Barbatul care ar fi spart e-mail-urile lui Traian Igas, Vasile Blaga si ale altor oficiali va fi cercetat in libertate, dupa ce Judecatoria Sectorului 5 a respins, miercuri, cererea procurorilor DIICOT de arestare preventiva si a decis ca acesta sa nu paraseasca tara in perioada cercetarilor, informeaza Mediafax.

Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au cerut, miercuri, Judecatoriei Sectorului 5 arestarea preventiva a unui fost jandarm din Constanta, Florin Nicolae, suspectat ca ar fi spart e-mail-urile mai multor oficiali, printre care si cele ale fostilor ministri de Interne Traian Igas si Vasile Blaga.

Instanta a respins propunerea procurorilor DIICOT si a stabilit in cazul barbatului interdictia de a parasi tara pentru o perioada de 30 de zile.

Decizia poate fi contestata de procurorii DIICOT la Tribunalul Bucuresti.

Fostul jandarm a fost audiat, marti, de procurorii DIICOT, la sediul central, pe numele lui fiind emisa ordonanta de retinere pentru 24 de ore, pentru accesarea fara drept a unui sistem informatic.

Potrivit unor surse judiciare, hackerul, fost jandarm, este din Constanta, are 30 de ani si folosea numele "Virgil" cand accesa sistemele informatice.

Fostul ministru de Interne Vasile Blaga, presedinte al Senatului, a declarat, miercuri, ca si e-mail-ul sau a fost spart de fostul jandarm din Constanta.

Intrebat daca si el se afla printre oficialii ale caror e-mail-uri au fost sparte de catre fostul jandarm, Vasile Blaga a raspuns: "Am inteles acum de la colegi ca da, dar sa isi faca justitia datoria. Trebuie sa recunosc ca nu am simtit".

Intrebat daca a primit e-mail-uri ciudate sau daca de pe contul sau au fost transmise de catre hacker e-mail-uri, Blaga a raspuns negativ.

"Nu am primit, dar se pare ca un e-mail pe care nu l-am transmis a ajuns si la domnia sa. Nu am nimic de ascuns", a mai spus fostul ministru de Interne.