Companiile din Asociatia Romana a Producatorilor Internationali de Medicamente (ARPIM) si cele ale Asociatiei Producatorilor de Medicamente Generice din Romania (APMGR) solicita suspendarea legii taxei clawback, pe care o considera nesustenabila, se arata intr-un comunicat.

In opinia producatorilor, cuantumul taxei clawback este nesustenabil pentru industrie, ea reprezentand peste 400 milioane de Euro pe an, o medie de 33.6% din totalul vanzarilor compensate ale producatorilor de medicamente, peste impozitele aferente oricarei societati comerciale seste unica in Europa in aceasta forma.

Posibila disparitie a unor medicamente compensate sau gratuite, retragerea unor producatori de pe piata si inchiderea unor unitati de productie pot avea un impact sever asupra starii de sanatate a populatiei, dar si a economiei romanesti, in general.

Ca solutii posibile, acestia propun "suspendarea imediata a legii clawback pana la modificarea in colaborare cu Parlamentul Romaniei si in respectul principiilor economice si al practicilor europene", precum si "bugetarea corecta a nevoii de medicamente din Romania, pornind de la consumul real din anul precedent (6,8 miliarde in 2011), prin rectificarea calculelor gresite care au iesit la lumina cu ocazia transmiterii de catre CNAS a facturilor catre producatorii de medicamente in data de 5 mai 2012."

"Taxa clawback este nesustenabila, iar cuantumurile impuse pentru trimestrul 1 al anului 2012 sunt relevante in acest sens. Incercarea de a forta industria de medicamente sa finanteze intregul deficit din sistemul de sanatate nu poate duce decat la distrugerea acesteia, in detrimentul pacientilor si al economiei romanesti. Producatorii de medicamente generice nu dispun de sumele necesare pentru plata impunerilor din trimestrul I al anului 2012, ei neputand achita obligatia de plata la data scadenta riscand astfel sanctiuni fiscale injuste. De aceea, cerem ca obligatiile de plata aferente trimestrului I 2012 sa fie anulate," a declarat dl. Dragos Damian, Presedintele APMGR.

La randul sau, presedintele ARPIM, Regis Lhomme, a precizat ca, in acest moment, rezolvarea problemei legata de taxa clawback sta in mana Guvernului, companiile neputand suporta sumele cerute.

"In ultimele trei saptamani am avut discutii cu reprezentantii Guvernului in care am explicat pe larg consecintele unei taxe atat de mari. Desi Ministerul Sanatatii a inteles situatia critica cauzata de principiile gresite ale taxei clawback, nu s-a gasit inca o solutie pentru rezolvarea acestei probleme. In acest moment este de datoria noastra sa semnalam iminenta unei crize fara precedent si este responsabilitatea statului de a rezolva aceasta criza generata si agravata pe parcursul ultimilor ani. Producatorii internationali doresc sa sprijine si pe viitor Guvernul pentru mentinerea medicamentelor pe piata insa cer solutii de acoperire a deficitului bugetar al fondului de sanatate si o schimbare radicala a principiilor taxei de clawback, astfel incat ea sa reprezinte un element de control echitabil al pietei si nu unul de blocare a acesteia. Conditiile actuale ale taxei clawback elimina orice garantie ca membrii nostri isi vor putea mentine activitatea la acelasi nivel de implicare in Romania. Credem ca daca vom fi auziti cel putin acum, in al doisprezecelea ceas, lucrurile se mai pot indrepta," a declarat Regis Lhomme, Presedintele ARPIM.

Plata acestei taxe ar obliga companiile farmaceutice sa restranga productia sau importul de medicamente existente pe lista de produse compensate si sa isi reduca personalul pentru limitarea costurilor. Exista si riscul intrarii in insolventa a unor producatori locali de medicamente sau retragerea de pe piata locala a unor producatori internationali, se mai arata in comunicat.

Neplata acestei taxe de catre un producator va aduce cu sine, conform legii, eliminarea tuturor medicamentelor acelui producator din lista de medicamente compensate si gratuite. Toate acestea vor avea efecte negative in special pentru pacienti, care vor fi obligati fie sa recurga la alte scheme de tratament, fie sa isi cumpere din banii proprii medicamentele de pe alte piete europene unde acestea sunt disponibile.

Companiile membre ARPIM si APMGR propun guvernului mai multe masuri de modificare a legislatiei referitoare la taxa clawback:

  • Considerarea pretului de productie ca baza de calcul, eliminandu-se din aceasta adaosurile distribuitorilor si ale farmaciilor, precum si TVA;
  • Calcularea taxei in raport cu bugetul total cheltuit pentru medicamentele compensate in anul precedent;
  • Asigurarea transparentei datelor folosite de CNAS pentru calculul taxei si auditarea felului in care acestea se obtin;
  • Plata taxei sa fie facuta dupa incasarea banilor datorati de statul roman producatorilor de medicamente.

Ministrul Sanatatii, Vasile Cepoi, a povestit intr-un interviu pentru HotNews.ro de acum doua saptamani situatia creata la inceputul acestei saptamani atunci cand "producatorii de medicamente erau dispusi sa creeze o situatie mediatica critica in sanatate". Demonstratia de forta a producatorilor de medicamente a fost generata de cuantumul facturilor pentru taxa de clawback, trimise in urma cu o saptamana de fostul presedinte al CNAS, Lucian Duta. Premierul Victor Ponta a etichetat actiunea fostului presedinte CNAS ca fiind "nu doar neeleganta, ci chiar ilegala".

Vasile Cepoi:

  • "Taxa de clawback este singurul mecanism de control al pietei medicamentelor. Problema este ca, asa cum e formulata legislatia in prezent, se pare ca poate duce la riscul retragerii de pe piata a unor medicamente. Daca acestea vor fi medicamente fara alternativa terapeutica sau cele care dau pretul de referinta, atunci riscam sa avem o problema foarte mare."
  • "In momentul de fata, asupra acestui risc ne-au atras atentia producatorii de medicamente. Va aduceti aminte de evenimentul cu morfinele? Eu am avut ulterior mai multe intalniri pe aceasta tema cu dansii. In momentul de fata analizam cu CNAS si Ministerul de Finante care sunt riscurile aplicarii taxei in aceasta forma si ce solutie sa gasim pentru ca pe de o parte sa nu pierdem controlul pietei si pe de alta parte sa nu ne trezim ca ne vor lipsi medicamentele de care avem nevoie sau sa ne creasca costurile la medicamente prin retragerea medicamentelor care dau pretul de referinta."
  • "Taxa de clawback ramane sigur, doar modul ei de aplicare va trebui reanalizat."