La un an dupa ce Sunday Times a publicat investigatia care dezvaluia ca Adrian Severin si alti doi europarlamentari au fost dispusi sa promoveze amendamente in Parlamentul European (PE) contra unor sume de bani procurorii DNA care au inceput urmarirea penal in acest caz asteapta raspunsuri de la PE. “Ce pot sa va spun este ca PE colaboreaza in acest caz atat cu DNA, cat si cu OLAF”, a declarat Armin Machmer, purtator de cuvant al presedintelui PE, socialistul Martin Schultz.

  • Severin: Nu am disponibilitatea sa discut despre acest caz

DNA a inceput urmarirea penala in cazul Severin in iulie 2011. In martie 2011 si Oficiul European de Luptă Antifraudă a declansat o ancheta care il vizeaza pe Adrian Severin. DNA a precizat la solicitarea HotNews.ro ca au efectuat acte procesuale prin intermediul unor comisii rogatorii. DNA mai precizeaza ca, in ianuarie 2012, a mai transmis o solicitare Parlamentului European si ca stadiul anchetei in cazul Severin este determinat de primirea raspunsului de la PE. Vezi mai jos precizarile DNA:

  • În cauza la care faceţi referire, procurorii continuă efectuarea de acte de urmărire penală. Autorităţile judiciare competente din Belgia şi Franţa au efectuat actele procesual penale solicitate prin comisiile rogatorii. În acest moment, ritmul investigaţiei este determinat de primirea unui răspuns de la Parlamentul European, ca urmare a unei solicitări adresate de procurori acestei instituţii, în cursul lunii ianuarie 2012, răspuns necesar la instrumentarea cauzei.

HotNews.ro a solicitat Parlamentului European sa precizeze cand va transmite informatiile catre DNA si care este stadiul cazului. Armin Machmer, purtator de cuvant al presedintelui PE, Martin Schultz a precizat pentru HotNews.ro urmatoarele: “Noi nu putem face prea multe comentarii deoarece ne afla in interiorul unei proceduri judiciare. Ce pot sa va spun este ca PE colaboreaza in acest caz atat cu DNA cat si cu OLAF. In zilele urmatoare vom raspunde solicitarii dumneavoastra”.

Biroul de presa al PE a transmis si un raspuns oficial solicitarii HotNews.ro. Reprezentantii PE au mentionat ca inca lucreaza la un raspuns pentru DNA. "Parlamentul European a primit o solicitare de informatii din partea autoritatilor romane si lucreaza pentru a raspunde acestei cereri. De la inceputul acestui caz, Parlamentul European a cooperat pe deplin cu autoritatile din tarile membrilor PE implicati. De fapt, Parlamentul European a actionat primul, la initiativa proprie si foarte rapid in martie 2011, cand, intre altele, a sigilat birourile membrilor PE implicati si a informat autoritatile nationale", se mentioneaza intr-un raspuns transmis de biroul de presa al PE.

Dupa izbucnirea scandalului "amendamente contra bani", Martin Schultz i-a solicitat lui Adrian Severin sa demisioneze din PE. Pentru ca a refuzat sa demisioneze din PE Severin a fost obligat sa plece din grupul socialistilor.

Contactat de HotNews.ro Adrian Severin a declarat ca nu doreste sa faca nici un fel de comentariu. “Nu am disponibilitatea sa discut despre acest caz”, a declarat Severin.

Istoricul cazului Severin

20 martie Publicatia britanica Sunday Times publica o investigatie in care arata ca Adrian Severin si alti doi europarlamentari au fost dispusi sa promoveze amendamente in PE contra unor sume de bani. Adrian Severin a reactionat dupa publicarea articolului si a sustinut ca nu a comis nici o incalcare a legislatiei europene. In aceeasi zi, PE anunta deschiderea unei anchete.

21 martie Procurorii anticoruptie au decis sa se sesizeze, din oficiu, privind posibila savarsire a unor fapte de coruptie de catre Severin. Liderul socialistilor europeni, Martin Schultz, ii cere demisia lui Adrian Severin din functia de europarlamentar. In aceeasi zi, Adrian Severin se autosuspenda din Biroul Permanent National (BPN) al PSD si se retrage din grupul socialistilor din PE, iar Agentia Nationala de Integritate dispune verificarea averii sale.

Pe 22 martie Hannes Swoboda, vicepresedintele grupului socialist din Parlamentul European, a declarat intr-un interviu pentru HotNews.ro ca europarlamentarul Adrian Severin trebuie sa isi depuna mandatul. Presedintele PSD Victor Ponta ii cere lui Severin sa demisioneze din PE si din partid.

24 martie Oficiul European de Lupta Antifrauda (OLAF) a declansat o ancheta in cazul lui Adrian Severin. Europarlamentarul Adrian Severin a fost huiduit copios in sedinta Parlamentului European.

25 martie Presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, ii cere lui Adrian Severin sa demisioneze din functia de europarlamentar. Adrian Severin nu demisioneaza.

28 martie Adrian Severin demisioneaza din PSD cu cateva momente inainte ca partidul sa decida excluderea sa.

5 aprilie DNA ii cere ministrului Justitiei sa solicite PE ridicarea imunitatii lui Adrian Severin. Ministerul Justitiei trimite in aceeasi zi solicitarea catre PE.

23 iunie Parlamentul European a decis ridicarea imunitatii eurodeputatului roman Adrian Severin.

22 iulie DNA anunta oficial ca Adrian Severin este urmarit penal pentru luare de mita si trafic de influenta.

27 iulie Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au solicitat autoritatilor judiciare competente din Belgia si Franta, prin comisii rogatorii, efectuarea unor acte procesual penale necesare instrumentarii cazului europarlamentarului Adrian Severin.