Prefectul de Constanta, Claudiu Palaz, a depus la Parchetul Judecatoriei Constanta o plangere penala impotriva primarului Radu Mazare, pentru abuz in serviciu contra intereselor publice, pentru ca nu a dispus demolarea celor doua hoteluri detinute in municipiul Constanta de catre George Bosanceanu, scrie Mediafax.

Intr-un comunicat transmis miercuri, prefectul Claudiu Palaz spune ca, desi Primaria Constanta trebuia sa treaca, inca de la sfarsitul anului trecut, la demolarea hotelurilor GEC si Scorillo pe care George Bosanceanu le are la Constanta, pana in prezent nu s-a facut nimic in acest sens.

"Intrucat nici pana in prezent primarul Radu Mazare nu a intreprins niciun demers pentru punerea in executare a ordonantelor procurorului, emise in decembrie 2011, mai exact pentru dezafectarea celor doua imobile ilegale, consider ca se face vinovat de blocarea activitatii judiciare si de incalcarea legii privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii. Precizez ca inactiunea primarului reprezinta un refuz constant de a duce la indeplinire atat prevederile legale, cat si ordonantele procurorului, motiv pentru care am solicitat admiterea plangerii pentru savarsirea de catre primarul Mazare a infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice", spune prefectul Claudiu Palaz.

El precizeza ca in acelasi dosar s-a dispus si demolararea anexelor construitre ilegal la Hotelul Histria din Mamaia, de catre Inspectoratul de Stat in Constructii Constanta, dispozitie pusa in aplicare la sfarsitul anului trecut.

"Aceasta (demolarea unor anexe la Hotelul Histria -n.r.) s-a si concretizat sub directa mea coordonare, fiind necesara si interventia Politiei si Jandarmeriei, ceea ce demonstreaza ca daca se vrea se poate. In ceea ce-l priveste pe Mazare, constat ca nu face niciun pas pentru a trece la demolarea hotelurior construite ilegal de catre Bosanceanu, desi are cadrul legal si sprijinul structurilor statului, dovedind inca o data ca ori nu poate, ori nu stie sa respecte legea", a mai precizat prefectul judetului Constanta.

George Bosanceanu, alaturi de alte patru persoane, este cercetat penal intr-un dosar instrumentat de procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta pentru savarsirea infractiunilor de continuare a executarii lucrarilor dupa dispunerea opririi acestora de catre organele de control, evaziune fiscala, furt cu consecinte deosebit de grave si asociere in vederea savarsirii de infractiuni.

Conform procurorilor, George Bosanceanu este acuzat ca si-a extins Hotelul Histria din Mamaia fara a avea autorizatie, desi inspectorii Inspectiei de Stat in Constructii si cei ai Primariei Municipiului Constanta au dispus sistarea lucrarilor. De asemenea, in timpul lucrarilor de demolare a anexelor ridicate ilegal la Hotelul Histria, efectuate in luna ianuarie a acestui an, au fost descoperite bransamente ilegale la reteaua de electricitate, fapt constatat ulterior si la hotelurile Gec si Scorillo, ridicate in Constanta tot fara a avea autorizatie de constructie, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 1.800.000 de lei, fara TVA.

George Bosanceanu mai este cercetat de procurorii constanteni pentru furt calificat dupa ce in urma unor perchezitii desfasurate, in luna februarie, la mai multe adrese ale sale si ale unor colaboratori de-ai sai au fost descoperite mai multe bunuri sustrase, printre care ambarcatiuni si ATV-uri.

De asemenea, Bosanceanu a fost retinut de procurorii DIICOT si urmeaza ca miercuri sa fie prezentat instantei cu propunerea de arestare preventiva, fiind acuzat de constituire de grup infractional organizat, trafic de minori si proxenetism, intr-un dosar care vizeaza destructurarea unei unei grupari specializate in trafic de persoane si proxenetism.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de DIICOT, in cursul anului 2011 George Bosanceanu, alaturi de alte sase persoane, a obtinut beneficii financiare substantiale, asigurand cazarea si inlesnind practicarea prostitutiei de catre cinci tinere cu varste cuprinse intre 17 si 23 de ani. Clientii erau racolati din randul turistilor din statiunea Mamaia, prin intermediul unor pliante publicitare, iar activitatea infractionala se desfasura in special in sezonul estival, la Hotelul Histria, preciza DIICOT.

George Bosanceanu detine doua hoteluri in municipiul Constanta - Hotelul Gec si Hotelul Scorillo, precum si Hotelul Histria din statiunea Mamaia.