Horia Georgescu si Bogdan Stan au castigat concursul pentru functiile de presedinte, respectiv vicepresedinte al Agentiei Nationale de Integritate (ANI), dupa ce miercuri au trecut interviul, a doua proba a examenului organizat de Consiliul National de Integritate (CNI). Potrivit unui comunicat al CNI, Horia Georgescu, actualul secretar general al agentiei, a fost notat cu 98,68 puncte, iar Bogdan Stan a primit 88,5 puncte, din 100 posibile.

Urmeaza ca numirea lui Horia Georgescu in functia de presedinte si a lui Bogdan Stan in postul de vicepresedinte sa fie facuta de Senat, ultima zi pentru depunerea juramantului fiind 27 martie, iar termenul limita pentru numirea in functie este 6 aprilie, precizeaza Agerpres.

Cei doi au fost si singurii candidati care au reusit sa treaca de examenul scris, organizat pe 5 martie, ei obtinand 79,93 puncte, respectiv 81,20 de puncte, peste baremul de 70 de puncte din 100 posibile.

De altfel, Horia Georgescu si Bogdan Stan au candidat inca de la inceput in tandem, in dorinta de a oferi o viziune comuna la conducerea ANI.

Cea de-a doua proba, interviul, a avut ca obiective prezentarea viziunii manageriale a candidatilor si discutarea modului de implementare a acesteia si a fost structurat in trei parti: prezentarea candidatului si a activitatii profesionale, prezentarea planului de management si intrebari adresate candidatilor si raspunsurile acestora.

In cadrul interviului, Horia Georgescu a trasat prioritatile mandatului sau.

Una din directii va fi consolidarea jurisprudentei, prin elaborarea unui program de colaborare si pregatire profesionala cu CSM, INM si Ministerul Justitiei, in sensul organizarii unor intalniri intre inspectorii de integritate si judecatori si chiar sedinte de training pentru judecatorii ce compun comisiile de cercetare a averilor de pe langa curtile de apel.

O alta directie este elaborarea unei noi strategii de comunicare, care sa permita o constientizare a cetatenilor in privinta zonelor vulnerabile de coruptie.

Horia Georgescu a mai spus ca Agentiei Nationale de Integritate nu trebuie sa-i fie suplimentate competentele, asa cum prevad cateva initiative legislative aflate in Parlament, pentru ca institutia nu are resursele necesare.

Pana la sfarsitul anului 2014, Agentia va avea functional un sistem inteligent informatic, care va permite detectarea cu rapiditate a acelor declaratii de avere si interese cu probleme.

Georgescu a subliniat ca cea mai mare problema a Agentiei sunt salariile extrem de mici ale inspectorilor de integritate, ceea ce limiteaza recrutarea de personal calificat.