Senatorul PDL Marius Necula, despre care deputatul Mihail Boldea a spus, luni, in fata judecatorilor ca l-a rugat sa apeleze la cunostintele sale pentru a-i obtine o adeverinta de la Arhivele statului, a venit, vineri dimineata, la sediul DIICOT Galati, unde a fost audiat de procurori, transmite Mediafax.

Marius Necula a ajuns, vineri, la ora 10.00, la sediul DIICOT, declarand procurorilor ca nu are nicio legatura cu cazul Boldea.

El a sustinut ca decis sa faca declaratii in fata procurorilor, dupa ce, saptamana trecuta, la judecarea recursului arestarii lui Boldea, acesta din urma l-a acuzat ca i-ar fi cerut 15.000 de euro pentru a-i oferi documente din Arhivele Nationale.

"In urma declaratiilor aberante facute de catre inculpatul Mihail Boldea am vrut sa clarific situatia. Am declarat procurorului de caz ca nu cunosc nimic in legatura cu acest subiect si ca nu am nicio legatura cu faptele savarsite de Mihail Boldea. El trebuie sa raspunda pentru tot ce a facut", a declarat Necula, la iesirea din sediul DIICOT, unde a stat aproximativ 30 de minute.

Deputatul Mihail Boldea a spus, luni, in fata judecatorilor instantei supreme, ca l-a rugat pe senatorul Marius Necula sa apeleze la cunostintele sale pentru a-i obtine o adeverinta de la Arhivele statului in legatura cu instrainarea unuia dintre imobilele pentru care este cercetat in dosarul DIICOT.

Mihail Boldea a declarat, la completul de cinci judecatori al instantei supreme care a judecat recursul fata de arestarea lui preventiva pentru 30 de zile, ca in cazul unuia dintre imobilele pentru care este cercetat a apelat la senatorul Marius Necula, cerandu-i ca, prin cunostintele acestuia, sa ii obtina o adeverinta de la Arhivele statului, care ii era necesara la tranzactionare.

Boldea le-a aratat judecatorilor ca senatorul Necula i-ar fi spus la acel moment, in prezenta consilierului sau personal, "numitul Bivol", ca ii poate face rost de adeverinta respectiva, dar ca interventia il va costa 15.000 de euro.

Deputatul Mihail Boldea a precizat ca la o intalnire ulterioara cu senatorul Necula, acesta i-ar fi dat adeverinta respectiva, semn ca a apelat la cunostinte, obtinand astfel documentul, dar nu a precizat daca pentru acea adeverinta s-au platit banii ceruti.

Totodata, Boldea a mai aratat ca i-a spus senatorului Necula la acel moment ca in legatura cu tranzactia imobilului respectiv el are de primit in caz de reusita un comision de 5.000 de euro.

In replica, Necula sustinea ca declaratiile deputatului Mihai Boldea reprezinta "o razbunare a unui omulet care nici macar acum nu intelege ca minciuna si rautatea l-au adus aici".

"Este doar o razbunare a unui omulet care nici macar acum nu intelege ca minciuna si rautatea l-au adus aici", spunea Necula.

In 20 martie, Camera Deputatilor a emis eviz de retinere, perchezitie si arestare in cazul deputatului Boldea (fost PDL).

In 23 martie, Boldea a contactat ziaristi spunandu-le ca se afla in Congo si ca vine singur in tara, nefiind nevoie sa vina Politia dupa el.

Boldea fusese dat in urmarire dupa ce Inalta Curte de Casatie si Justitie a emis pe numele lui un mandat de arestare in lipsa.

In 25 martie, Boldea a cerut asistenta judiciara la Consulatul din Nairobi (Kenya), ulterior fiind adus, sub escorta, cu un avion in tara, unde a fost incarcerat.