Activitatea ANI si DNA este subliniata in raportul pe care Comisia Europeana il va publica saptamana viitoare la Bruxelles, anunta RFI Romania, care face referire la "documentul tehnic de sapte pagini". Romania a facut mai multe progrese de la raportul din iulie 2011 si asta in baza recomandarilor Comisiei Europene, arata proiectul raportului. In acelasi timp insa, lupta impotriva marii coruptii este inca pusa sub semnul intrebarii, mai arata RFI.

Astfel, procesele de inalta coruptie se soldeaza cu nivelul minim de pedeapsa penala, iar in 60% din cazuri, pedeapsa este data cu suspendare, mai arata raportul.

Referitor la coruptie, documentul consultat de RFI Romania arata ca DNA si-a continuat activitatea imbucuratoare, iar ANI a reusit in final sa dispuna de bugetul si resursele necesare.

Un bilant al activitatii ANI din 2010 si pana acum este prezentat, cu cifre care arata cate cazuri au fost identificate si sumele potential nelegale asupra carora agentia s-a sesizat.

Efectul descurajant al actiunilor ANI este insa "impiedicat de intarzierile si lipsa de consistenta in urmarea administrativa si judiciara, care li se aduce cazurilor tratate".

Noul Cod Civil a intrat in vigoare in octombrie fara probleme, iar cel de Procedura Civila este asteptat sa fie aplicat in luna iunie. Celelalte coduri vor intra in vigoare doar in martie 2013 si aici unele eforturi sunt inca necesare.

Este vorba despre recrutarea de personal specializat si realocarea mai echilibrata a acestor resurse intre diferitele instante.

"Accelerarea proceselor de mare coruptie de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie a ajutat Romania sa se conformeze cu cerintele europene", se mai spune in text.

In fine, Romania este pe cale de a se dota cu o noua strategie anticoruptie, validata de expertii in materie. Adoptarea sa de catre Parlament "ar fi un semnal pozitiv important", crede Comisia Europeana.

Raportul pe Justitie in privinta Bulgariei este insa foarte dur, Comisia Europeana constatind lipsa oricaror progrese in ceea ce priveste lupta cu crima organizata.