"Totul a inceput in Piata Universitatii. 50 la suta din cei stransi acolo erau martalogi, batrani, femei, cetateni si restul suporteri. Eram de peste tot, nu numai de la Dinamo si Steaua. Da' cei mai multi eram de la Dinamo si Steaua. Au fost si de la Peluza Nord de la Steaua, dar nu au vrut sa iasa in fata liderii. Liderii au interese, ca peste tot. Pe la ora 21.00 a iesit o bataie la TNB, provocata de jandarmi, apoi s-a extins pana la Coltea, unde au facut si un rand ca sa ne delimiteze pe noi de cetateni. Asta a fost scopul lor, sa nu ramanem grupati cu ceilalti pentru ca e mai greu cand striga 2000 de oameni decat cati eram noi. Asa s-a provocat putin haos, cetatenii au plecat si am ramas noi sa ne batem cu ei. Problema a fost cand au bagat bruiaje la telefoane in toata zona Universitatii. Si a fost verificata de mine, am avut tovarasi care voiam sa ma sune si nu puteam sa vorbim. Dadea ton de ocupat. Apoi pe drumul spre Unirii au dat cu gaze si apa", a spus suporterul citat sub acoperirea anonimatului.
Protestatarul spune ca nu a fost "organizat nimic pe net", s-a profitat de "faza cu Arafat" si s-a iesit in strada. El sustine ca fanii protesteaza fata de Legea 4 si nu au nimic cu Basescu, Arafat sau jandarmii. "Nu a fost organizat nimic pe net, s-a profitat de faza asta cu Arafat si am iesit in strada. Noi nu avem nimic nici cu Basescu, nici cu Arafat, nici cu jandarmii macar, noi am protestat fata de Legea 4, pentru ca o torta poate sa-ti aduca 2-5 ani de puscarie, e egala cu omuciderea".
El a precizat ca au fost prezenti la proteste 300-400 de persoane care merg de obicei la meciuri: "Toata lumea care a iesit in strada, toti au fost impreuna, in strada nu e pe grupuri. De la Dinamo, de la Steaua au fost cei mai multi, apoi de la Rapid pe locul trei, au fost si cativa "lupi galbeni" de la Petrolul si cativa olteni. Dar oltenii au fost mai prosti pentru ca au anuntat ca pleaca organizat din Craiova si au fost opriti in gara. Au venit doar cativa de la fan-clubul din Bucuresti. Si "lupii" au facut la fel, dar multi dintre ei au venit cu masinile. Am fost 3-400 de insi care mergem de obicei la meciuri".
Reamintim ca Parlamentul a votat, iar presedintele Traian Basescu a promulgat o lege care modifica Legea 4/2008 privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si a jocurilor sportive. Initiativa legislativa i-a apartinut deputatului PDL Alin Trasculescu.
Printre prevederile extrem de dure ale noii legi se numara pedeapsa cu inchisoarea de la 6 luni la un an pentru patrunderea sau incercarea de patrundere fara drept, prin orice mijloace, pe suprafata de joc, dar si inchisoare de la 2 ani la 5 ani pentru confectionarea, detinerea, incercarea de a introduce, introducerea, folosirea sau orice alta operatiune fara drept cu produse incendiare, materii explozive, inclusiv articole pirotehnice, indiferent de categorie, in incinta arenei sportive.






























Legea asta 4 data de PDL va curata stadioanele de 2-3.000 de nenorociti de huligani si atunci vor veni 20.000 de oameni in plus, familisti si buni platitori, ca in Anglia, va fi atmosfera placuta, de eveniment sportiv, nu de golaneala si scadanri porcoase..
Despre protestul de dragul protestului...
avem motive foarte serioase sa nu mai stam blanzi ca oile!!!!!
ba chiar, ca acestea sa fie OBLIGATORII!
ce torte? alea-s jucarii de copii mici.
multa minte lipseste in tara asta!
1) De ce sa nu intre cu o bata pe stadion, daca o foloseste doar ca sa se sprijine in ea?
2) De ce sa nu intre cu niste bolovani, daca ii foloseste pentru jonglerii ca parte dintr-o coregrafie ingenioasa?
3) De ce sa nu intre cu un cutit pe stadion, daca il foloseste doar ca sa-si curete marul de coaja?
etc.
E multa malitie la mijloc, acesti ultrasi nu merg la stadion doar ca sa faca scandal pentru ca au creierul prea mic sa-si gaseasca un hobby ce nu implica bataie si injuraturi, cum spun gurile rele. A, ca mai smulge vantul cate-o torta din mana, ca mai scapa un bat de steag din inertia falfairii, o bricheta scapata din mana in timp ce e scuturata ca nu se-aprinde, un scaun ridicat prea repede de-ajunge pana-n capul unui jandarm, da, accidente se pot intampla. Ca vorba aia, oameni suntem... majoritatea.
1) Intr-adevar ultrasii au acelasi intelect ca un copil de 10 ani, demonstrat prin faptul ca trairile lor cele mai intense sunt legate de dileme profund existentiale de clasa a 4-a din categoria Bruce Lee il bate pe Van Damme, respectiv Steaua pe Dinamo sau invers, si demonstrat de ingeniozitatea scandarilor, a comportamentului, a postarilor online, si a tot ce vrei. Dar varsta nu este aceeasi, si nici raspunderea sociala, daca nu cea civila sau penala.
2) Un cretin violent vazut in direct la TV e un exemplu pentru alti 100 de cretini ce inca nu si-au gasit vocatia de ultras. Unii inca n-au avut revelatia asta, ca in loc sa fie tampiti intr-un cerc restrans pot fi tampiti notorii. E de preferat pentru o societate ca loserii ei macar sa nu fie violenti daca tot sunt o povara pentru ceilalti.
mihnea, pe la munca mai trecem si noi sau ne-am lasat?
asa se explica cei dela galeria petrolul, veniti la buc alaturi de staua si dinamo. de asta, galerii adverse au actionat impreuna.
izeria a 20 de milioane de suflete.