a pus o placa in spate si au inceput pozele. Pe mine m-au speriat foarte tare. Mi-au spus ca voi fi inchis, ca viata mea a fost distrusa. Eu nu mai puteam sa dorm nopti pentru ca stiam ca voi fi inchis", isi continua Visinel povestea.

Asistenta maternala profesionista

Visinel a trecut prin toate etapele institutionalizarii, de la centrele comuniste cu sute de copii, pana la asistenta maternala profesionista, una dintre solutiile care a satisfacut in cea mai mare parte nevoia de afectivitate a copilului institutionalizat.

Desi este sustinatorul acestei idei, cei doi ani petrecuti in familia asistentului maternal dintr-o comuna bacauana nu au fost lipsiti de griji si de presiuni prea mari pentru un copil.

Consumul de alcool, dependenta de tutun, scandalurile din familie, toate erau parte din viata minorului institutionalizat, care ajunsese sa stranga banii pe care ii primea pentru pachetul de la scoala pentru a cumpara tigari capului familiei, cand lucrurile degenerau.

"Din prima seara au fost niste probleme, pentru ca el era foarte bucuros ca a luat un copil si s-a imbatat. (...) Eu azi spun ca omul acela era de o sensibilitate, avea ceva foarte pur in el. El isi primea acel salariu de la stat, nevasta-sa ii lua banii si el nu se ruga decat sa-l lase sa-si ia tigari. Toate starile, toate devierile de comportament erau cauzate de asta. Cateodata se ineca si in alcool. El imi dadea dimineata bani si eu preferam sa-i tin pentru tigari", mai spune tanarul.

Problemele, care erau initial doar ale familiei, s-au transformat si in conflicte cu copilul.

"Au fost niste conflicte intre noi. Eu mergeam la scoala, ii ceream ajutor si el ma pocnea. El nu accepta sa ma ajute si eu asta nu am inteles. El mai avea un copil, era foarte destept, era olimpic la fizica la nivel international si, cu toate astea, a avut foarte multe probleme cu el, pentru ca a avut multe tentative de suicid", mai povesteste Visinel.

O vreme a ales sa-si petreaca zilele la biserica din sat, unde canta la strana sau il ajuta pe preot la diferite activitati, doar pentru a nu asista la conflictele de acasa. Incet, incet, lucrurile au degenerat atat de mult incat el a preferat sa se lipseasca de "familia" in care ceruse sa intre.

"Eu m-am dus sa-i anunt pe cei din primarie de faptul ca nu mai vreau sa stau si sa fiu transferat, ei m-au sanctionat. (...) A inceput o bataie foarte puternica, eu am lasat un biletel pe masa si am fugit. Am fugit si m-am dus direct la Protectia Copilului din Onesti si am zis ca eu nu mai stau, ca imi este frica sa ma duc acolo. Ei au venit in primele trei luni, au facut evaluarea si dupa aceea nu au mai venit un an si sapte luni, in timp ce obligatia lor era sa vina in fiecare luna si sa vada cum evoluez", spune tanarul, care nu vrea totusi sa ii acuze de neglijenta pe cei de la Protectia Copilului, explicand ca uneori numarul problemelor cu care se confrunta depaseste puterea personalului existent.

"Protectorul"

Odata cu inceperea liceului, in Bacau, a luat sfarsit si etapa asistentei maternale si a inceput ascensiunea catre ceea ce a reusit sa fie astazi.

"Am cunoscut o organizatie neguvernamentala printr-un om care a venit in curtea liceului in ziua de deschidere a anului scolar, m-a cautat cu o poza prin curte. Omul acela mi-a zis ca vrea sa aiba grija de mine. Nu pot sa inteleg cum a ajuns, dar a zis ca vrea sa aiba grija de mine. Domnul Prihoanca se numeste, si am zis: Bine. M-a chemat la dansul si mi-a zis ca trebuie sa evoluez, si imediat m-a bagat intr-o organizatie numita "Ciresarii". Acolo am stat cam doi ani si am inceput sa prind anumite elemente de viata activa. In momentul acela am inceput sa implementez eu proiecte in liceu. Eram presedintele Consiliului elevilor la "Antipa" in Bacau si am zis ca trebuie sa facem proiecte, trebuie sa venim cu ceva nou. Si asa a inceput totul. Am fost foarte, foarte activ, am fost o vreme si olimpic la chimie, matematica, romana", povesteste Visinel.

La sfatul "protectorului" sau, Visinel a cerut sa fie transferat la cel mai bun liceu din Bacau, lucru cu care Directia pentru Protectia Copilului nu a fost de acord, de teama ca nu ar putea face fata cerintelor. In cele din urma, a fost mutat pentru ultimii doi ani.

"N-am fost nici corigent, nici repetent, nici ultimul, am fost la mijloc si am avut media mai mare decat la Antipa. Si nu mi-a venit sa cred ca niste oameni au avut incredere in mine si cu, toate acestea, am zis nu la inceput, pentru ca sistemul mi-a zis nu", spune Visinel.

Cum a ajuns actor

A terminat bacalaureatul cu media aproape 9.00 si s-a inscris la Facultatea de Drept, iar din anul trei de facultate a inceput sa lucreze. Cam in aceeasi perioada a descoperit teatrul.

"M-am dus la o preselectie de artisti la inceput sau tineri care isi incep cariera. Ei organizau un concurs pentru a-si face o trupa de teatru, doamna Beatrice Rancea, regizor. M-am dus la plesneala, cu Gica Petrescu, cu O scrisoare pierduta, pentru ca trebuia sa am muzica, text si dans, si gandul meu a fost ca ma duc sa ma distrez. Din nu stiu cate sute de candidati, am fost singurul baiat selectat. Doamna Rancea mi-a zis ca pot sa dau la UNATC. Si asa am inceput: m-am inscris la UNATC", isi aminteste tanarul, care acum este licentiat in artele actorului, marionete si papusi.

Crezul sau este ca trebuie sa dea inapoi din sprijinul pe care el l-a primit de-a lungul timpului si asa a ajuns sa dezvolte proiecte pentru alti copii si tineri institutionalizati.

"Proiectele pornesc de la o experienta care imi apartine, pornesc de la un cadru bine intemeiat: dorinta de a face ceva pentru a da o sansa, asa cum si mie mi-au dat niste oameni. Am lansat acum o platforma, tineriiviitorului.ro, singura platforma din Romania dedicata exclusiv tinerilor institutionalizati, unde poti beneficia de locuri de munca, modalitati de dezvoltare personala, modalitati de gestionare a resurselor financiare dupa ce parasesti sistemul de ocrotire sociala. Ai sansa sa vizitezi toata Europa si, de ce nu, toata lumea. Deci este o platforma gandita special pentru ei. Deja niste copii din Bacau au beneficiat si au mers in Turcia si se pregatesc de Slovacia. Imi doresc foarte mult sa vin cu un alt aer", spune Visinel Balan.

Convingerea sa este ca minorilor institutionalizati trebuie sa li se dea sansa de a incerca orice cred ei ca ar putea sa faca in viata si sa li se asigure activitati recreative pentru ocuparea timpului liber.

"Eu cred ca le face foarte bine daca sunt activi in sistemul ONG. Mie ONG-ul mi-a schimbat viata si sunt convins ca poate schimba viata oricarui copil, indiferent ca este institutionalizat sau nu".

Despre sistemul de ocrotire de acum crede ca este "superb" in comparatie cu ceea ce a cunoscut el si, desi sunt lucruri de imbunatatit, are convingerea ca pentru copiii institutionalizati de astazi este mai simplu sa isi construiasca un viitor, cu conditia ca ei sa isi doreasca acest lucru si sa munceasca pentru ceea ce vor.