Cele de mai jos sunt sumarul materialului prezentat aici (Monitorul Politicilor Educaționale nr. 1).
Alegerea şcolii (parents' choice sau school choice în engleză) este mecanismul prin care este determinată şcoala la care copiii vor urma cursurile din învăţământul obligatoriu. Poate fi un proces automatizat prin care viitorii elevi sunt repartizaţi la o şcoală după un set de criterii obiective la nivel naţional, sau poate fi unul mai complex, în care sunt luate în calcul una sau mai multe preferinţe ale familiei, opţiunile comunităţii, criterii proprii fiecărei şcoli în parte şi recomandări ale specialiştilor în urma unor testări ale aptitudinilor copiilor. Cel mai simplu şi cel mai răspândit proces automatizat este cel în care copiii sunt repartizaţi la şcoala publică cea mai apropiată de casă.
În România, principalul criteriu utilizat este cel geografic, distanța față de școală. Doar în limita locurilor rămase libere sunt luate în calcul alte criterii, inclusiv opțiunea părinților. Există presiune publică, mai ales din partea părinților din clasa de mijloc, pentru o libertate mai mare de alegere a școlii la dorința familiei. Legea Educației Naționale (LEN) nr. 1/2011 conține principii care converg către descentralizare, decizie la nivelul comunității, mobilitate sporită în interiorul sistemului, implicarea părinților în luarea deciziilor. Acestea sunt în mică măsură regăsite în reglementările actuale cu privire la alegerea școlii. Găsim în alte țări modele de liberalizare parțială sau totală a serviciilor educaționale:
- alegere liberă a școlii în interiorul sistemului public de educație: părinții pot alege orice școală publică (cel mult limitat la unitatea administrativă în care locuiesc). Sunt necesare mecanisme riguroase și transparente de selecție a elevilor. Exemple: Scoția, Finlanda.
- alegere liberă între școli publice și școli private: părinții primesc vouchere educaționale și înscriu copiii la orice școală acreditată, publică sau privată. Școlile primesc finanțare de la bugetul public în funcție de numărul de elevi înscriși. Alături de mecanisme de selecție trebuie și un proces foarte strict de monitorizare a calității. Exemplu: Suedia.
- există și alternative cu privire la conținutul educației: Charter Schools (exemplu: SUA); Școli magnet (SUA); educație la domiciliu (legală în 15 state europene, dar cu prevederi stricte; statul european cu regulile cele mai flexibile este Anglia).
O libertate mai mari de alegere a școlii are avantaje și riscuri. Cele mai importante avantaje sunt respectarea dreptului părinților de a se implica mai atent în viața școlară a copiilor și creșterea calitatea de ansamblu a rezultatelor școlare, ca urmare a liberei concurențe între școli.
Principalele riscuri sunt adâncirea inegalităților prin marginalizarea sistematică a copiilor din familii cu statut socio-economic mai scăzut, creșterea discriminării grupurilor stigmatizate (exemple: romi, familii sărace, familii dezorganizate ș.a.), și creșterea corupției la nivelul școlii, ca urmare a transferului de putere de decizie cu privire la selectarea elevilor atunci când sunt mai multe cereri de înscriere decât locuri.
Dezbaterea publică cu privire la alegerea școlii este necesară. Nu trebuie ignorat potențialul de creștere a calității educației adus de liberalizarea alegerii școlii. Decizia trebuie fundamentată pe o analiză de sistem și pe analiza situației din alte țări. Inițierea unei schimbări ar trebui să se facă repede, sincronizată cu celelalte modificări aduse de LEN. Trebuie acordată o atenţie suplimentară riscului de a spori inegalităţile prin selecţie abuzivă şi discriminare. Nu în ultimul rând, indiferent care este decizia, trebuie abordate şi rezolvate problemele structurale ale sistemului de educaţie.
Materialul complet pentru cei interesați
Comenteaza pe blogul La coltul strazii
