Corpul de control al ministrului Muncii se afla, marti, la Casa Nationala de Pensii Publice, pentru a verifica daca masurile dispuse de Curtea de Conturi au fost respectate si pentru a stabili cauzele care au dus la plata incorecta a unor indemnizatii, au declarat, pentru Mediafax, surse oficiale.

Sursele citate au precizat ca vor fi verificate datele din raportul Curtii de Conturi si daca au fost respectate termenele prevazute pentru remedierea deficientelor.

De asemenea, corpul de control al ministrului Claudia Boghicevici urmeaza sa stabileasca din ce cauza s-a ajuns in situatia de a se plati incorect indemnizatiile pentru revolutionari si pentru sotul supravietuitor.

Purtatorul de cuvant de la Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale (MMFPS), Liviu Iolu, a confirmat marti, ca ministrul Claudia Boghicevici a dispus verificari la Casa Nationala de Pensii Publice (CNPP), precizand ca acestea au inceput in urma cu cateva zile.

"Corpul de control al ministrului se afla la Casa de Pensii, dar verificarile au inceput de cateva zile. Ministrul a cerut reverificarea raportului intocmit de Curtea de Conturi. De asemenea, se va stabili cum a fost posibila plata incorecta a indemnizatiilor pentru revolutionari si pentru sotul supravietuitor", a declarat purtatorul de cuvant de la MMFPS.