Institutul National de Hidrologie si Gospodarire a Apelor a actualizat, vineri, avertizarile Cod Portocaliu si Cod Galben de inundatii, acestea urmand sa intre in vigoare in aceasta dupa-amiaza si sa expire sambata la ora 16.00. Cele 10 bazine hidrografice vizate de inundatii sunt: Timis, Barzava, Moravita, Caras, Nera, Cerna, Jiu superior si mijlociu, Olt, Prahova inferioara, Putna mijlocie si inferioara. Potrivit hidrologilor, citati de Agerpres, in perioada 25 mai, ora 13.00 - 26 mai, ora 16.00, se mentine avertizarea de Cod Portocaliu pe raul Motru si pe afluentul sau Cosustea (judetul Mehedinti).

Totodata, se mentine Codul Galben de inundatii pe raurile din bazinele hidrografice: Timis, Barzava (judetele caras Severin si Timis), Caras, Nera, Cerna (judetul Caras Severin), Jiu si afluentii sai din sectorul Iscroni - amonte Podari (judetele Hunedoara, Gorj, Mehedinti si Dolj), pe Olt sector Feldioara - Hoghiz (judetul Brasov), pe Raul Negru aval s.h.Reci (judetul Covasna), pe afluentii Oltului inferior (judetele Valcea si Olt), Prahova inferioara si pe afluentul sau Cricovul Sarat (judetele Prahova si Ialomita) si pe Putna sector aval s.h. Colacu (judetul Vrancea).

In intervalul mentionat, se vor semnala scurgeri importante pe versanti, torenti, paraie, rauri necadastrate si cresteri de debite si niveluri pe rauri cu depasiri ale Cotelor de aparare.

Noua avertizare a fost deja transmisa catre Ministerul Mediului si Padurilor, Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Administratia Nationala Apele Romane, Ministerul Administratiei si Internelor, S.C. Hidroelectrica S.A., si Administratiile Bazinale de Ape: Banat, Jiu, Olt, Ialomita-Buzau si Siret.

Fenomenele semnalate de catre hidrologi se pot produce si pe unii afluenti de grad inferior ai raurilor vizate si pe cursurile de apa necadastrate.

In aceste conditii, specialistii impun urmarirea evolutiei situatiei hidrometeorologice, in conformitate cu Regulamentul privind gestionarea situatiilor de urgenta generate de inundatii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la constructii hidrotehnice si poluari accidentale.